Începe comasarea școlilor în România. Care este procedura

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Începe comasarea școlilor în România. Care este procedura

Redactia   |   Publicat: 12.08.2025 12:30

Ministerul Educației a emis un ordin care are în vedere reorganizarea și înființarea unor grupe de studiu pentru anul școlar 2025-2026.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Vorbim despre Legea nr 141 pe 2025, care vizează învățământul preuniversitar, iar până cel târziu 25 august 2025, toate inspectoratele școlare vor fi puse la curent cu ordinele care au aprobat reorganizarea unităților de învățământ din țara noastră.

Care este procedura de comasare a școlilor din România

Cele două acte normative privind reorganizarea și constituirea formațiunilor de studiu din învățământul românesc au fost trimise deja către Monitorul Oficial spre publicare și au rolul de a reglementa modul în care sunt organizate rețelele școlare chiar în această lună, înainte de începerea cursurilor din noul an școlar. Totodată, vor fi clarificate și modul în care vor fi construite de acum normele didactice.

Ordinul ministrului educației nr. 5197/06.08.2025 - pentru aprobarea Procedurii privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și constituirea formațiunilor de studiu, în anul școlar 2025-2026;
Ordinul ministrului educației nr. 5198/06.08.2025 - pentru aprobarea Procedurii privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2025-2026.
În procesul de analiză şi identificare a unităţilor de învăţământ se iau în considerare efectivele prevăzute în proiectul planului de şcolarizare aferent anului şcolar 2025-2026.

A existat și un termen limită, 8 august, până la care unitățile de învățământ din România au fost obligate să stabilească, alături de autoritțile administrației publice locale modul în care se va face reorganizarea formelor de învățământ preuniveristar de stat, ce urmează să intre în procesul de reorganizare pentru a fi asigurată buna lor funcționare în continuare:

Lista unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică propuse pentru reorganizare, însoţită de o notă de fundamentare a modului în care au fost puse în aplicare prevederile, s-a transmis de inspectoratele şcolare la ARACIP şi, spre informare, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, până la data de 8 august 2025.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”

Decebal Rădulescu șterge pe jos cu vedeta Rapidului: ”Trebuie să se ducă, ce să caute?!”

Urmează 5 transferuri tari pentru FCSB. Becali anunță: ”În iarnă se vor întâmpla nenorociri”

Prunea a numit ”cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor”

Gigi Becali așteaptă cele 5 milioane de euro pentru jucătorul vândut de FCSB: ”Așa au propus ei”

Verdict surprinzător! Fostul finanțator din Liga 1 spune că doar două echipe se vor lupta la titlu: ”Nu văd pe altcineva!”

Cele mai citite

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Actualitate  |  26 Octombrie 2026, 19:17
1.
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)