foto Personalitatea zilei 31 martie | Nichita Stănescu, între iubire, ”necuvinte” și destin tragic

Nichita Stănescu, unul dintre cei mai importanți poeți ai literaturii române, s-a născut la 31 martie 1933, la Ploiești, cu numele Nichita Hristea Stănescu, într-o familie cu rădăcini diferite și puternice.

Tatăl său, Nicolae Hristea Stănescu, provenea dintr-o familie de prahoveni ajunși, în timp, meșteșugari și comercianți în Ploiești. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, se născuse la Voronej și făcea parte dintr-o familie de origine rusă refugiată în România după Revoluția din Octombrie.

Formarea unui poet aparte

Între 1944 și 1952, Nichita Stănescu a urmat cursurile Liceului ”Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952 și 1957 a studiat la Facultatea de Filologie a Universității din București. În acești ani se contura deja nu doar viitorul poet, ci și un spirit neliniștit, atras de libertatea expresiei și de marile întrebări despre lume, timp și ființă.

Debutul său literar a avut loc în martie 1957, simultan în revistele ”Tribuna” din Cluj și ”Gazeta literară”, unde i-au apărut trei poezii. A lucrat apoi, pentru scurt timp, ca redactor și corector la ”Gazeta literară”, intrând astfel direct în atmosfera lumii literare bucureștene.

Volumul de debut, ”Sensul iubirii”, publicat în 1960, a atras atenția asupra unei sensibilități poetice distincte. Însă consacrarea a venit cu adevărat în 1964, odată cu ”O viziune a sentimentelor”, volum pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor.

Nichita și revoluția limbajului poetic

Nichita Stănescu este considerat unul dintre marii inovatori ai poeziei române. Nu a fost doar un autor de versuri memorabile, ci un poet care a schimbat modul în care poate funcționa limbajul poetic.

Volume precum ”Dreptul la timp”, ”11 elegii”, ”Oul și sfera”, ”Necuvintele”, ”În dulcele stil clasic”, ”Măreția frigului”, ”Epica Magna” sau ”Operele imperfecte” arată o evoluție spectaculoasă și o libertate creatoare rară. Dintre acestea, ”Necuvintele”, publicat în 1969, a devenit emblematic pentru universul său artistic.

Criticii literari l-au așezat între marii reformatori ai poeziei române, iar pentru public a rămas poetul care a dat limbii o expresivitate nouă. El însuși vorbea despre limba română ca despre o limbă ”dumnezeiesc de frumoasă”, formulă devenită celebră și adesea citată.

Iubirile, prieteniile și boema

Viața lui Nichita Stănescu a fost intensă și adesea tumultuoasă. În 1952 s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, iubirea adolescenței sale, însă mariajul a durat puțin. În 1962 s-a căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, relație din care s-a născut inspirația pentru ”O viziune a sentimentelor”. Mai târziu, apropierea de Gabriela Melinescu a marcat și ea o perioadă importantă din viața și creația sa. În 1982 s-a căsătorit cu Todorița Tărâță, Dora, cea care i-a fost alături în ultimii ani.

În jurul lui Nichita s-a construit încă din timpul vieții o adevărată legendă. Era admirat pentru farmecul personal, generozitatea și efervescența sa intelectuală. Prietenii îl vedeau ca pe o prezență magnetică, capabilă să transforme orice întâlnire într-un spectacol de idei, emoții și improvizații poetice.

Dar această existență boemă a avut și o latură întunecată, iar consumul excesiv de alcool i-a afectat grav sănătatea. În timp, crizele hepatice s-au accentuat, iar apropiații au vorbit deschis despre dependența sa.

Premii și recunoaștere

De-a lungul vieții, Nichita Stănescu a primit numeroase premii importante. A fost laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor, al Premiului ”Mihai Eminescu” al Academiei Române și al Premiului internațional ”Johann Gottfried von Herder”.

În 1980, scriitorul suedez Arthur Lundkvist l-a propus Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaților la Premiul Nobel pentru Literatură, semn al prestigiului său internațional.

După moarte, în 1990, a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, confirmând astfel locul său esențial în cultura română.

Ultimii ani și moartea

În ultimii ani de viață, sănătatea poetului s-a deteriorat puternic. În 1981 a suferit primele crize hepatice severe și a fost internat la Fundeni. În februarie 1982 a murit tatăl său, iar durerea acestei pierderi se regăsește și în volumul ”Noduri și semne”, subintitulat ”Recviem pentru moartea tatălui”.

La 31 martie 1983, când a împlinit 50 de ani, i s-a organizat o sărbătorire națională. Era deja o legendă vie, dar doar câteva luni mai târziu, în decembrie, starea sa s-a agravat dramatic. După o nouă criză puternică, a fost internat din nou la Spitalul Fundeni. Nichita Stănescu a murit la 13 decembrie 1983, la București, la vârsta de numai 50 de ani. Ultimele sale cuvinte au rămas tulburătoare prin simplitatea lor: ”Respir, doctore, respir”.

Citește și

Personalitatea zilei 30 martie | Vincent van Gogh, artistul care a transformat suferința în capodopere

Personalitatea zilei 30 martie | Vincent van Gogh, artistul care a transformat suferința în capodopere

Personalitatea zilei 29 martie | Costache Caragiale, omul care a pus bazele teatrului românesc modern

Personalitatea zilei 29 martie | Costache Caragiale, omul care a pus bazele teatrului românesc modern

Personalitatea zilei 28 martie | Maxim Gorki, scriitorul care a făcut din ”amar” o identitate

Personalitatea zilei 28 martie | Maxim Gorki, scriitorul care a făcut din ”amar” o identitate