Personalitatea zilei 26 februarie | Victor Hugo, titanul excentric al romantismului care a schimbat literatura lumii

Victor Hugo s-a născut la 26 februarie 1802, la Besançon, Franța, și avea să devină una dintre cele mai influente figuri ale literaturii universale. Poet, dramaturg, romancier și om politic, el a marcat profund cultura secolului al XIX-lea.

Asociat cu romantismul francez, Hugo a revoluționat teatrul, poezia și romanul. În același timp, a fost o conștiință civică puternică, implicată în marile dezbateri ale epocii, de la sărăcie și educație până la abolirea pedepsei cu moartea.

Copilul precoce cu ambiții uriașe

Fiul unui general napoleonian și al unei mame cu vederi monarhiste, Hugo a crescut între influențe politice opuse. Copil fragil, dar extrem de talentat, el a început să scrie poezie încă din adolescență.

La doar 14 ani nota în jurnalul său celebra ambiție: ”Vreau să fiu Chateaubriand sau nimic.”

Succesul a venit devreme, iar primul volum de poezii, publicat la 19 ani, i-a adus o pensie regală care i-a permis să trăiască din scris, un privilegiu rar în epocă.

Revoluționarul teatrului romantic

În teatru, Victor Hugo a fost unul dintre liderii romantismului francez. Prefața piesei ”Cromwell” (1827) a funcționat ca un adevărat manifest artistic, atacând regulile clasice rigide.

Momentul decisiv a fost premiera piesei ”Hernani” (1830), care a declanșat celebra ”Bătălie de la Hernani”, conflict cultural între tradiționaliști și romantici. Victoria piesei a consfințit schimbarea de paradigmă în teatrul francez.

Au urmat alte drame importante, precum: ”Ruy Blas”, ”Lucrèce Borgia” sau ”Marie Tudor”.

Romancierul care a emoționat o lume întreagă

Faima globală a lui Hugo s-a consolidate în schimb prin romane monumentale, precum ”Notre-Dame de Paris”, ”Les Misérables”, ”L’Homme qui rit” sau ”Quatrevingt-treize”.

”Les Misérables” a fost un fenomen editorial fără precedent. Hugo cerea editorului său să fie plătit ”mai mult decât fusese plătit vreodată un scriitor”, iar succesul i-a dat dreptate.

Pentru Hugo, literatura nu era divertisment pur, ci instrument moral. El explica limpede miza romanului: ”În mintea mea, Mizerabilii nu este altceva decât o carte care are fraternitatea drept temelie și progresul drept culme.”

Omul politic și lupta pentru dreptate

Dincolo de literatură, Hugo a fost profund implicat în viața publică. A fost deputat, apoi senator, și a militat constant pentru reforme sociale.

Printre marile sale cauze se numără abolirea pedepsei cu moartea, educația gratuită și obligatorie, combaterea sărăciei, libertatea presei sau ideea Statelor Unite ale Europei.

În celebrul său discurs despre pedeapsa capitală afirma: ”Pedeapsa cu moartea este semnul special și etern al barbariei.”

Exilul care i-a amplificat vocea

După lovitura de stat a lui Napoleon al III-lea (1851), Hugo a fost forțat să plece din Franța. Exilul a durat aproape 19 ani, petrecuți mai ales în Jersey și Guernsey.

Departe de a-l reduce la tăcere, exilul i-a stimulat creația. În această perioadă a scris unele dintre cele mai puternice opere ale sale, inclusiv ”Les Châtiments” și ”Les Contemplations”.

Când a primit amnistia în 1859, a refuzat să revină, declarând: ”Fidel angajamentului față de conștiința mea, voi împărtăși până la capăt exilul libertății.”

O personalitate plină de contraste

Victor Hugo nu a fost doar un titan al literaturii, ci și o figură profund contradictorie, în care idealismul moral conviețuia cu o viață personală tumultuoasă.

Hugo s-a căsătorit în 1822 cu prietena sa din copilărie, Adèle Foucher, iar căsnicia lor a durat oficial peste patru decenii și a dat naștere la cinci copii, însă relația s-a răcit relativ devreme. Absorbit de ambițiile sale literare și de o viață socială intensă, scriitorul s-a îndepărtat de soție, iar aceasta a avut la rândul ei o relație cu criticul Sainte-Beuve.

În 1833, Hugo a început legătura cu actrița Juliette Drouet, relație care avea să dureze aproape 50 de ani, până la moartea ei. Drouet i-a fost devotată total: i-a copiat manuscrise, l-a ajutat în exil și i-a scris mii de scrisori de dragoste.

În paralel, Hugo a avut numeroase alte aventuri. Contemporanii îl considerau extrem de pasional, și se spune că în noaptea nunții ar fi făcut dragoste de nouă ori, episod pe care însuși Hugo îl povestea cu o anumită mândrie.

Frecventa regulat bordelurile pariziene, iar reputația sa de client fidel era bine cunoscută. Atât de puternică era această legătură cu lumea marginalilor, încât, potrivit relatărilor epocii, în ziua morții sale bordelurile din Paris s-au închis în semn de doliu, pentru ca lucrătoarele sexuale să-i poată aduce un ultim omagiu.

Faima lui era atât de mare încât, spre finalul vieții, corespondența îi era adresată simplu: ”Domnului Victor, pe bulevardul său, Paris”.

Ultimii ani și gloria națională

În ultimele decenii, Victor Hugo devenise o instituție națională vie. După revenirea din exil în 1870, a fost venerat de republicani și considerat conștiința morală a Franței.

În 1881, la împlinirea vârstei de 79 de ani, peste 600.000 de oameni au defilat prin fața casei sale, o demonstrație rară de cult public pentru un scriitor în viață.

Victor Hugo a murit la Paris pe 22 mai 1885, la 83 de ani. Legenda spune că ultimele sale cuvinte au fost: ”Aceasta este lupta dintre zi și noapte… văd lumină neagră.”

Testamentul său reflectă perfect amestecul de umanism, modestie și credință personală care l-a definit. El a scris:

”Las cincizeci de mii de franci săracilor.
Doresc să fiu dus la cimitir cu dricul săracilor.
Refuz rugăciunile tuturor bisericilor; cer o rugăciune din partea tuturor sufletelor.
Cred în Dumnezeu.”

Funeraliile sale au devenit un eveniment național uriaș, după ce aproximativ două milioane de oameni au ieșit pe străzile Parisului pentru a-l conduce pe ultimul drum, iar trupul său a fost depus în Panthéon, onoare rezervată marilor personalități ale Franței.

---