Traian Băsescu va primi un apartament în locul vilei de protocol. De ce a fost luată această decizie

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Traian Băsescu va primi un apartament în locul vilei de protocol. De ce a fost luată această decizie

Gabriela Gogu   |   Publicat: 19.08.2025 16:43   |  Actualizat: 19.08.2025 17:26

Deși se vehicula că Traian Băsescu urma să primească o vilă de protocol, după decizia Curții Constituționale a României ca fostul președinte să își recupereze privilegiile pierdute, acesta a declarat că ar fi cerut un apartament.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Guvernul a amânat deja de două ori decizia prin care trebuia să i se acorde fostului președinte Traian Băsescu o vila de protocol. Inițial, se vehicula că va primi o vilă situată în apropierea fostului sediul PD-L, partid pe care l-a și condus în trecut.

De ce nu mai primește Traian Băsescu o vilă de protocol

Potrivit Digi24, fostul președinte ar urma să primească un apartament. ”Am solicitat un apartament. Casa era mult prea mare”, a spus Traian Băsescu pentru sursa citată.

Potrivit legii, foștii șefi de stat pot să obțină o locuință de protocol, 75% din indemnizație, dar și pază SPP.

În cazul lui Traian Băsescu, aceste privilegii au fost retrase în trecut pe fondul unei decizii definitive de colaborare cu Securitatea și unei Legi care i-a retras drepturile.

În 2022 i-au fost retrase privilegiile lui Traian Băsescu

În 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis definitiv că fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, dând declarații sub numele conspirativ „Petrov”.

În octombrie 2021, Legea 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român a fost modificată (prin Legea nr. 243/2021), fiind introdus un nou articol care prevede că foștii președinți pierd dreptul la aceste beneficii dacă o instanța a constatat prin decizie definitivă că au avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.

”Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de șef al statului român ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcție prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”, prevede art.3 din Legea 406/2001, introdus în octombrie 2021.

Fostul președinte a reacționat printr-un mesaj scurt, după decizia instanței, spunând că se va adresa Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). El a atacat, însă, Legea la CCR, iar judecătorii constituționali i-au dat câștig de cauză.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”

Decebal Rădulescu șterge pe jos cu vedeta Rapidului: ”Trebuie să se ducă, ce să caute?!”

Urmează 5 transferuri tari pentru FCSB. Becali anunță: ”În iarnă se vor întâmpla nenorociri”

Prunea a numit ”cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor”

Gigi Becali așteaptă cele 5 milioane de euro pentru jucătorul vândut de FCSB: ”Așa au propus ei”

Verdict surprinzător! Fostul finanțator din Liga 1 spune că doar două echipe se vor lupta la titlu: ”Nu văd pe altcineva!”

Cele mai citite

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Actualitate  |  26 Octombrie 2026, 19:17
1.
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)