video UPDATE | Ilie Bolojan anunță finalul austerității: ”Intrăm într-o etapă de relansare economică”

Foto 2/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): UPDATE | Ilie Bolojan anunță finalul austerității: ”Intrăm într-o etapă de relansare economică”
Foto: Profimedia  |  

Vlad Măntoiu   |   Publicat: 04.02.2026 20:15   |  Actualizat: 04.02.2026 20:30

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, marți seară, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că Guvernul se află la finalul măsurilor de ajustare bugetară care au generat o perioadă de contracție economică, urmând ca executivul să se concentreze pe relansarea economiei.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

UPDATE. Ora 20:14. Premierul Ilie Bolojan a explicat că neplata primei zile de concediu medical este o măsură tranzitorie, adoptată la propunerea Ministerului Sănătății, în contextul presiunii bugetare din sistemul sanitar.

”Anul trecut, plățile pentru concediile medicale s-au ridicat la 6 miliarde de lei. Acum suntem în situația în care nu intrăm în anul bugetar cu datorii în sănătate”, a declarat premierul, precizând că economiile realizate pot rămâne în sistem pentru acoperirea unor costuri esențiale, precum medicamentele.

El a adăugat că Ministerul Sănătății a venit cu propuneri pentru realocarea fondurilor, inclusiv prin economii obținute în zona internărilor în ambulatoriu.

Ce spune Bolojan despre coaliție

Referitor la funcționarea coaliției de guvernare, Ilie Bolojan a evitat evaluările publice, subliniind însă necesitatea unei colaborări mai bune între partide.

”Nu cred că s-ar cuveni să dau note. Cred că am putea funcționa mult mai bine, însă pentru asta trebuie să ne respectăm între noi și să respectăm programul de guvernare”, a spus premierul.

În ceea ce privește pachetul de sprijin propus de PSD, Bolojan a precizat că acesta nu a fost discutat oficial în Guvern sau în coaliție, dar a arătat că sprijinirea pensionarilor vulnerabili este o temă legitimă, cu condiția existenței unei analize bugetare solide.

”Orice măsură care generează cheltuieli trebuie să se bazeze pe o analiză. În zilele următoare se va clarifica și acest aspect”, a adăugat el.

Premierul a comentat și raportul SUA privind lipsa ingerinței Rusiei în alegerile din România, menționând că deciziile luate la momentul respectiv au aparținut Curții Constituționale și au respectat cadrul legal.

”Deciziile luate la vremea respectivă sunt ale CCR, cu respectarea prevederilor legale”, a declarat Bolojan.

De asemenea, Ilie Bolojan a vorbit despre posibila interzicere a rețelelor sociale pentru copii, subliniind dificultatea aplicării unei astfel de măsuri și necesitatea unor soluții alternative.

”Mi-e greu să cred că poți veni cu interdicții dacă nu le poți pune în practică”, a spus premierul, cerând prevenție, educație și un control mai mare din partea părinților.

Referitor la plafonarea prețului la gaze, premierul a declarat că vor urma discuții cu operatorii și furnizorii din domeniu.

”Împreună cu domnul ministru al Energiei vom avea întâlniri cu operatorii, furnizorii din domeniu pentru a definitiva această schemă. Însă nu vor fi depășite prețurile actuale: adică nu vor crește prețurile la gaz”, a precizat el.

UPDATE. Ora 19:35. Premierul Ilie Bolojan a comentat solicitarea liderului UDMR, Kelemen Hunor, privind posibilitatea reducerii impozitelor locale și reintroducerea unor scutiri fiscale pentru persoanele vulnerabile, precizând că situația este una complexă și limitată de angajamentele asumate de România.

”Răspunsul nu e foarte simplu, problema e una foarte complexă. România s-a angajat să aducă aceste impozite la nivel mai mare. Mai avem de lucrat la această schemă”, a declarat premierul.

Ilie Bolojan a explicat că, deși unele primării doresc să reducă impozitele la nivelul minim prevăzut de lege, cadrul legislativ actual nu permite acest lucru. În ceea ce privește ajutoarele pentru persoanele vulnerabile, premierul a subliniat că eliminarea excepțiilor de impozitare a fost necesară pentru asigurarea resurselor financiare ale administrațiilor locale.

”Aveam foarte multe excepții la impozitare. Toate excepțiile pe care le facem înseamnă mai puțini bani la autoritățile locale și cineva trebuie să compenseze aceste reduceri. Vom face o analiză, însă nu putem reduce foarte mult”, a adăugat șeful executivului.

Știrea inițială. ”Suntem la finalul unor măsuri de ajustare bugetară, care au însemnat contracție economică, dar închidem aceste măsuri. Vom avea relansare economică, economie pe baze sănătoase, servicii mai bune și vom crea condiții pentru dezvoltare”, a declarat premierul.

Bugetul pentru 2026 și țintele de deficit

Ilie Bolojan a precizat că una dintre prioritățile imediate ale Guvernului este pregătirea bugetului pentru anul 2026, în paralel cu reducerea deficitului bugetar sub nivelul agreat cu instituțiile europene.

”Țintele stabilite de Comisia Europeană sunt de 6,2% pentru deficit, dar ne propunem să îl reducem la 4%”, a afirmat șeful Executivului.

Potrivit premierului, discuțiile privind bugetul urmează să fie finalizate în cursul săptămânii viitoare, iar documentul va fi transmis Parlamentului în jurul datei de 20 februarie.

Pachetul pentru administrație, aproape de adoptare

Premierul a vorbit și despre pachetul de reforme dedicat administrației publice, care a fost amânat în perioada precedentă, dar care a intrat deja în circuitul de avizare guvernamentală.

”Se lucrează și la pachetul pe administrație, din păcate amânat, dar care a intrat în circuitul de avizare guvernamental. Ar urma să fie adoptat săptămâna viitoare”, a explicat Ilie Bolojan.

Declarațiile vin în contextul în care liderul UDMR, Kelemen Hunor, i-a cerut public premierului să revizuiască decizia privind taxele locale și să analizeze posibilitatea reducerii acestora.

În ceea ce privește relansarea economică, premierul a anunțat că un pachet de măsuri economice va fi prezentat public de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, urmând să fie pus în transparență decizională.

”Acest pachet conține soluții de credite fiscale pentru companii, scheme de sprijin pentru investițiile mari, pentru zonele în care ne putem stimula exporturile”, a subliniat Ilie Bolojan.

Totodată, premierul a precizat că și pachetul privind interdicția cumulului pensie-salariu urmează să fie adoptat săptămâna viitoare.

Trei ordonanțe pentru debirocratizare și sprijinirea investițiilor

Premierul a anunțat că, pe lângă pachetele economice și administrative aflate în pregătire, Guvernul lucrează la trei proiecte de ordonanță dedicate simplificării procedurilor, cu impact direct asupra mediului de afaceri.

”În completarea pachetelor, avem pregătite trei proiecte de ordonanță privind simplificarea, care ar ajuta companiile prin debirocratizare – de exemplu, în reducerea duratei obținerii avizelor de mediu”, a declarat Ilie Bolojan.

Potrivit premierului, al doilea proiect de ordonanță vizează simplificarea obținerii autorizațiilor de incendiu, una dintre cele mai criticate proceduri de către mediul economic.

”Avizul ar urma să fie obținut în maximum 30 de zile, în prezent durează luni de zile să îl obții”, a precizat șeful Executivului.

Cel de-al treilea proiect se referă la avizul CISD, necesar în special pentru investițiile de anvergură: ”Termenele se înjumătățesc, astfel încât să debirocratizăm marile investiții”, a adăugat premierul.

Energie și capacități de stocare: presiune pe Hidroelectrica

În același context, Ilie Bolojan a subliniat necesitatea consolidării sectorului energetic, în special prin extinderea capacităților de stocare, considerate esențiale pentru stabilitatea sistemului.

”Trebuie să creștem capacitățile de stocare. Hidroelectrica trebuie presată să crească capacitățile de stocare la 500 MWh”, a afirmat premierul.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Constantin Toma, primarul Buzăului: ”PSD este într-un mare pericol. Singura ieșire este ca Grindeanu să își dea demisia”

Petrișor Peiu susține că nu a existat niciun plan comun cu PSD după moțiune. Ce spune despre un Guvern condus de Eugen Tomac

Ciprian Ciucu susține că Nicușor Dan nu trebuie să-și asume guvernarea grea cu un om de-al lui. ”De ce alege să nu expună PSD?”

Ilie Bolojan atacă dur varianta unui premier tehnocrat. PNL amenință că nu votează „surogate ale PSD”

Sondaj INSCOP: Peste două treimi dintre români vor schimbarea completă a clasei politice. Ce spun despre continuarea reformelor economice nepopulare

USR exclude un guvern cu PSD. ”Nu există niciun fel de negocieri subterane despre asta”

BREAKING | E gata: Tănase pleacă de la FCSB! Unde se transferă

Jurnalistul Digi Sport recunoaște: ”Am fost la palat, am mâncat cu Gigi la aceeași masă! Spun direct cum s-a întâmplat”

Antrenorul din SuperLiga, acuzat că a batjocorit un jucător după ce acesta a refuzat să semneze cu impresarul său: ”De ce faci așa ceva?!”

Gigi Becali a dat de gol discuțiile dintre Nicușor Dan și George Simion: ”Au făcut caterincă”

A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 22 iunie. Radu Banciu comentează negocierile lui Adrian Veștea cu AUR pentru susținerea Guvernului

Actualitate  |  22 Iunie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 22 iunie. Radu Banciu comentează negocierile lui Adrian Veștea cu AUR pentru susținerea Guvernului
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 23 iunie. Radu Banciu comentează consultările de la Cotroceni și scenariile pentru desemnarea unui nou premier

Actualitate  |  23 Iunie 2026, 21:00
2.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 23 iunie. Radu Banciu comentează consultările de la Cotroceni și scenariile pentru desemnarea unui nou premier
Decalajul de 3,6% nu e o veste bună. E motivul pentru care România nu vede problema

Actualitate  |  22 Iunie 2026, 13:40
3.
Decalajul de 3,6% nu e o veste bună. E motivul pentru care România nu vede problema
Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna