foto Personalitatea zilei 28 februarie | Radu Câmpeanu, liberalul care a traversat detenția, exilul și tranziția postcomunistă
Galerie foto(7) Galerie foto (7 fotografii): Personalitatea zilei 28 februarie | Radu Câmpeanu, liberalul care a traversat detenția, exilul și tranziția postcomunistă
Vlad Măntoiu | Publicat: 28.02.2026 08:30 | Actualizat: 28.02.2026 08:30
Radu Anton Câmpeanu este una dintre figurile care leagă direct liberalismul interbelic de reconstrucția democratică de după 1989. Viața lui a fost un arc întins între două Românii: una în care partidele încă funcționau, și alta în care politica se reînvăța aproape de la zero, sub presiunea moștenirii comuniste.
Născut la 28 februarie 1922, la București, Radu Câmpeanu provenea dintr-o familie de vechi proprietari din județul Dâmbovița. Tatăl său, Dumitru Câmpeanu, fusese prefect liberal de Dâmbovița, un detaliu care explică, în parte, de ce Radu Câmpeanu avea să fie privit cu ostilitate de noul regim comunist.
În 1945, a absolvit Facultatea de Drept, fiind specializat în drept constitutional, și Științe Economice la București, intrând în viața publică într-un moment în care România era deja împinsă accelerat spre comunizare.
Studenția militantă și 8 noiembrie 1945: ultimul mare protest anticomunist
Între 1944 și 1947, Câmpeanu a fost președintele Tineretului Universitar Național Liberal. Din această poziție, a coordonat comitetul studențesc care a organizat ultima mare manifestație anticomunistă a epocii, la 8 noiembrie 1945, un protest inițiat și condus de studenți.
A fost unul dintre momentele de ”ruptură” ale generației sale: speranța că România mai poate rămâne în zona pluralismului politic a început să se stingă, iar represiunile s-au înăsprit.
Ani de detenție politică
Activitatea sa anticomunistă a dus la arestarea lui. A fost stigmatizat de regim ca ”ploșniță moșierească” și a fost deținut politic între 1947 și 1956.
A trecut prin închisoarea de la Craiova, apoi Ghencea, și prin coloniile de muncă de la Bragadiru, Popești-Leordeni și Capul Midia.
În lagărul de la Midia, a ajuns la ”Detașamentul 14, de pedeapsă”, unde oamenii munceau în condiții îngrozitoare la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Pentru Câmpeanu, acești ani nu au fost doar o traumă personală, ci și ”certificatul” unei opoziții plătite la propriu.
Eliberat în 1956, nu a avut o reintegrare firească pentru cineva cu studii superioare. A lucrat la un gater, apoi contabil la o cantină, iar în cele din urmă la Întreprinderea Drumuri și Poduri din București, inclusiv în zona de construcții.
Exilul la Paris
În iulie 1973, la 52 de ani, Radu Câmpeanu s-a refugiat la Paris împreună cu soția sa, Monica Papadopol, și cu fiul lor, Barbu, unde a obținut azil politic la 30 iulie 1973.
În exil a lucrat la două mari societăți de construcții, dar și-a construit în paralel un rol public în diaspora românească.
A inițiat și condus proiecte care au ținut vie o formă de opoziție civică și informativă:
- fondator și președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (Paris, 1978);
- vicepreședinte al organizației internaționale ”Solidaritatea europeană”, cu reprezentanți ai exilaților din țări comuniste;
- fondator al Consiliului Național Român (1978, Paris);
- editor (1983–1990) al ”Buletinului Internațional pentru Românii din Exil” (BIRE), una dintre cele mai importante publicații ale exilului;
- fondator al ”Clubului de gândire liberală” (Paris, 1986–1990).
A fost și editorialist la Radio Univers (Paris) și colaborator la ”Europa Liberă” și BBC, menținând constant tema României pe agenda publică occidentală.
Întoarcerea din 1990: PNL, reînființat
Radu Câmpeanu a revenit în țară la începutul lui 1990 și a reînființat Partidul Național Liberal, fiind ales secretar general. Despre acel moment, el descria o stare de energie și idealism care contrasta cu vârsta sa reală: ”1990 este momentul în care eu m-am întors din exil, la 4 ianuarie, cu un entuziasm și cu un idealism de om de 25-30 de ani, nu de aproape 70, cât aveam atunci. Credeam în viitorul țării ăsteia…”
Tot el vorbea despre faptul că era primit cu simpatie în orașe, dar și despre presiuni și intimidări: ”Guvernul Roman și cu moștenitorii comuniștilor… au luat măsuri împotriva mea. M-au amenințat, îmi spărgeau cauciucurile la mașină…”
Între 31 martie 1990 și 28 februarie 1993, a fost președinte al PNL, iar în perioada 9 februarie – 11 mai 1990, a fost vicepreședinte al CPUN, structura provizorie de putere din primele luni postrevoluționare.
La alegerile prezidențiale din 20 mai 1990, Câmpeanu a candidat din partea PNL și a obținut 10,64% din voturile valabil exprimate. Tot atunci a fost ales senator de București (1990–1992) și vicepreședinte al Senatului (1990–1992).
”Împăcarea” de final și întoarcerea în Parlament
În 1993, după decizii de fuziune și reorganizare, Radu Câmpeanu a pierdut președinția partidului, a format o nouă structură și a urmat un proces lung privind moștenirea numelui.
În 2003, după Congresul extraordinar al PNL, PNL-Câmpeanu a fost absorbit de partidul-mamă, fiind radiat din registrul partidelor. În 2004, Radu Câmpeanu a revenit ca senator de București pe listele Alianței PNL–PD, mandat încheiat în 2008, când a anunțat că se retrage pentru a-și scrie memoriile.
În 2002, a fost decorat cu Ordinul Național ”Serviciu Credincios”, în grad de Cavaler, iar în 2009 a semnat un apel public pentru protejarea memoriei istorice.
Radu Câmpeanu a murit la 19 octombrie 2016, la București, la 94 de ani.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
