video VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD
Galerie foto (1 fotografii): VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD
Vlad Măntoiu | Publicat: 15.10.2026 21:00 | Actualizat: 15.10.2026 21:06
PNL este pregătit să voteze învestirea Guvernului Luca Niculescu, deși viitorul Cabinet include 11 miniștri PSD. Ilie Bolojan spune că nu este vorba despre refacerea coaliției și nici despre un vot de încredere, ci despre ieșirea dintr-o criză politică pe care România ”nu și-o mai permite”. Radu Banciu comentează subiectul joi, 15 octombrie, de la ora 20:00, LIVE pe iAMnews.ro.
- PREA MULT BANCIU se vede în fiecare zi de luni până vineri, de la orele 20:00 pe iAMnews.ro, pe Facebook, TikTok și YouTube.
Grupurile parlamentare liberale au decis să voteze Cabinetul, dar PNL să treacă în opoziție. Hotărârea finală urmează să fie luată de Biroul Politic Național al partidului.
”Votul nu va fi unul de încredere”
Ilie Bolojan a explicat public de ce liberalii sunt dispuși să ofere voturile necesare instalării Guvernului.
”Votul nu va fi unul de încredere. Votul va fi pentru ieșirea dintr-o criză lungă pe care România nu și-o mai permite”, a transmis liderul PNL.
Bolojan susține că perioada prelungită de interimat începe să producă probleme administrative și bugetare serioase.
”După 5 luni de criză politică, cu un guvern fără puteri depline, situația se complică zi de zi”, a afirmat acesta.
Bolojan avertizează asupra problemelor din sănătate
Președintele PNL a indicat rectificarea bugetară drept una dintre urgențele care justifică instalarea unui Executiv cu puteri depline.
”Fără o rectificare bugetară rapidă, mai multe domenii esențiale nu vor mai funcționa, în frunte cu sănătatea”, a spus Bolojan.
El a arătat că unele unități de primiri urgențe s-au confruntat încă din vară cu lipsa banilor, iar sumele redistribuite din bugetul Ministerului Sănătății ar fi ajuns la limită.
PNL nu revine la guvernare alături de PSD
Bolojan insistă că votul pentru învestire nu înseamnă o refacere a coaliției dintre liberali și social-democrați.
”Responsabilitatea pentru echipa cu care va guverna îi aparține în exclusivitate premierului tehnocrat desemnat de către Președintele României”, a afirmat liderul liberal.
Guvernul propus de Luca Niculescu ar urma să includă 11 miniștri PSD și șase tehnocrați.
PNL intenționează să voteze instalarea Cabinetului, dar apoi să intre în opoziție.
”PNL își asumă un risc politic”
Bolojan recunoaște că decizia poate avea costuri electorale și de imagine pentru partid.
”Și eu, și colegii mei suntem perfect conștienți că, prin această decizie, PNL își asumă un risc politic”, a scris acesta.
Liderul liberal spune că partidul poate fi asociat ulterior cu eventualele greșeli ale Guvernului, chiar dacă nu va participa efectiv la guvernare.
”Nu ne putem pune însă mai presus de ceea ce cred că trebuie făcut. Primul criteriu al unei decizii nu poate fi ce ne convine. Când ai o mare răspundere, întâi faci ceea ce trebuie”, a argumentat Bolojan.
Liberalii nu exclud o moțiune de cenzură
Susținerea pentru învestire nu reprezintă, potrivit liderului PNL, un cec în alb.
Liberalii își păstrează dreptul de a critica viitorul Executiv și chiar de a susține sau iniția o moțiune de cenzură dacă vor considera că situația o impune.
Bolojan a sintetizat poziția partidului astfel: ”Nu votăm pentru a-i salva politic pe cei care au provocat criza. Am putea vota pentru ca România să poată ieși din ea.”
Guvernul Niculescu are, pe hârtie, suficiente voturi
Pentru învestire sunt necesare 233 de voturi.
PSD, PNL, UDMR, grupul minorităților naționale și grupul ”Uniți pentru România” și-au exprimat disponibilitatea de a susține Cabinetul. Dacă toate aceste voturi se vor regăsi și în plen, Guvernul Luca Niculescu ar putea ajunge la aproximativ 279 de voturi, peste pragul necesar.
Termenul constituțional pentru depunerea listei de miniștri și a programului de guvernare curge de la desemnarea lui Luca Niculescu, iar potrivit informațiilor politice citate de presă, audierile miniștrilor ar urma să aibă loc luni, iar votul final marți.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite




