video ACUM, LIVE | PREA MULT BANCIU, 16 iunie. Radu Banciu comentează planul pregătit de PNL, USR și UDMR pentru viitorul Guvern
Galerie foto (1 fotografii): ACUM, LIVE | PREA MULT BANCIU, 16 iunie. Radu Banciu comentează planul pregătit de PNL, USR și UDMR pentru viitorul Guvern
Vlad Măntoiu | Publicat: 16.06.2026 19:46 | Actualizat: 16.06.2026 19:50
Radu Banciu revine marți, 16 iunie, de la ora 20:00, cu o nouă ediție a emisiunii ”Prea Mult Banciu”, transmisă live pe iAMnews.ro. Unul dintre principalele subiecte ale serii va fi reprezentat de negocierile politice aflate în plină desfășurare și de scenariile pregătite pentru perioada următoare, în cazul în care Guvernul propus de Adrian Veștea nu va reuși să obțină sprijinul necesar.
- PREA MULT BANCIU se vede în fiecare zi de luni până vineri, de la orele 20:00 pe iAMnews.ro, pe Facebook, TikTok și YouTube.
O nouă strategie în cazul eșecului Guvernului Veștea
Pe fondul dificultăților întâmpinate de Adrian Veștea în încercarea de a construi o majoritate parlamentară, liderii principalelor partide pro-europene au început să pregătească următorii pași.
Conform surselor politice Digi24, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor au avut discuții privind un plan comun care să fie prezentat președintelui Nicușor Dan în eventualitatea în care actuala formulă guvernamentală nu va putea fi validată.
În acest context, ar urma să fie propuse două variante considerate viabile de cele trei formațiuni.
Prima variantă: Sorin Grindeanu premier
Unul dintre scenariile analizate presupune desemnarea liderului PSD, Sorin Grindeanu, pentru funcția de prim-ministru.
În această formulă, PNL, USR și UDMR ar putea susține în Parlament un Executiv condus de social-democrați, argumentând că PSD trebuie să își asume responsabilitatea guvernării după rolul avut în căderea precedentului cabinet.
Guvern minoritar susținut de PSD
A doua opțiune discutată este formarea unui guvern alcătuit din PNL, USR și UDMR.
Întrucât cele trei formațiuni nu dețin singure suficiente voturi pentru o majoritate parlamentară, Executivul ar funcționa ca un guvern minoritar, sprijinit din exterior de PSD.
Pentru a facilita o astfel de formulă, sursele politice susțin că Ilie Bolojan nu ar mai fi propunerea liberalilor pentru funcția de premier, mai transmite Digi24.
Cine sunt liberalii luați în calcul pentru funcția de premier
În interiorul PNL sunt analizate mai multe nume pentru poziția de șef al Guvernului.
Favoritul momentului pare să fie Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanțelor, considerat o variantă capabilă să obțină susținere atât în partid, cât și din partea altor formațiuni politice, potrivit sursei menționate.
Pe lista variantelor discutate se mai află și Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, precum și Dan Motreanu, secretarul general al PNL.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.





Cele mai citite





