Lapoviță, ninsoare și viscol în toată țara. Harta județelor avertizate cu coduri portocaliu și galben

Foto 1/4 Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): Lapoviță, ninsoare și viscol în toată țara. Harta județelor avertizate cu coduri portocaliu și galben
Foto: Profimedia  |  

Redactia   |   Publicat: 24.02.2026 13:03   |  Actualizat: 24.02.2026 13:03

Meteorologii au anunțat încă trei zile de vreme rea, cu lapoviță, ninsoare și viscol care va troieni zăpada și va reduce vizibilitatea sub 50 de metri. Avertizări cod portocaliu și cod galben au fost emise pentru zone din Carpați, precum și din Banat, Oltenia, Transilvania, Muntenia, Moldova și Dobrogea.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Potrivit unei informări transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în perioada 24-26 februarie vor fi precipitații, marți în cea mai mare parte a țării, iar până în dimineața zilei de joi mai ales în jumătatea de est.

În cele trei zile vor predomina ploile, în anumite intervale chiar și cu caracter de aversă. În centru, în est, iar în noaptea de miercuri spre joi și în sud-est vor fi perioade cu lapoviță, măzăriche și ninsoare.

”Se vor acumula cantități de apă de 10-15 l/mp. În Carpații Meridionali și de Curbură, cantitățile de apă vor fi local de 15-30 l/mp, se va depune strat nou de zăpadă de 10-15 cm, iar la altitudini în general de peste 1700 m de 20-30 cm. Izolat se va forma polei și ghețuș”, a precizat ANM.

Vântul va avea intensificări marți, în cea mai mare parte a teritoriului, iar miercuri, îndeosebi în centru, în est și în extremitatea de sud-vest. În zonele joase de relief și la munte vor fi viteze de 40-55 km/h și pe alocuri de 60-70 km/h, viscolind temporar ninsoarea în zona montană și pe suprafețe mici în Moldova și Transilvania, iar miercuri și în noaptea de miercuri spre joi, pe suprafețe mai mici, și în Muntenia și Dobrogea.

În zona montană înaltă vor fi rafale de 70-80 km/h și de peste 90-100 km/h în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol și se va reduce vizibilitatea semnificativ.

Avertizări cod portocaliu și cod galben de ninsori și viscol

Jumătate din țară va fi, marți, sub avertizare cod galben de ninsori și viscol, iar pentru zone aflate la altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridionali și local în Carpații de Curbură a fost emis cod portocaliu.

Potrivit avertizării cod galben, în Carpații Meridionali, în Carpații de Curbură și local în Carpații Occidentali, vântul va avea intensificări cu viteze de 60-85 km/h. Temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă, în medie de 10-15 cm și vizibilitatea va fi redusă sub 100 m.

La altitudini de peste 1500 m, în Carpații Meridionali și local în Carpații de Curbură, va fi viscol puternic, astfel că vântul va avea rafale de 80-110 km/h, troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m, a precizat ANM, în avertizarea cod portocaliu.

Sub avertizare cod galben sunt și zone din Banat, Oltenia, Transilvania și sud-vestul Munteniei, unde vântul va avea la rafală viteze de 50-70 km/h.

Harta județelor aflate sub cod portocaliu și cod galben de ninsori și viscol

De marți seara până miercuri dimineața vor rămâne sub avertizare cod galben zone din Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, unde vântul va avea intensificări cu viteze de 60-85 km/h. Va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă, în medie de 10-15 cm și vizibilitatea va fi redusă sub 100 m.

Totodată, în Carpații Meridionali și local în Carpații de Curbură, la altitudini de peste 1500 m, va fi viscol puternic, astfel că vântul va avea viteze la rafală de 80-110 km/h, troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m, potrivit avertizării cod portocaliu.

Harta județelor avertizate cu cod portocaliu și cod galben de ninsori și viscol

Miercuri vor fi sub cod portocaliu de ninsori și viscol zone din Carpații Meridionali și Carpații Occidentali și de Curbură. În aceste zone, vântul va avea viteze la rafală de 70-85 km/h, va viscoli și va troieni zăpada deja depusă și va determina o vizibilitate sub 100 m.

Potrivit unei alte avertizări cod portocaliu, miercuri, la altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridionali și local în Carpații de Curbură, vântul va avea viteze la rafală de 80-110 km/h, va viscoli și va troieni zăpada deja depusă și va determina o vizibilitate sub 50 m.

Sub cod galben de viscol vor fi, miercuri, cea mai mare parte a Moldovei, zone din Transilvania, vestul și sud-vestul Olteniei și nordul Dobrogei.

”În intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania, în vestul și sud-vestul Olteniei și în nordul Dobrogei, cu viteze de 50-70 km/h”, potrivit ANM.

Harta județelor avertizate cu cod portocaliu și cod galben de ninsori și viscol

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 26 august. Dezvăluiri Recorder despre șeful SPP: Lucian Pahonțu a participat la dispozitivul de la Intercontinental în noaptea de 21 decembrie

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 august. Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, suspectă într-un dosar DNA

Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat

VIDEO | Radu Banciu s-a întors din vacanță! „Prea Mult Banciu” revine LIVE pe iAMnews.ro

Electrica construiește o nouă centrală la Craiova. Va furniza căldură pentru aproximativ 53.000 de locuințe și instituții

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă

A greșit Gigi Becali? A tras un semnal de alarmă după transferul lui Bîrligea în Serie A: ”Nu e ușor să facă asta”

I-au găsit înlocuitor lui Oprița după ce acesta s-a răzgândit. Săpunaru a fost ofertat și el

Fostul conducător din SuperLiga, verdict dur despre Gică Hagi: ”Nu are nimic de calitate”

Ionuț Chirilă a lăsat-o cu buza umflată pe fosta sportivă de la CS Rapid: ”Nu ți-e rușine, mă?”

Ronald Gavril a fost înșelat! Cum a reacționat iubitul Anamariei Prodan

A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”

Cele mai citite

VIDEO | Radu Banciu s-a întors din vacanță! „Prea Mult Banciu” revine LIVE pe iAMnews.ro
VIDEO | Radu Banciu s-a întors din vacanță! „Prea Mult Banciu” revine LIVE pe iAMnews.ro
Actualitate  |  24 August 2026, 21:00
1.
VIDEO | Radu Banciu s-a întors din vacanță! „Prea Mult Banciu” revine LIVE pe iAMnews.ro
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 26 august. Dezvăluiri Recorder despre șeful SPP: Lucian Pahonțu a participat la dispozitivul de la Intercontinental în noaptea de 21 decembrie
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 26 august. Dezvăluiri Recorder despre șeful SPP: Lucian Pahonțu a participat la dispozitivul de la Intercontinental în noaptea de 21 decembrie
Actualitate  |  26 August 2026, 21:00
2.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 26 august. Dezvăluiri Recorder despre șeful SPP: Lucian Pahonțu a participat la dispozitivul de la Intercontinental în noaptea de 21 decembrie
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 august. Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, suspectă într-un dosar DNA
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 august. Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, suspectă într-un dosar DNA
Actualitate  |  25 August 2026, 21:00
3.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 august. Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, suspectă într-un dosar DNA
Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna