foto 36 de ani de la începutul Revoluției Române. La Timișoara, pe 16 decembrie 1989, s-a aprins scânteia care a dus la căderea comunismului

Gestul de solidaritate, aparent limitat, a atras rapid atenția Securității și Miliției. Tensiunea a crescut pe parcursul serii, iar prezența forțelor de ordine a transformat adunarea pașnică într-un prim conflict deschis între cetățeni și stat, transmite Agerpres.

16 decembrie 1989: de la protest religios la revoltă anticomunistă

În dimineața zilei de 16 decembrie, numărul oamenilor adunați în zona Pieței Maria a crescut constant, iar pe fondul nemulțumirilor profunde legate de sărăcie, represiune și lipsa libertăților, protestul s-a extins dincolo de cazul pastorului reformat László Tőkés.

Coloane de manifestanți au pornit spre centrul orașului, încercând să atragă cât mai mulți timișoreni. După-amiaza, tramvaiele au fost blocate, iar primele lozinci au fost strigate public: “Libertate”, “Dreptate” și “Deșteaptă-te, române!”, intonate de către protestatari.

După aceea, autoritățile au reacționat rapid. Forțe ale Miliției, Ministerului de Interne, armatei și gărzilor patriotice au fost mobilizate, iar manifestanții au fost întâmpinați cu jeturi de apă și gaze lacrimogene, iar primele arestări au fost efectuate.

17 decembrie: primele victime ale Revoluției

Ziua de 17 decembrie a marcat o ruptură definitivă. Mai mulți oameni, inclusiv muncitori din marile uzine ale orașului, au ieșit în stradă și s-a strigat deschis “Jos Ceaușescu!” și “Jos comunismul!”, iar sediul Comitetului Județean al PCR a fost luat cu asalt.

În noaptea de 17 spre 18 decembrie, forțele de ordine au deschis focul asupra manifestanților. Au fost uciși și răniți copii, tineri, femei și vârstnici, dar represiunea violentă a regimului a produs însă efectul invers față de cel dorit de comuniști: frica a început să se destrame, iar solidaritatea s-a amplificat.

18-19 decembrie: încercarea de ștergere a urmelor revoltei

Pe 18 decembrie, gesturile simbolice de protest au continuat, inclusiv aprinderea de lumânări pe treptele Catedralei din Timișoara în memoria celor împușcați în noaptea de dinainte. Reacția autorităților a fost din nou una armată, iar asupra celor aproximativ 30 de tineri veniți la Catedrală s-a deschis focul.

În noaptea de 18 spre 19 decembrie, din ordinul Elenei Ceaușescu, zeci de trupuri ale victimelor au fost ridicate de la morga Spitalului Județean și transportate la București, unde au fost incinerate. Cenușa martirilor a fost aruncată într-o gură de canal, într-o tentativă brutală de a ascunde masacrul.

20 decembrie: Timișoara, oraș liber

La 20 decembrie 1989, muncitorii au ieșit masiv din fabrici și au ocupat Piața Operei, iar zeci de mii de oameni au înconjurat sediul PCR. Timișoara a devenit, simbolic, primul oraș liber de comunism din România.

În aceeași zi, Ceaușescu a decretat instituirea stării de necesitate în județul Timiș, recunoscând implicit pierderea controlului asupra situației. Revoluția pornită aici urma să se extindă rapid la nivel național.

21 decembrie: de la Timișoara la București

21 decembrie este ziua în care Revoluția se mută decisiv în Capitală. Conducerea comunistă organizează un miting în fața Comitetului Central pentru a condamna Timișoara, însă discursul lui Nicolae Ceaușescu este întrerupt de rumoare și huiduieli, iar manifestația, transmisă în direct, se destramă înainte de final, cu un efect psihologic uriaș: oamenii pleacă și povestesc mai departe că regimul a fost contestat public, “în direct”.

Seara, protestul se regrupează în centrul Bucureștiului, iar în zona Pieței Universității, lângă Hotelul Intercontinental, se ridică o baricadă. Spre noapte, intervenția este ordonată la nivel înalt: baricada este atacată, se trage asupra manifestanților, apar morți și răniți, iar arestările se intensifică, protestatarii fiind duși la Penitenciarul Jilava.

22 decembrie 1989: prăbușirea puterii lui Ceaușescu

Dimineața de 22 decembrie aduce o fractură în interiorul sistemului: generalul Vasile Milea se sinucide, iar la ședința Comitetului Politic Executiv convocată în jurul orei 10:00, Ceaușescu vorbește despre “trădare” și cere măsuri de forță, inclusiv declararea stării de necesitate la nivelul întregii țări. În aceeași logică a ultimului apel la disciplină, el cere “unitate” și organizarea de grupe de ordine în întreprinderi.

Doar că, în câteva ore, dinamica acțiunilor este opusă dorinței dictatorului: mulțimea ia cu asalt clădirea Comitetului Central, iar soții Ceaușescu se retrag pe acoperiș și fug cu elicopterul. Sunt ulterior capturați și duși la Târgoviște, unde vor rămâne în detenție până la procesul și execuția din 25 decembrie.

În paralel, se consolidează preluarea puterii politice și este făcut public “Comunicatul către țară” al Consiliului Frontului Salvării Naționale, care anunță dizolvarea structurilor vechiului regim și preluarea puterii, plus un set de obiective: pluralism politic, alegeri democratice, separarea puterilor, reforme economice și instituționale, repoziționare externă.

23 decembrie 1989: “teroriștii” creează haos

Ziua de 23 decembrie este marcată de violență haotică și confuzie general, prin atacuri raportate sau simulate, alarme false, schimburi de foc între unități militare și tragedii produse de lipsa unui comandament coerent. În București și în țară se trage adesea la întâmplare spre clădiri suspectate că ar adăposti “teroriști”.

Unul dintre cele mai grave episoade este la Aeroportul Otopeni, unde trupele Armatei care asigurau paza au deschis focul asupra unui convoi trimis în sprijin, în care se aflau elevi militari de la Câmpina. Atacul tragic a fost soldat cu 39 de morți și mai mulți răniți.

---