video VIDEO | PREA MULT BANCIU, 12 mai. Șeful OMS avertizează: ”Ne așteptăm la mai multe cazuri” de hantavirus
Galerie foto (1 fotografii): VIDEO | PREA MULT BANCIU, 12 mai. Șeful OMS avertizează: ”Ne așteptăm la mai multe cazuri” de hantavirus
Vlad Măntoiu | Publicat: 12.05.2026 21:03 | Actualizat: 12.05.2026 21:04
Radu Banciu revine marți, 12 mai, de la ora 20:00, cu o nouă ediție a emisiunii ”Prea Mult Banciu”, transmisă live pe iAMnews.ro. Jurnalistul va analiza alerta medicală internațională declanșată după focarul de hantavirus izbucnit la bordul navei MV Hondius și avertismentele lansate de Organizația Mondială a Sănătății.
- PREA MULT BANCIU se vede în fiecare zi de luni până vineri, de la orele 20:00 pe iAMnews.ro, pe Facebook, TikTok și YouTube.
Șeful OMS avertizează asupra apariției unor noi cazuri
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că există riscul apariției unor noi infectări în următoarele săptămâni, din cauza perioadei lungi de incubație și a contactelor apropiate dintre pasagerii navei.
”În acest moment, nu există semne că asistăm la începutul unui focar mai amplu, însă situația se poate schimba și, având în vedere perioada lungă de incubație a virusului, este posibil să vedem mai multe cazuri în următoarele săptămâni”, a declarat șeful OMS într-o conferință de presă susținută la Madrid.
Cum a izbucnit focarul de pe MV Hondius
Nava MV Hondius, care călătorea din Argentina către Capul Verde, a intrat în atenția autorităților sanitare după ce trei pasageri – un cuplu din Olanda și un cetățean german – au murit în urma infectării cu hantavirus.
Virusul este transmis, în mod obișnuit, prin contact cu rozătoare sălbatice, însă în anumite situații rare poate fi transmis și de la om la om.
Tedros Adhanom Ghebreyesus a explicat că nivelul ridicat de interacțiune dintre pasageri înainte de confirmarea primului caz ar putea favoriza apariția altor infectări.
”Ne așteptăm să apară mai multe cazuri deoarece (...) a existat foarte multă interacțiune între pasageri”, a declarat oficialul OMS.
Carantină și monitorizare permanentă
OMS le-a cerut statelor implicate să respecte recomandările privind carantina și supravegherea persoanelor considerate contacte apropiate ale celor infectați.
Printre măsurile recomandate se numără o perioadă de carantină de 42 de zile și monitorizarea continuă a persoanelor cu risc ridicat.
După evacuarea pasagerilor din Tenerife, responsabilitatea gestionării cazurilor revine acum fiecărei țări în parte.
”Sper că vor avea grijă de pacienți și de pasageri, ajutându-i și protejându-și în același timp propriii cetățeni”, a afirmat Tedros.
Noi cazuri confirmate după evacuare
OMS a confirmat până acum nouă cazuri de infectare cu varianta Andes a virusului, inclusiv în cazul unei femei din Franța și al unui cetățean american.
Autoritățile spaniole au anunțat, de asemenea, că unul dintre cetățenii spanioli evacuați și plasați în carantină la Madrid a fost testat pozitiv.
”Pacientul a prezentat febră ușoară și simptome respiratorii ușoare, însă în prezent este stabil”, a transmis Ministerul spaniol al Sănătății.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite





