143 de ani de la nașterea lui George Bacovia. Cine a fost celebrul poet simbolist al României

Pe 17 septembrie 1881, într-o mică familie din Bacău, se năștea unul dintre cei mai mari poeți ai literaturii române, George Bacovia, nume real George Andone Vasiliu. Astăzi, la 143 de ani de la nașterea sa, îl comemorăm ca fiind una dintre vocile emblematice ale simbolismului românesc și un poet care a capturat în versuri un întuneric existențial unic, prezentând o viziune melancolică și profundă asupra vieții, suferinței și solitudinii.

Formarea lui Bacovia: de la pasiunea pentru desen, la poezie

George Bacovia a arătat încă din copilărie un talent special pentru artă, în special pentru desen și muzică. Totuși, în perioada liceului, pe care l-a urmat la Bacău, și-a descoperit și aptitudinile literare. În anii adolescenței a început să scrie primele sale poezii, fiind puternic influențat de curentul simbolist, care lua amploare la finalul secolului al XIX-lea în Franța și își găsea un ecou tot mai pregnant în România.

Deși inițial părea că viața lui Bacovia va urma un alt traseu, el înscriindu-se la Facultatea de Drept din București și terminându-și studiile în acest domeniu la Iași, atracția pentru literatură s-a dovedit a fi mult mai puternică. Activitatea sa profesională ca avocat sau funcționar public a fost limitată, poezia devenind refugiul și scopul său principal.

George Bacovia, un reprezentant valoros al simbolismului

Simbolismul, curent literar ce a dominat sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, a fost promotorul unei noi sensibilități poetice. Poezia simbolistă se caracterizează prin imagini vagi, ambigue, accent pe stări emoționale difuze și o respingere a realismului direct. Bacovia a absorbit perfect aceste elemente, creând o poezie care, deși aparent simplă în formă, este extrem de densă în semnificații.

Universul bacovian este unul dominat de tristețe, ploaie, moarte și decadență. Orașul său natal, Bacău, apare adesea în poeziile sale ca un simbol al singurătății și degradării. Totodată, Bacovia este cunoscut pentru atmosfera apăsătoare pe care o creează, simțul morbid și obsesia față de teme precum izolarea, golul existențial și melancolia.

Volumele de poezii semnate de Bacovia, precum „Plumb” (1916), „Scântei galbene” (1926) sau „Stante burgheze” (1946), sunt adevărate bijuterii ale simbolismului românesc. Poemele sale din „Plumb” ilustrează perfect această atmosferă sumbră și apăsătoare: plumbul, un simbol al greutății și sufocării, devine emblema unei vieți trăite sub semnul apatiei și neputinței.

Poezia „Plumb” – O capodoperă a depresiei lirice

Poate cea mai cunoscută poezie a sa, „Plumb”, este un exemplu desăvârșit al esteticii bacoviene. Aceasta deschide volumul cu același nume, publicat în 1916, și captează perfect temele poetului: moartea, singurătatea și sentimentul de sfârșeală.

Versurile sunt simple, dar pline de forță emoțională:

„Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar vestmânt –
Stam singur în cavou... și era vânt...
Și scârțâiau coroanele de plumb.”

Atmosfera poeziei este sumbră și apăsătoare, iar folosirea repetată a simbolului „plumbului” sugerează nu doar greutatea fizică, ci și cea spirituală, o sufocare interioară. Efectul acestui vers este unul tulburător, sugerând o lume în care totul este copleșit de moarte și stagnare.

Bacovia a reușit, prin poezia sa, să surprindă o stare de spirit care va deveni tot mai prezentă în secolul XX: sentimentul de alienare, neadaptare și suferință existențială. Aceste teme, deși prezente și la alți simboliști, capătă la Bacovia o intensitate particulară.

Deși nu a fost întotdeauna bine înțeles de contemporanii săi și a trăit mare parte din viață într-o relativă obscuritate, recunoașterea valorii sale literare a venit după moarte. Criticii au evidențiat modernitatea viziunii sale și capacitatea sa de a anticipa temele și obsesiile literaturii existențialiste. Astăzi, Bacovia este privit ca unul dintre cei mai mari poeți români, alături de nume precum Mihai Eminescu sau Lucian Blaga.

Relația lui George Bacovia cu soția sa, Agatha

Agatha Grigorescu-Bacovia a fost soția lui George Bacovia și o figură importantă în viața poetului. Cei doi s-au căsătorit în 1928, iar Agatha a jucat un rol esențial în viața și cariera poetului, sprijinindu-l atât emoțional, cât și literar.

Agatha a fost și ea poetă, prozatoare și profesoară, fiind o persoană educată și activă cultural. Ea l-a susținut pe Bacovia, mai ales în perioadele în care sănătatea sa psihică și fizică era fragilă. În plus, ea a avut un rol important în promovarea operei lui Bacovia, contribuind la publicarea și recunoașterea creațiilor sale. După moartea poetului, în 1957, Agatha a fost cea care a editat operele sale postume și a păstrat vie memoria acestuia.

George Bacovia și Agatha Grigorescu-Bacovia au avut un singur copil, pe Gabriel Bacovia. Despre Gabriel se știu mai puține detalii, deoarece a ales să trăiască într-un mod discret, departe de viața publică.

În general, viața de familie a lui Bacovia a fost marcată de izolarea poetului, care adesea a preferat singurătatea și introspecția. Stările sale melancolice și angoasele l-au ținut departe de viața socială, iar familia a avut un rol protector și de susținere, mai ales din partea soției sale.