video Oana Țoiu explică miza celei de-a doua zile de la Davos. Securitatea domină agenda discuțiilor

Oana Țoiu explică miza celei de-a doua zile de la Davos Galerie foto (1 fotografii): Oana Țoiu explică miza celei de-a doua zile de la Davos. Securitatea domină agenda discuțiilor
Foto: Facebook  |   Oana Țoiu explică miza celei de-a doua zile de la Davos

Ene Valentina   |   Publicat: 21.01.2026 13:48   |  Actualizat: 21.01.2026 13:57

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a prezentat miercuri, de la Forumul Economic Mondial de la Davos, principalele teme care domină cea de-a doua zi a reuniunii internaționale. Potrivit oficialului român, discuțiile sunt concentrate în mod clar pe securitate, într-un context geopolitic tensionat, marcat de incertitudini și de așteptarea unor mesaje-cheie din partea liderilor globali.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Oana Țoiu a arătat că ziua a început cu întâlniri strategice dedicate securității euroatlantice, la care au participat oficiali de rang înalt. Printre aceștia se numără Secretarul General al NATO, Mark Rutte, precum și președinții Poloniei și Finlandei, Karol Nawrocki și Alexander Stubb.

Dialogurile au vizat evaluarea riscurilor actuale și consolidarea cooperării între statele aliate, într-un moment în care mediul de securitate este considerat tot mai impredictibil.

Oana Țoiu face noi declarații de la Davos

Ministrul de Externe a subliniat că atmosfera de la Davos este influențată puternic de așteptarea discursului președintelui Statelor Unite, Donald Trump. Potrivit acesteia, delegațiile prezente resimt o stare de alertă și preocupare constantă, reflectată în numeroasele întâlniri informale și discuții purtate în afara panelurilor oficiale. Scopul acestora este identificarea unor poziții comune și a unor soluții diplomatice care să reducă tensiunile existente la nivel internațional.

„A doua zi la Davos este una axată pe securitate. O începem cu conversații strategice alături de Secretarul General NATO, Mark Rutte, şi preşedinţii Karol Nawrocki (Polonia) şi Alexander Stubb (Finlanda)”, a scris Oana Ţoiu pe pagina sa de Facebook.

În paralel cu temele de securitate, România își promovează interesele economice și energetice. Oana Țoiu a precizat că reprezentanții Guvernului României au intervenții programate atât miercuri, cât și joi, axate pe investiții publice, dezvoltare economică și energie. Mesajul transmis este acela al unei Românii stabile și predictibile, capabile să joace rolul unui partener de încredere în regiune.

România participă la ediția din acest an a Forumului Economic Mondial cu cea mai consistentă delegație guvernamentală de până acum. Alături de ministrul Afacerilor Externe se află ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, și consilierul prezidențial Radu Burnete. Prezența acestora reflectă intenția autorităților de a aborda integrat temele de securitate, economie și dezvoltare durabilă.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, ediția din 2026 a Forumului Economic Mondial se desfășoară sub tema „A spirit of dialogue”. Agenda este structurată în jurul unor provocări majore, precum cooperarea într-o lume fragmentată, găsirea de noi surse de creștere economică, investițiile în capitalul uman, utilizarea responsabilă a inovației și extinderea prosperității la nivel global.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Urmează 5 transferuri tari pentru FCSB. Becali anunță: ”În iarnă se vor întâmpla nenorociri”

Prunea a numit ”cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor”

Gigi Becali așteaptă cele 5 milioane de euro pentru jucătorul vândut de FCSB: ”Așa au propus ei”

Verdict surprinzător! Fostul finanțator din Liga 1 spune că doar două echipe se vor lupta la titlu: ”Nu văd pe altcineva!”

”Vă spargem mașinile, tot!”. Fotbaliștii lui FCSB, amenințați de galerie înaintea derby-ului cu Rapid

Prunea îl laudă pe jucătorul care a refuzat să mai vină la naționala României: ”Asta înseamnă să fii bărbat adevărat, bravo lui!”

Cele mai citite

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)