PSD îi transmite ferm lui Bolojan că nu renunță la condițiile pentru a susține în Parlament tăierile din administrație. ”Nu pot și nu trebuie separate”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): PSD îi transmite ferm lui Bolojan că nu renunță la condițiile pentru a susține în Parlament tăierile din administrație. ”Nu pot și nu trebuie separate”
Foto: Profimedia  |  

Redactia   |   Publicat: 28.01.2026 12:14   |  Actualizat: 28.01.2026 12:15

Partidul Social Democrat a anunțat, miercuri, că va susține în Parlament pachetul Guvernului privind reducerea cheltuielilor din administrație doar dacă va fi însoțit de măsurile PSD pentru stimularea economiei naționale. Anunțul vine după neînțelegerile din ultima ședință a Coaliției privind proiectul de reformă administrativă și după ce premierul Ilie Bolojan a spus că, dacă se ajunge la o criză politică, nu este exclus un guvern minoritar.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

”Cele două componente nu pot și nu trebuie separate. PSD consideră că programul pe care l-a propus în urmă cu 6 luni reprezintă singura reformă autentică dezbătută în cadrul Coaliției, pentru că vizează o creștere a veniturilor la bugetul de stat, nu prin majorări de taxe și impozite, ci prin încurajarea și dezvoltarea activităților economice”, a atras atenția Partidul Social Democrat, într-un comunicat de presă.

PSD susține că reforma propusă încă din septembrie 2025 ”este absolut necesară și nu mai poate fi tergiversată”. În opinia liderilor social-democrați, măsurile de austeritate au redus semnificativ consumul, au prăbușit puterea de cumpărare a cetățenilor și au încetinit creșterea economică.

Conducerea Partidului Social Democrat critică partenerii de Coaliție pentru opoziția față de soluțiile PSD pentru stimularea economică.

”PSD salută faptul că în prezent s-a ajuns la un consens în Coaliție cu privire la necesitatea unor măsuri de stimulare economică. Rămâne însă de neînțeles opoziția anterioară a unor parteneri față de soluțiile PSD, deși din perspectiva doctrinei lor politice ar fi trebuit să rezoneze cu o reformă care susține mediul de afaceri”, susțin liderii social-democrați.

PSD consideră că dacă programul ar fi fost aplicat în ultimele șase luni, economia românească ”ar fi beneficiat de mai multe miliarde de euro în investiții noi, de crearea a zeci de mii de locuri de muncă stabile și bine plătite, de stimulente pentru zeci de mii de microîntreprinderi și s-ar fi pus bazele pentru creșterea producției naționale în domeniile în care România importă foarte mult din afară”.

Reacția premierului la atacurile PSD. Ilie Bolojan nu exclude un guvern minoritar

Premierul ar fi trebuit să meargă în aceste zile în Parlament pentru angajarea răspunderii Guvernului pe măsurile administrative care ar aduce, printre altele, și o reducere a cheltuielile primăriilor și consiliilor județene.

În ședința de luni a Coaliției, decizia după trei ore de discuții a fost amânarea angajării răspunderii Guvernului pentru pachetul care vizează reducerea cheltuielilor din administrație, pentru că măsurile propuse de PSD de relansare a economiei nu au fost încă finalizate. Liderii PSD vor ca angajarea răspunderii în Parlament să aibă loc în aceeași zi atât pentru reforma administrației, cât și pentru măsurile de relansare economică propuse de social-democrați.

Marți, premierul Ilie Bolojan a spus că până la finalul acestei săptămâni se va decide dacă Guvernul își va angaja răspunderea în Parlament sau va adopta prin ordonanță de urgență proiectul privind reforma administraţiei publice locale şi pe cel legat de pachetul de măsuri de relansare economică.

Întrebat într-un interviu la RFI România, dacă guvernarea ar putea să fie mai eficientă ”fără PSD în Coaliție”, premierul a răspuns că susține stabilitatea, dar dacă se va ajunge la o criză politică, nu exclude un guvern minoritar.

”Într-o situație de criză politică, am mai ajuns la guverne minoritare. Nu exclud că în perioada următoare nu se pot întâmpla astfel de lucruri, dar cred că pentru țara noastră este de dorit să avem o stabilitate politică, este de dorit să avem politici predictibile și comportamente responsabile ale partidelor politice.

Am avut înaintea acestui interviu o întâlnire cu agenția de rating Fitch și, în mod evident, o parte din indicatorii după care aceste agenții dau un rating, deci dau încrederea în țara noastră, este dat de stabilitatea în guvernare, este legat de ceea ce se va întâmpla anul acesta, de ce se întâmplă anul viitor. Deci, este foarte important pentru noi să fim conștienți că orice fel de scandal gratuit - subliniez, într-o zonă de Coaliție -, doar pentru a te promova în plan în intern, doar pentru a încerca să te poziționezi într-o formă sau alta, are un cost pe care, în mod direct sau indirect, țara noastră și cetățenii noștri îl plătesc sub forma unor dobânzi, sub forma unor decizii care ar putea fi fost luate ieri, și nu poimâine, și așa mai departe”, a spus premierul.

Lideri PSD, avertisment pentru premierul Bolojan

Tensiunile din Coaliție s-au accentuat în ultimele zile, în condițiile în care premierul Ilie Bolojan și-a exprimat intenția de a trece reforma administrației și pachetul de relansare economică prin angajarea răspunderii în Parlament și a spus că nu este exclus scenariul unui guvern minoritar, deși prioritară ar fi stabilitatea politică.

Senatorul Claudiu Manda a spus, marți, că PSD nu va accepta niciun compromis în privința pachetului de relansare economică, pe care îl consideră esențial pentru viitorul României. Potrivit acestuia, măsurile economice trebuie adoptate simultan cu cele privind reforma administrației publice, pentru a produce efecte reale.

”Pachetul de relansare economică nu este negociabil! Este vital pentru viitorul României, iar PSD nu va face niciun compromis în această privință”, a transmis Claudiu Manda, într-o postare pe Facebook.

Claudiu Manda a criticat declarația premierului despre un posibil guvern minoritar și a lăsat să se înțeleagă tensiunile politice actuale: ”Domnule Bolojan, guvernăm sau…?”

”Aud că domnul Bolojan vehiculează ideea unui guvern minoritar. Nu de mult spunea că vrea «acasă», dacă nu facem cum vrea el. Apoi s-a răzgândit și a zis că rămâne… sau pleacă, dacă este dat afară prin moțiune de PSD și AUR”, a mai spus Manda.

Și Adrian Câciu, fost ministru de Finanțe și al Fondurilor Europene, l-a acuzat pe premierul Ilie Bolojan că prin amânarea măsurilor PSD, ”a făcut rău economiei”.

”Redresarea României începe cu relansarea economiei! Programul PSD pentru relansarea economiei se bazează pe investiții și acces la capital. Peste 15 miliarde euro vor asigura accesul la capital. Peste 10 miliarde euro vor fi disponbili pentru investiții în toate domeniile prioritate ale economiei românești. Bunăstarea economică nu se negociază!

Relansarea economiei înseamnă independență economică! Domnule Bolojan, hai, la treaba! Nu mai amâna acest program. Șase luni ai făcut rău economiei. Nu e deloc bine!”, a transmis Adrian Câciu, într-o postare pe Facebook.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

PEFA, mesaj strategic la încheierea BUSINESS OUTLOOK 2026: Antreprenoriatul românesc are nevoie de stabilitate, predictibilitate, investiții și parteneriate solide pentru consolidarea competitivității economice

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

Banciu a spus cine trebuia să câștige Balonul de Aur: ”I l-aș fi dat numai lui”

Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”

Decebal Rădulescu șterge pe jos cu vedeta Rapidului: ”Trebuie să se ducă, ce să caute?!”

Urmează 5 transferuri tari pentru FCSB. Becali anunță: ”În iarnă se vor întâmpla nenorociri”

Prunea a numit ”cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor”

Gigi Becali așteaptă cele 5 milioane de euro pentru jucătorul vândut de FCSB: ”Așa au propus ei”

Cele mai citite

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Actualitate  |  26 Octombrie 2026, 19:17
1.
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
PEFA, mesaj strategic la încheierea BUSINESS OUTLOOK 2026: Antreprenoriatul românesc are nevoie de stabilitate, predictibilitate, investiții și parteneriate solide pentru consolidarea competitivității economice
PEFA, mesaj strategic la încheierea BUSINESS OUTLOOK 2026: Antreprenoriatul românesc are nevoie de stabilitate, predictibilitate, investiții și parteneriate solide pentru consolidarea competitivității economice
Actualitate  |  27 Octombrie 2026, 14:57
2.
PEFA, mesaj strategic la încheierea BUSINESS OUTLOOK 2026: Antreprenoriatul românesc are nevoie de stabilitate, predictibilitate, investiții și parteneriate solide pentru consolidarea competitivității economice
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)