foto Revelionul la Curtea Regală a României, așa cum nu se mai vede astăzi. Imagini de epocă cu Familia Regală

Revelionul, în mod special, a devenit un moment-cheie. Nu doar pentru că marca începutul unui an nou, ci pentru că punea față în față două dimensiuni esențiale ale monarhiei: familia și statul. Uneori, ele coexistau armonios în aceeași seară. Alteori, istoria le-a obligat să se separe, să se retragă sau să se reinventeze.

Felul în care suveranii României au trăit noaptea dintre ani spune, poate mai limpede decât multe discursuri oficiale, ce fel de instituție a fost monarhia și cum a evoluat societatea românească în jurul ei.

De la Europa, la București: Revelionul ca semn al modernității

Revelionul, ca masă de familie la miezul nopții, are origine catolică și provine dintr-o tradiție europeană care lega sfârșitul anului de slujba religioasă și de încheierea postului. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, această practică începe să se desprindă de componenta strict religioasă și să devină, în marile orașe europene, o sărbătoare de familie și societate.

În România, contextul este unul clar: formarea statului modern, aducerea unei dinastii străine și dorința de sincronizare cu Europa. Revelionul, asemenea pomului de Crăciun, intră în viața publică și privată nu ca o tradiție veche românească, ci ca un obicei asumat, adaptat și, în timp, interiorizat.

Epoca lui Carol I și a Reginei Elisabeta: Anul Nou ca exercițiu al datoriei

În primii ani ai monarhiei, Revelionul nu era gândit ca prilej de exuberanță. Carol I, un suveran format în cultura disciplinei prusace, privea sfârșitul de an ca pe un moment de reflecție și continuitate instituțională. Seara de 31 decembrie îl găsea adesea lucrând: scrisori, note, corespondență diplomatică. Există ani în care Regele a încheiat activitatea cu doar câteva zeci de minute înainte de miezul nopții, semn că, pentru el, statul nu intra în pauză festivă.

”Privesc cu recunoștință spre anul care a trecut și în care am avut un succes atât de mare și vreau să vă asigur personal de respectul și considerația mea, pe care vi le pun la picioare. S-a împlinit dorința mea cea mai arzătoare, ca pe una dintre nepoatele voastre să le văd strâns legată de țara și familia mea. Din adâncul inimii vă sunt recunoscător pentru acest lucru, la fel și pentru nenumăratele dovezi ale bunăvoinței voastre.

Implor Cerul să vă binecuvânteze mereu pe voi, iar dinastia voastră să domnească de-a pururi. Acum vă urez un an nou și fără griji, așa cum și pentru noi a început atât de fericit. Cu aceste urări vă sărut mâinile cu respect și vă rog să-mi acordați și mai departe gândurile voastre prietenești. Carol I”, se arată într-o scrisoare pe care Regele Carol I i-a trimis-o Reginei Victoria a Marii Britanii, pe data de 31 decembrie 1892, potrivit Casa Majestății Sale.

Regina Elisabeta, cu o fire mai artistică, prefera concertele sau teatrul, dar și pentru ea Revelionul rămânea un moment interiorizat. Masa de la miezul nopții aduna familia într-un cadru sobru, fără excese, fără dorința de spectacol.

În schimb, ziua de 1 ianuarie aducea un eveniment cu totul diferit: marele bal regal. Acesta nu era o petrecere în sensul modern, ci o recepție oficială de stat. Diplomați, miniștri, parlamentari, magistrați, ofițeri și reprezentanți ai elitei sociale erau invitați într-un ceremonial strict reglementat. Invitațiile erau individuale, cu indicații precise privind ținuta, ora și locul ocupat în Palat.

Balul de Anul Nou devenea astfel o vitrină a statului român modern: ordonat, ierarhizat, previzibil. Faptul că, spre finalul secolului al XIX-lea, aceste baluri ajungeau să reunească mii de persoane spune mult despre creșterea Bucureștiului și despre consolidarea instituțiilor.

Ferdinand și Regina Maria: Revelionul capătă căldură

O schimbare vizibilă apare odată cu domnia lui Ferdinand I și a Reginei Maria. Familia regală este numeroasă, iar Palatul devine un spațiu mai animat, viu. Revelionul nu mai este doar o demonstrație de ordine, ci și o sărbătoare de familie, cu copii, daruri și pregătiri făcute din timp.

După Primul Război Mondial, sărbătorile de Anul Nou capătă o semnificație suplimentară. Ele marchează nu doar începutul unui an, ci și supraviețuirea statului, continuitatea dinastiei și revenirea la normalitate. Distribuirea cadourilor către personalul Curții, grija pentru detalii și implicarea directă a suveranilor în pregătiri transmit un mesaj clar: monarhia nu este ruptă de societate, ci face parte din ea.

Revelionul, în această perioadă, îmbină protocolul moștenit cu o formă de căldură umană care îl apropie de ceea ce oamenii obișnuiți trăiau în propriile case.

”Fiecare om de la Curte, începând de la cel mai mic și până la cel mai înalt demnitar primea un cadou. Șeful bucătar și patiserul își adunau și pregăteau din vreme toate bunătățile. Ferdinand și Maria vizitau cu zile înainte prăvăliile din Calea Victoriei pentru a cumpăra cadouri de distribuit. Preferați erau bijutierul Resch din Calea Victoriei și magazinul O.H. Müller din Pasagiul Român, ambele firme dispărute astăzi.

Și la Palatul Regal se distribuiau cadouri de Anul Nou, dar numai personalului superior și fără festivitatea pomului. În anii despre care vorbesc aici, distribuirea aceasta de daruri nu se înfățișa ca un capitol bugetar de vreo însemnătate, mai pe urmă însă, mai ales sub domnia Regelui Carol al II-lea, numărul întregului personal, superior și inferior, acela din Capitală, precum și acela din afară care se bucura și el de această atențiune, se mărise într-atâta, odată cu urcarea prețurilor lucrurilor, încât se prezenta acuma ca o cheltuială ce nu se mai putea trece neobservată și de aceea, în ultimii ani, s-a produs oarecare parcimonie cu prilejul acestei intime serbări”, povestește Eugeniu Arthur Buhman în cartea sa ”Patru decenii în serviciul Casei Regale a României. Memorii 1898-1940”.

Cum arăta Revelionul în perioada regelui Carol al II-lea

Domnia lui Carol al II-lea aduce o altă atmosferă. Anul Nou este petrecut adesea la Sinaia, în Castelul Foișor, un spațiu modernizat, cu interioare luminoase, mobilier contemporan și dotări tehnice avansate pentru epocă.

Revelionul devine mai confortabil, mai relaxat în formă, dar și mai retras. Interbelicul târziu este o perioadă tensionată, iar sărbătoarea de Anul Nou pare, uneori, un refugiu personal. Dacă în vremea lui Carol I Revelionul era despre stat, iar în cea a lui Ferdinand despre familie, sub Carol al II-lea el devine și un spațiu de evadare din presiunea publică.

Regele Mihai și Revelioanele sărbătorite în exil

Pentru Regele Mihai, Revelionul nu a fost niciodată o sărbătoare a fastului. El a trăit trecerea dintre ani în unele dintre cele mai tulburi și fragile momente din istoria României, iar acest lucru s-a reflectat inevitabil în felul în care sărbătorile erau marcate la Curte. Dacă pentru înaintașii săi Revelionul putea însemna baluri, recepții sau gesturi de reprezentare publică, pentru Mihai I el devine, încă de la început, un exercițiu de discreție și reținere.

În anii celui de-al Doilea Război Mondial, România era o țară aflată sub presiune constantă: pierderi teritoriale, alianțe forțate, incertitudine politică și o populație profund afectată. În acest context, Anul Nou nu mai putea fi un moment de celebrare publică. Revelionul era petrecut în cerc restrâns, de regulă în familie, fără ceremonii ample, fără invitați numeroși și fără dorința de a marca evenimentul prin fast.

Pentru un rege foarte tânăr, care urca pe tron într-o perioadă de criză, Revelionul devenea mai degrabă un moment de reflecție și de veghe decât unul de bucurie. Miezul nopții dintre ani era trăit cu o conștiință acută a responsabilității, într-o țară aflată la limită. Ideea de „continuitate” – atât de prezentă în ritualurile monarhice – capătă aici o formă aproape dramatică: simpla prezență a Regelui și a mamei sale era percepută de societate ca o garanție morală, nu ca un simbol festiv.

După abdicarea forțată din 1947 și plecarea în exil, Revelionul se schimbă radical ca decor, dar își păstrează esența. Alături de Regina Ana, Regele Mihai trăiește sărbătoarea Anului Nou departe de țară, într-un cadru lipsit de orice semn exterior al regalității. Nu mai există Palat, protocol sau ceremonie. Există însă familia, masa comună, copiii și sentimentul apartenenței, trăit acum într-o formă mult mai intimă.

În exil, Revelionul este redus la forma lui cea mai pură: o masă de familie, câteva farfurii așezate cu grijă, cadouri modeste, dar alese cu sens. Este o sărbătoare trăită cu economie, dar și cu multă atenție pentru detaliu, pentru că fiecare gest devine important atunci când nu mai ai nimic de demonstrat public. Anul Nou nu mai este o vitrină, ci un adăpost.

Pentru copiii Regelui Mihai, sărbătorile de iarnă din exil sunt legate de natură, de case simple, de grădini, de sobe aprinse și de ierni tăcute. Revelionul nu este o noapte zgomotoasă, ci una liniștită, în care timpul pare să curgă altfel. În acest cadru, tradiția regală supraviețuiește nu prin formele ei exterioare, ci prin valori: coeziune, modestie, continuitate.

Revenirea Regelui Mihai în România, după 1990, adaugă un nou strat de semnificație Revelionului. Anul Nou petrecut din nou pe pământ românesc, începând cu 1997, alături de Regina Ana, de fiicele lor și de familiile acestora, nu mai este o sărbătoare publică în sens strict, dar capătă o încărcătură simbolică majoră. După o jumătate de secol de absență forțată, simplul fapt de a întâmpina Anul Nou acasă devine un act de reîntregire.

În anii care au urmat, Regele Mihai și Regina Ana au ales adesea să fie prezenți de sărbători în diverse orașe ale țării. Deși vârsta înaintată ar fi justificat retragerea, ei au preferat contactul direct cu oamenii. Revelionul, în acest sens, nu mai este doar o sărbătoare de familie, ci și un gest de apropiere: intrarea în casele oamenilor, în instituții, în comunități locale, fără fast și fără discursuri grandioase.

Revelionul regal în prezent: Săvârșin și Palatul Elisabeta

În prezent, sărbătorile de Anul Nou petrecute la Săvârșin sau la Palatul Elisabeta sunt simple și private. Revelionul nu este un eveniment public, ci unul de familie, organizat fără protocol, în spiritul tradiției.

Pentru mulți români, această continuitate are o valoare simbolică. După un secol și jumătate de istorie frământată, ideea că Revelionul regal rămâne o masă de familie spune ceva esențial despre ce a supraviețuit dincolo de regimuri și epoci.

---