Salina Turda, tarife şi program de vizitare. Cum se poate ajunge

Salina Turda Galerie foto (1 fotografii): Salina Turda, tarife şi program de vizitare. Cum se poate ajunge
Foto: Profimedia  |   Salina Turda

Redactia   |   Publicat: 06.06.2024 14:57   |  Actualizat: 06.06.2024 15:01

Vorbim astăzi despre un loc special de relaxare pe timp de vară, departe de temperaturile caniculare. Salina Turda, care se află şi pe lista monumentelor istorice din 2015.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Salina Turda conţine zăcăminte de sare formate încp din urmă cu 13,5 milioane de ani, sub un climat tropical, într-o mare de dimensiuni reduse. Acest substrat de sare din subsolul Depresiunii Transilvaniei au o grosime uriaşă, de aproximativ 400 de metri, după care alte straturi groase de sedimente s-au depus peste cele de sare.

Cum poţi ajunge la Salina Turda?

Aerul existent la Salina Turda, precum şi la celelalte saline de la noi din ţară, este unul care ajută persoanele ce suferă de anumite afecţiuni ale tractului respirator, aerul sărat fiind unul benefic pentru ei. Conform specialiştilor, cei care au claustrofobie, tuberculoză, boli acute respiratorii şi tensiunea ridicată nu ar trebui să acceseze niciuna dintre salinele de la noi din ţară, deoarece afecţiunile lor s-au putea agrava.

Pentru a ajunge la Salina Turda, poţi alege unul dintre cele două puncte de acces. Fie din Strada Aleea Durgăului, nr 7, Turda, ori pe Strada Salinelor, nr 54 B.

Tarife şi program de vizitare pentru Salina Turda

Poţi ajunge în doar 52 de minute cu autobuzul 17, la intrarea din zona Valea Sărată - Durgău existând şi transport în comun şi o staţie pentru vizitatori. Pentru cei care doresc să meargă cu trenul, cea mai apropiată gară este cea din Cluj Napoca, după care pot lua autobuzul ori taxiul sau poţi merge pe jos.

Salina Turda se află la o distanţă de 421 km de Bucureşti, 1,5 km de Turda, 29 km de Cluj, 146 km de Sibiu şi 190 km de Oradea.

Tarifele de acces la Salina Turda variază în funcţie de vârsta vizitatorilor, după cum urmează:

  • 50 lei - pentru adulţi, de luni şi până vineri şi 60 de lei în weekend sau în zilele de sărbători legale
  • 30 lei copiii, iar cei cu vârsta de sub 3 ani au intrarea gratuită
  • 30 lei pensionarii, care vor prezenta un cupon de pensie.

Din 20 mai, Salina Turda a fost deschisă vizitării publicului, iar programul de vizitare începe de la ora 9:00 şi se închide la 19:00, cu menţiunea că ultima intrare la subteran se poate face cel târziu la ora 18:00.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 noiembrie. Negocieri SUA-Rusia-Ucraina la Abu Dhabi. Zelenski: ”Formatul trilateral a fost constructiv”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 noiembrie. Scandal de spionaj în SUA: femeia care ar fi avut o relație cu Jensen Huang, acuzată că a trimis informații Chinei

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Tudor Guțilă a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”

Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea

Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”

Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”
Actualitate  |  11 Noiembrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Actualitate  |  13 Noiembrie 2026, 21:00
2.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Actualitate  |  13 Noiembrie 2026, 14:54
3.
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball