Mark Carney avertizează asupra unei rupturi în sistemul mondial, la Forumul Economic Mondial de la Davos. Vechea ordine, considerată depășită

Carney a declarat că arhitectura internațională construită în jurul regulilor comune și al leadershipului american se află într-un proces de degradare vizibilă. Potrivit acestuia, ideea revenirii la stabilitatea de altădată este nerealistă, iar atașamentul față de trecut nu oferă soluții pentru prezent. În opinia premierului canadian, statele trebuie să accepte faptul că lumea s-a schimbat fundamental și că noile realități cer răspunsuri diferite.

Mark Carney, discurs clar la Davos despre vechea ordine mondială

În discursul său, Mark Carney a explicat că sistemul global de guvernanță, dominat timp de decenii de Statele Unite, este afectat de competiția tot mai agresivă dintre marile puteri. El a descris actualul context internațional ca fiind unul în care regulile comune sunt puse sub semnul întrebării, iar cooperarea este adesea înlocuită de presiune economică și interese strategice dure.

Premierul a amintit că țări precum Canada au beneficiat considerabil de vechea ordine mondială, care a asigurat stabilitate financiară, securitate colectivă și un cadru predictibil pentru comerțul internațional. Totuși, el a avertizat că aceste avantaje nu mai pot fi considerate garantate. În noul context, integrarea economică este folosită tot mai des ca instrument de influență, nu ca mecanism de echilibru.

„Este o plăcere și o datorie să fiu alături de dumneavoastră în acest moment de cotitură pentru Canada și pentru lume. Astăzi, voi vorbi despre ruptura ordinii mondiale, sfârșitul unei povești frumoase și începutul unei realități brutale în care geopolitica dintre marile puteri nu este supusă niciunei constrângeri.

Dar vă spun și că alte țări, în special puterile medii precum Canada, nu sunt lipsite de putere. Ele au capacitatea de a construi o nouă ordine care să întruchipeze valorile noastre, precum respectul pentru drepturile omului, dezvoltarea durabilă, solidaritatea, suveranitatea și integritatea teritorială a statelor. Puterea celor mai puțin puternici începe cu onestitatea.

Se pare că în fiecare zi ni se reamintește că trăim într-o eră a rivalității marilor puteri. Că ordinea bazată pe reguli se estompează. Că cei puternici pot face ce vor, iar cei slabi trebuie să suporte ce li se impune. Acest aforism al lui Tucidide este prezentat ca fiind inevitabil – ca logica naturală a relațiilor internaționale care se reafirmă. Și, confruntate cu această logică, țările au o tendință puternică de a se conforma pentru a se integra. Pentru a se adapta. Pentru a evita problemele. Pentru a spera că conformarea le va aduce siguranță. Nu va fi așa”, a susținut reprezentantul Canadei.

Mark Carney a atras atenția că statele de dimensiune medie nu mai pot miza pe ideea că respectarea regulilor le va proteja automat interesele. În viziunea sa, conformarea nu mai oferă siguranță, iar pasivitatea poate avea costuri serioase. De aceea, adaptarea nu este o opțiune, ci o necesitate.

El a subliniat că provocarea reală nu este dacă aceste state trebuie să reacționeze la noua realitate globală, ci cum o vor face. Premierul canadian a pus în balanță două direcții posibile: izolarea, prin ridicarea de bariere și politici defensive, sau o abordare mai amplă, bazată pe cooperare între puterile medii care împărtășesc valori și interese similare.

În finalul intervenției, Carney a lansat un apel clar la solidaritate internațională. El a avertizat că, într-un sistem dominat de rivalități între marii actori globali, statele care nu participă activ la procesul decizional riscă să devină simple obiecte ale deciziilor luate de alții. Mesajul său a fost perceput ca un semnal de alarmă privind necesitatea unei poziționări mai ferme și mai coordonate a puterilor medii pe scena globală.

Continuarea integrală a discursului ținut de premierul Canadei

”În 1978, disidentul ceh Václav Havel, care a devenit ulterior președinte, a scris un eseu intitulat Puterea celor fără putere. În acesta, el a pus o întrebare simplă: Cum s-a menținut sistemul comunist?

Răspunsul său a început cu vânzătorul unui aprozar. În fiecare dimineață, acest comerciant pune un afiș în vitrina magazinului său: „Muncitori din toată lumea, uniți-vă!” El nu crede în asta. Nimeni nu crede. Dar pune afișul oricum, pentru a evita problemele, pentru a semnala conformitatea, pentru a se integra. Și pentru că fiecare comerciant de pe fiecare stradă face același lucru, sistemul persistă.

Nu doar prin violență, ci și prin participarea oamenilor obișnuiți la ritualuri pe care, în sinea lor, le consideră false. Havel a spus că asta înseamnă „a trăi într-o minciună”. Puterea sistemului nu provine din adevărul său, ci din dorința tuturor de a se comporta ca și cum ar fi adevărat. Și fragilitatea sa provine din aceeași sursă: când doar o singură persoană încetează să se mai comporte astfel – când vânzătorul își scoate afișul – iluzia începe să se spulbere.

Prieteni, este timpul ca companiile și țările să-și dea jos afișele. Timp de decenii, țări precum Canada au prosperat sub ceea ce numim ordinea internațională bazată pe reguli. Ne-am alăturat instituțiilor sale, i-am lăudat principiile, am beneficiat de previzibilitatea sa. Și datorită acestui fapt, am putut urmări politici externe bazate pe valori sub protecția sa.

Știam că povestea ordinii internaționale bazate pe reguli era parțial falsă. Că cei mai puternici se vor scuti de la respectarea ei atunci când le va conveni. Că regulile comerciale erau aplicate în mod asimetric. Și știam că dreptul internațional era aplicat cu o rigurozitate variabilă, în funcție de identitatea acuzatului sau a victimei.

Această ficțiune era utilă. Și hegemonia americană, în special, a contribuit la furnizarea de bunuri publice: căi maritime deschise, un sistem financiar stabil, securitate colectivă și sprijin pentru cadrele de soluționare a litigiilor. Așadar, am pus semnul în vitrină. Am participat la ritualuri. Și am evitat în mare măsură să semnalăm discrepanțele dintre retorică și realitate. Această înțelegere nu mai funcționează.

Voi fi direct: ne aflăm în mijlocul unei rupturi, nu al unei tranziții. În ultimele două decenii, o serie de crize în domeniul finanțelor, sănătății, energiei și geopoliticii au scos la iveală riscurile integrării globale extreme. Dar, mai recent, marile puteri au început să folosească integrarea economică ca armă. Tarifele ca pârghie. Infrastructura financiară ca mijloc de coerciție. Lanțurile de aprovizionare ca vulnerabilități de exploatat.

Nu poți „trăi în minciuna” beneficiului reciproc prin integrare atunci când integrarea devine sursa subordonării tale. Instituțiile multilaterale pe care s-au bazat puterile medii – OMC, ONU, COP – însăși arhitectura rezolvării colective a problemelor, sunt amenințate. Ca urmare, multe țări ajung la aceeași concluzie – că trebuie să dezvolte o autonomie strategică mai mare: în domeniul energiei, alimentației, mineralelor critice, finanțelor și lanțurilor de aprovizionare.

Și acest impuls este de înțeles. O țară care nu se poate hrăni, alimenta sau apăra singură are puține opțiuni. Când regulile nu te mai protejează, trebuie să te protejezi singur. Dar să fim lucizi în privința consecințelor. O lume a fortărețelor va fi mai săracă, mai fragilă și mai puțin durabilă.

Și mai există un adevăr: dacă marile puteri renunță chiar și la pretenția de a respecta regulile și valorile pentru a-și urmări nestingherit puterea și interesele, câștigurile din „tranzacționalism” vor deveni mai greu de replicat. Hegemonii nu pot monetiza continuu relațiile lor.

Aliații se vor diversifica pentru a se proteja împotriva incertitudinii. Vor cumpăra asigurări, vor crește opțiunile pentru a-și reconstrui suveranitatea – suveranitate care odată se baza pe reguli, dar care va fi din ce în ce mai ancorată în capacitatea de a rezista presiunii.

Această sală știe că aceasta este gestionarea clasică a riscurilor — gestionarea riscurilor are un preț. Dar costul autonomiei strategice — al suveranității — poate fi, de asemenea, împărțit. Investițiile colective în reziliență sunt mai ieftine decât construirea de către fiecare a propriilor fortărețe. Standardele comune reduc fragmentarea. Complementaritățile sunt o sumă pozitivă.

Iar întrebarea pentru puterile medii, precum Canada, nu este dacă să ne adaptăm la noua realitate – trebuie să o facem. Întrebarea este dacă ne adaptăm construind pur și simplu ziduri mai înalte sau dacă putem face ceva mai ambițios.

Canada a fost printre primele țări care au auzit semnalul de alarmă, ceea ce ne-a determinat să ne schimbăm fundamental poziția strategică. Canadienii știu că vechile noastre presupuneri confortabile – că geografia și apartenența la alianțe ne conferă automat prosperitate și securitate – nu mai sunt valabile. Noua noastră abordare se bazează pe ceea ce Alexander Stubb a numit „realism bazat pe valori” – sau, cu alte cuvinte, ne propunem să fim principiali și pragmatici.

Principial în angajamentul nostru față de valorile fundamentale: suveranitatea și integritatea teritorială, interzicerea folosirii forței, cu excepția cazurilor în care aceasta este în conformitate cu Carta ONU, și respectarea drepturilor omului.

Și pragmatici în recunoașterea faptului că progresul este adesea incremental, că interesele sunt divergente, că nu toți partenerii ne vor împărtăși valorile. Așadar, ne implicăm pe scară largă, strategic, cu ochii deschiși. Acceptăm activ lumea așa cum este, nu așteptăm o lume pe care ne-o dorim.

Ne calibrăm relațiile astfel încât profunzimea lor să reflecte valorile noastre. Și acordăm prioritate angajamentului larg pentru a ne maximiza influența, având în vedere fluiditatea ordinii mondiale, riscurile pe care aceasta le prezintă și miza pentru ceea ce va urma. Și nu ne mai bazăm doar pe puterea valorilor noastre, ci și pe valoarea puterii noastre. Construim această forță acasă.

De când guvernul meu a preluat funcția, am redus impozitele pe venituri, pe câștigurile de capital și pe investițiile în afaceri. Am eliminat toate barierele federale din calea comerțului interprovincial. Accelerăm investiții de un trilion de dolari în energie, inteligență artificială, minerale critice, noi coridoare comerciale și multe altele.

Ne dublăm cheltuielile pentru apărare până la sfârșitul acestui deceniu și facem acest lucru în moduri care consolidează industriile noastre interne. Și ne diversificăm rapid în străinătate. Am convenit asupra unui parteneriat strategic cuprinzător cu UE, inclusiv aderarea la SAFE, acordurile europene privind achizițiile în domeniul apărării.

Am semnat alte 12 acorduri comerciale și de securitate pe patru continente în șase luni. În ultimele zile, am încheiat noi parteneriate strategice cu China și Qatar. Negociem acorduri de liber schimb cu India, ASEAN, Thailanda, Filipine și Mercosur. Facem și altceva. Pentru a contribui la rezolvarea problemelor globale, urmărim o geometrie variabilă — cu alte cuvinte, coaliții diferite pentru probleme diferite, bazate pe valori și interese comune.

Astfel, în ceea ce privește Ucraina, suntem un membru de bază al coaliției de voință și unul dintre cei mai mari contribuabili pe cap de locuitor la apărarea și securitatea acesteia.

În ceea ce privește suveranitatea Arcticii, suntem ferm alături de Groenlanda și Danemarca și sprijinim pe deplin dreptul lor unic de a determina viitorul Groenlandei. Angajamentul nostru față de articolul 5 este de neclintit.

Prin urmare, colaborăm cu aliații noștri din NATO – inclusiv cu cele opt țări nordice și baltice – pentru a consolida și mai mult flancurile nordice și vestice ale alianței, inclusiv prin investiții fără precedent ale Canadei în radare peste orizont, submarine, aeronave și trupe terestre. Canada se opune ferm taxelor vamale aplicate Groenlandei și solicită discuții concentrate pentru a atinge obiectivele noastre comune de securitate și prosperitate în Arctica.

În ceea ce privește comerțul plurilateral, susținem eforturile de a construi o punte între Parteneriatul Trans-Pacific și Uniunea Europeană, care ar crea un nou bloc comercial de 1,5 miliarde de oameni. În ceea ce privește mineralele critice, formăm cluburi de cumpărători ancorate în G7, astfel încât lumea să se poată diversifica, departe de aprovizionarea concentrată. În ceea ce privește Inteligența Artificială, cooperăm cu democrații care împărtășesc aceeași viziune pentru a ne asigura că nu vom fi în cele din urmă obligați să alegem între hegemonii și hyperscaleri.

Nu este vorba de un multilateralism naiv. Nici nu se bazează pe instituțiile lor. Este vorba de construirea de coaliții care funcționează, problemă cu problemă, cu parteneri care împărtășesc suficiente puncte comune pentru a acționa împreună. În unele cazuri, aceasta va fi marea majoritate a națiunilor.

Ceea ce se face este crearea unei rețele dense de conexiuni între comerț, investiții și cultură, pe care ne putem baza pentru provocările și oportunitățile viitoare.

„Puteri medii trebuie să acționeze împreună”

Puteri medii trebuie să acționeze împreună, deoarece dacă nu suntem la masă, suntem în meniu.

Dar aș spune și că marile puteri își pot permite, deocamdată, să acționeze singure. Ele au dimensiunea pieței, capacitatea militară și pârghiile necesare pentru a dicta condițiile. Puteri medii nu au aceste lucruri. Dar când negociem doar bilateral cu o putere hegemonică, negociem din poziție de slăbiciune. Acceptăm ceea ce ni se oferă.

Aceasta nu este suveranitate. Este exercitarea suveranității în timp ce se acceptă subordonarea. Într-o lume dominată de rivalitatea marilor puteri, țările au de ales: să concureze între ele pentru a obține favoruri sau să se unească pentru a crea o a treia cale cu impact. Nu ar trebui să permitem ca ascensiunea puterii dure să ne orbească și să nu vedem că puterea legitimității, integrității și regulilor va rămâne puternică – dacă alegem să le exercităm împreună.

Ceea ce mă readuce la Havel. Ce ar însemna pentru puterile medii să „trăiască adevărul”? În primul rând, înseamnă să numim realitatea. Să nu mai invocăm „ordinea internațională bazată pe reguli” ca și cum ar funcționa în continuare așa cum se promovează. Să o numim așa cum este: un sistem de intensificare a rivalității marilor puteri, în care cele mai puternice își urmăresc interesele folosind integrarea economică ca armă de coerciție.

Înseamnă să acționăm în mod consecvent, aplicând aceleași standarde aliaților și rivalilor. Când puterile medii critică intimidarea economică dintr-o direcție, dar rămân tăcute când vine din altă direcție, păstrăm semnul în vitrină.

Înseamnă să construim ceea ce pretindem că credem. În loc să așteptăm restaurarea vechii ordini, înseamnă să creăm instituții și acorduri care să funcționeze așa cum sunt descrise.

Și înseamnă reducerea pârghiei care permite coerciția. Construirea unei economii interne puternice ar trebui să fie întotdeauna prioritatea imediată a fiecărui guvern. Iar diversificarea la nivel internațional nu este doar prudență economică — este fundamentul material pentru o politică externă onestă. Pentru că țările își câștigă dreptul la poziții principiale prin reducerea vulnerabilității lor la represalii.

Deci Canada are ceea ce vrea lumea. Suntem o superputere energetică. Deținem rezerve vaste de minerale esențiale. Avem cea mai educată populație din lume. Fondurile noastre de pensii se numără printre cei mai mari și mai sofisticați investitori din lume. Cu alte cuvinte, avem capital, talent, avem și un guvern cu o imensă capacitate fiscală de a acționa decisiv.

Și avem valorile la care mulți alții aspiră. Canada este o societate pluralistă care funcționează. Spațiul nostru public este zgomotos, divers și liber. Canadienii rămân dedicați sustenabilității. Suntem un partener stabil și de încredere într-o lume care este orice altceva decât asta. Un partener care construiește și apreciază relațiile pe termen lung.

Și mai avem și altceva. Recunoaștem ceea ce se întâmplă și suntem hotărâți să acționăm în consecință. Înțelegem că această ruptură necesită mai mult decât adaptare. Necesită onestitate cu privire la lumea așa cum este ea. Scoatem semnul din fereastră. Știm că vechea ordine nu se va mai întoarce. Nu ar trebui să o plângem. Nostalgia nu este o strategie.

Dar credem că din această ruptură putem construi ceva mai bun, mai puternic, mai just. Aceasta este sarcina puterilor medii. Țările care au cel mai mult de pierdut dintr-o lume a fortărețelor și cel mai mult de câștigat dintr-o cooperare autentică. Cei puternici au puterea lor. Dar și noi avem ceva – capacitatea de a înceta să ne prefacem, de a numi realitatea, de a ne construi puterea acasă și de a acționa împreună.

Aceasta este calea Canadei. O alegem în mod deschis și cu încredere. Și este o cale larg deschisă pentru orice țară dispusă să o urmeze alături de noi”, a declarat premierul Canadei, Mark Carney.

---