VIDEO | Nicușor Dan, despre negocierile privind pensiile magistraților: ”Din toate părţile există înţelegerea faptului că această chestiune trebuie închisă”

Președintele Nicușor Dan Galerie foto (1 fotografii): VIDEO | Nicușor Dan, despre negocierile privind pensiile magistraților: ”Din toate părţile există înţelegerea faptului că această chestiune trebuie închisă”
Foto: Administrația Prezidențială  |   Președintele Nicușor Dan

Redactia   |   Publicat: 12.11.2025 13:45   |  Actualizat: 12.11.2025 14:37

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că discuțiile privind o formă finală a legii pensiilor magistraților continua cu mai mulți actori, el fiind un mediator al acestui proces. Șeful statului nu a dezvăluit în ce stadiu au ajuns discuțiile, dar a spus că toți cei implicați în negocieri sunt conștienți de faptul că această chestiune trebuie închisă, iar dacă asta se întâmplă în noiembrie, este cu atât mai bine.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

”Vestea bună este că discuţia de ieri a durat doar o oră şi jumătate. Mă aşteptam la două ore şi jumătate, ceea ce înseamnă că am început să ne obişnuim unii cu alţii şi să reuşim să agreăm nişte lucruri. Nu vreau să vă spun, pentru că este, cumva, un proces de, să-i spunem, negociere între mai mulţi actori. Eu sunt un mediator, deci nu pot să vă spun exact ce s-a discutat înăuntru. Însă ce cred că pot să spun este că cred că din toate părţile există înţelegerea faptului că această chestiune trebuie închisă. Şi dacă lucrul ăsta se poate întâmpla în noiembrie cu atât mai bine”, a spus Nicuşor Dan, în conferința de presă care a avut loc la Palatul Cotroceni, cu câteva ore înaintea unei noi runde de discuții cu liderii coaliției de guvernare, la care vor fi prezenți și reprezentanții magistraților.

Întrebat dacă la discuții este luată în calcul și o varianta propusă de el, potrivit căreia pensia magistraţilor să fie de 75% din salariu şi perioada de tranziţie să fie de 15 ani, mai este luată în calcul, președintele a spus că nu de la el a venit propunerea cu 75%.

”Eu n-am spus niciodată 75. Niciodată. Multă lume a spus că eu am spus 75, dar eu n-am spus niciodată. Singurul lucru pe care l-am spus a fost că me prea mult un an şi jumătate faţă de un an. Cred că este echilibrat şi pentru magistraţi şi pentru societate un an la un an”, a detaliat Nicuşor Dan.

”Există o presiune socială la adresa magistraţilor”

Președintele a comentat din nou gestul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de a face plângere penală după declarația vicepremierului Oana Gheorghiu despre pensiile magistraților, care a avut o opinie politică.

”Acum, în sprijinul CSM-ului, dacă vreţi, ca să ducem nuanţele şi echilibrul până la capăt, în sprijinul CSM-ului, este un fenomen. CSM-ul este compus din nişte magistraţi care reprezintă alţi cinci sau șase mii de magistraţi. Şi de mult timp, şi în special de câteva luni, există o presiune socială la adresa magistraţilor. Orice e rău în ţara asta se întâmplă pentru că ei au nişte pensii prea mari (…) CSM a avut o măsură disproporţionată, dar a avut-o la presiunea unor oameni care simt că asupra lor e o presiune socială, care este în mare parte nejustificată”, a afirmat Nicușor Dan.

Președintele a mai spus că nu susține ideea vehiculată de USR de a fi organizat un referendum privind pensiile magistraţilor, pentru că nu există opinii divergente în această privință.

”Un referendum este un instrument pe care îl foloseşti când părţi din societate au opinii divergente pe o anumită problemă, nu e cazul aici. Şi societatea, şi clasa politică, şi inclusiv magistraţii sunt de acord că nu e normal ca pensia să fie cât salariul, şi atunci este doar o chestiune de armonizare legislativă, de cum să rezolvăm această problemă. Deci nu e necesar un referendum. Toată lumea are aceeaşi opinie în societate pe problema asta”, a declarat Nicușor Dan.

A doua zi de discuții la Cotroceni, pentru pensiile magistraților

O nouă rundă de discuții are loc miercuri, de la ora 16:00, la Palatul Cotrceni, pentru a se găsi o formula finală de modificare a legii privind pensiile magistraților, după decizia Curții Constituționale. Dacă marți, la discuțiile inițiate de președinte au participat liderii coaliției de guvernare, miercuri au fost invitați, alături de aceștia, și reprezentanții magistraților, pentru a analiza soluțiile posibile într-un grup de lucru.

Președintele Nicușor Dan a spus, marți, că speră să se găsească în această săptămână o soluție pentru modificarea legii privind pensiile magistraților, care să fie în acord și cu obiecțiile de neconstituționale ale CCR, dar și să fie agreagă de reprezentanții magistraților.

Nicușor Dan a mai spus că pensiile speciale au devenit subiect de campanie politică, iar magistraţii au devenit un fel de ”vinovaţi de serviciu”, ceea ce ”nu e în regulă”.

Scandalul pensiilor magistraților

Consiliul Superior al Magistraturii a acuzat-o, luni, pe vicepremierul Oana Gheorghiu de încălcarea statutului magistraților și a cerut o anchetă penală pentru incitare la violenţă, ură sau discriminare.

”Consiliul Superior al Magistraturii condamnă ferm declaraţiile vicepremierului Oana Gheorghiu formulate în cadrul unui interviu televizat, prin care independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor au fost încălcate într-un mod iresponsabil şi populist. Afirmaţiile formulate deliberat într-o notă caracterizată de vector emoţional, cu referire la fonduri alocate pentru minori afectaţi de patologii grave, şi comparaţia între situaţia acestora şi garanţiile financiare de independenţă a justiţiei nu pot fi simple opinii personale atunci când provin de la un reprezentant al puterii executive”, a transmis, luni, CSM, într-un comunicat de presă.

Reacția CSM a venit după ce vicepremierul Oana Gheorghiu a spus, în 8 noiembrie, la un post de televiziune, că înțelege nemulțumirile magistraților atunci când sunt puși în fața situației de a renunța la veniturile mari pe care le primesc, dar trebuie să înțeleagă că „au fost prinşi într-un Caritas care nu putea să dureze la nesfârşit”. Oana Gheorghiu a adăugat că România ”nu își mai permite să aibă pensionari speciali”, argumentând că a da sume atât de mari pentru pensiile de serviciu înseamnă să iei bani ”de la gura unui copil” sau de la spitale.

Președintele a spus, marți, că ”declaraţia doamnei viceprim-ministru a fost nefericită, reacţia CSM a fost exagerată”, precizând că Oana Gheorghiu nu ar trebui să își dea demisia, iar o eventuală cerere de urmărire penală pentru aceste afirmații nu va semna.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Președintele Nicușor Dan a chemat partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Asociația lui Adrian Năstase rămâne fără statutul de utilitate publică. Oana Țoiu: ”O organizație care nu a depus niciun raport către statul român din 2019”

PSD cere îi cere lui Ilie Bolojan să plece din funcția de premier, după ce persoana numită de el la conducerea Vămii este anchetată penal

Sindicatul Angajaților din Guvernul cere demisia Oanei Gheorghiu și a lui Irineu Darău. ”Guvernul nu este talcioc. Palatul Victoria nu este showroom”

RA-APPS ar putea fi obligată să publice lista imobilelor pe care le administrează şi a beneficiarilor. ”Statul nu este moșia nimănui”

Declarația liderilor europeni adoptată la Summitul B9 de la București. De ce s-a abținut Ungaria

Lăcătuș: ”Dacă era alt antrenor în afară de Ienei, nu ajungeam în finala din '86! Știa să închidă ochii, să treacă cu vederea actele de indisciplină”

A anunțat în direct că părăsește România și se mută în altă țară: ”Deja am mutat copilul la școală acolo”

Patronul echipei din SuperLiga ar fi promis 8 transferuri și ”cea mai tare echipă din istoria clubului”. Edi Iordănescu, dorit ca antrenor

”N-a avut voie să antreneze în România!” Cristi Chivu, luat de sus la negocieri: ”Mi-a spus mie Mircea Lucescu”

David Popovici are bolid nou! A fost surprins pe străzile din București

Fostul căpitan al României, dezvăluiri despre un fost tricolor: ”Din cauza asta nu a putut să performeze”

Cele mai citite

Ce a postat Metallica înaintea concertului de la București. Imaginea specială dedicată fanilor români a devenit virală

Actualitate  |  13 Mai 2026, 18:39
1.
Ce a postat Metallica înaintea concertului de la București. Imaginea specială dedicată fanilor români a devenit virală
Ce i-ar fi povestit Alice unei colege înainte să fie ucisă la fermă. Ancheta din Bihor scoate la iveală noi informații

Actualitate  |  13 Mai 2026, 21:16
2.
Ce i-ar fi povestit Alice unei colege înainte să fie ucisă la fermă. Ancheta din Bihor scoate la iveală noi informații
Sorin Grindeanu îl atacă pe Ilie Bolojan după creșterea inflației la aproape 11%: ”Te culci sănătos și te trezești mort economic”

Politică  |  13 Mai 2026, 11:47
3.
Sorin Grindeanu îl atacă pe Ilie Bolojan după creșterea inflației la aproape 11%: ”Te culci sănătos și te trezești mort economic”
Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna