UPDATE | Femeia din Sibiu acuzată că și-a ucis mama pentru avere s-a sinucis în arest
Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): UPDATE | Femeia din Sibiu acuzată că și-a ucis mama pentru avere s-a sinucis în arest
Redactia | Publicat: 15.05.2026 11:54 | Actualizat: 15.05.2026 12:55
Femeia din Sibiu acuzată că și-a ucis mama, cu ajutorul unei asistente medicale și a fostei iubite a omului de afaceri Adrian Kreiner, pentru a-i lua cele trei case în valoare de peste un milion de euro, s-a sinucis în arestul Poliției Alba.
”Una din inculpatele din dosar, fiica victimei, s-a sinucis în timp ce se afla în arest. Aceasta se afla în arestul IPJ Alba, sediul din Sibiu fiind în renovare”, a anunțat, vineri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Simion Dan-Octavian.
Cum a fost găsită în arest femeia care și-a ucis mama
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a precizat că femeia a fost găsită vineri, în jurul orei 06:50, de polițiștii de la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, în timpul predării serviciului de pază al persoanelor private de libertate.
Femeia în vârstă de 38 de ani a fost găsită în baia camerei de detenție, în stare de inconștiență și cu ”o plagă la nivelul pliului cotului mâinii stângi, pe care și-ar fi provocat-o cu lama unui aparat de ras de unică folosință”, potrivit IPJ Alba.
Un echipaj medical a fost chemat de urgență pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă femeia nu a mai putut fi salvată.
IPJ Alba a precizat că femeia a primit de mai multe ori în arest consiliere psihologică, ”având în vedere comportamentul său imprevizibil”.
”Totodată, din considerente de siguranță, i-a fost interzisă cazarea împreună cu alte persoane private de libertate, precum și contactul cu persoane din exterior, cu excepția copiilor săi minori”, a adăugat IPJ Alba.
Un dosar penal a fost deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru ucidere din culpă, urmâns să se stabilească împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.
Totodată, vor fi făcute verificări interne în legătură cu modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către polițiștii implicați în supraveghere și pază a persoanelor aflate în arest, a precizează IPJ Alba.
Amiana Păștină, femeia care și-ar fi ucis mama, și Camelia Mihaela Popa, asistenta medicală care ar fi ajutat-o, au fost arestate preventiv în 28 decembrie 2025, mandatele lor fiind prelungite de atunci de mai multe ori.
Ultima dată, în 22 aprilie, Tribunalul Sibiu a admis cererea procurorilor și a prelungit arestarea preventivă a celor două femei pentru încă 30 zile, până la 26 mai 2026. Ambele au cerut să fie plasate în arest la domiciliu, dar judecătorii le-au respins solicitările.

În același dosar a fost arestată preventiv, în 7 februarie, și Adriana Viliginschi, fosta iubită a omului de afaceri milionar Adrian Kreiner, ucis în casa lui din Sibiu, în 2023, în timpul unui jaf. Mandatul de arestare preventivă în cazul acesteia a fost prelungit cu încă 30 de zile prin decizia Tribunalului Sibiu din 4 mai.

Procurorii o acuză pe Adriana Viliginschi de complicitate la omor calificat, pentru că ar fi sfătuit-o pe Amiana Păștină cum să-și ucidă mama fără să fie prinsă.
”Complicele ar fi sfătuit autoarea cu privire la combinația de sedative care ar induce victimei o stare comatoasă, ușurând asfixierea sa ulterioară, i-ar fi sugerat să distrugă dispozitivul de stocare a imaginilor sistemului de supraveghere prin găurirea acestuia cu bormașina şi i-ar fi asigurat întreg suportul moral necesar atât înainte, cât şi ulterior săvârşirii faptei de omor calificat”, preciza purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Sibiu, Simion Dan-Octavian, după reținerea fostei iubite a lui Adrian Kreiner.
Crimă pentru case de un milion de euro
Procurorii susțin că femeia care și-a ucis mama ar fi vrut să obțină cele trei imobile din județul Sibiu ale acesteia, care ar valora peste un milion de euro.
Crima a avut loc în iunie 2024, după ce fiica femeii ar fi premeditat fapta o lungă perioadă, susțin anchetatorii. Împreună cu asistenta medicală, ar fi stabilit ca fiica să îi pună mamei sale în ceai ”sedative din clasa benzodiazepinelor”. Când femeia a adormit, fiica acesteia a chemat-o pe asistenta medicală, care i-ar fi injectat un sedativ în picior, în urma căruia s-ar fi produs decesul.
”În cursul lunii iunie 2024, după ce a premeditat fapta o lungă perioadă de timp, o persoană de sex feminin în vârstă de 38 de ani, beneficiind de ajutorul unei asistente medicale în vârstă de 46 de ani, care i-a procurat o cantitate mare de substanțe cu efect sedativ, i-a strecurat mamei sale substanțele în ceaiul pe care îl consuma. Fapta s-a petrecut la domiciliul acesteia din Sibiu.
După ce victima în vârstă de 59 de ani a adormit, autoarea a chemat-o pe asistenta medicală care o aștepta, iar apoi i-a injectat victimei în picior o altă cantitate de substanță cu efect puternic sedativ, suficientă pentru a îi provoca acesteia decesul. Ulterior, dorind să fie sigure de moartea victimei, cele două au asfixiat-o cu o pernă”, potrivit procurorului Dan Simion, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
În urma crimei, fiica femeii ucise a vândut bunurile moștenite și a plecat în Dubai. În luna decembrie 2025, femeia a revenit la Sibiu pentru a vinde o casă, moment în care a fost prinsă de procurori.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






