Denunțătorul din dosarul ”Mită la MApN”: ”10 milioane de euro a fost promisiunea care mi-a fost făcută”

Octavian Berceanu, denunțătorul din dosarul ”Mită la MApN Galerie foto (1 fotografii): Denunțătorul din dosarul ”Mită la MApN”: ”10 milioane de euro a fost promisiunea care mi-a fost făcută”
Foto: Facebook  |   Octavian Berceanu, denunțătorul din dosarul ”Mită la MApN

Redactia   |   Publicat: 10.11.2025 21:55   |  Actualizat: 10.11.2025 22:35

Fostul comisar-șef al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu, denunțător în dosarul ”Mită la MApN”, spune că i-au fost oferiți 10 milioane de euro de către fostul senator Marius Isăilă și alți oameni anchetați în cauză, pentru a fi intermediarul mitei de un milion de euro pentru ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, dacă intervine la Romtehnica, să atribuie contracte cu dedicație unor firme.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

”10 milioane de euro a fost promisiunea care mi-a fost făcută ca să fac parte din structura în spatele căruia, foarte probabil, sunt actori statali ostili României”, a scris Octavian Berceanu, luni, pe Facebook.

Octavian Berceanu susține că acest caz este despre ”actori într-un război hibrid si siguranta națională, iar cazul șpăgii e doar o secvență”.

Octavian Berceanu a recunoscut că este denunțătorul din dosarul ”Mită la MApN”

Fostul comisar-șef al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu a recunoscut public, în 8 noiembrie, că este denunțător în dosarul ”Mită la MApN”, după ce în presă au apărut informații că numele lui este menționat în cazul anchetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

”Având în vedere că ancheta este încă în curs de desfășurare, nu pot oferi detalii suplimentare până la finalizarea acesteia. Pot confirma doar că am fost invitat, la începutul lunii septembrie, în calitate de specialist în politici de mediu, la o întâlnire desfășurată într-un spațiu public, sub pretextul oferirii de consultanță pentru un proiect în domeniul protecției mediului. Discuția s-a încheiat cu o propunere de participare la o schemă de afaceri ce viza industria de armament.

Precizez că nu am cunoscut anterior persoana care m-a contactat și că nu există între noi relații de prietenie sau colaborare, contrar informațiilor eronate vehiculate în presă. Ulterior acestei întâlniri, am informat organele competente și am colaborat cu autoritățile în cadrul procedurilor legale”, a scris Octavian Berceanu pe Facebook, în 8 noiembrie.

”O structură din afara României s-a gândit să aducă pe teritoriul european muniție făcută în Rusia”

Luni, 10 noiembrie, Octavian Berceanu a făcut, la Europa FM, mai multe dezvăluiri despre dosarul ”Mită la MApN”, susținând că operațiunea ar fi fost pusă la cale de ”actori statali” din Kazahstan, care voiau să aducă muniție rusească în România.

Denunțătorul din dosar susține că pentru milioanele de euro care i-ar fi fost promise ar fi trebuit să intermedieze darea de mită de un milion de euro pentru ministrul Apărării, dar și să se asigure că ”afacerea va funcționa”.

„O structură din afara României s-a gândit să aducă pe teritoriul european muniție făcută în Rusia, sau de tip rusesc, pe care s-o cumpere, s-o livreze unui stat european. Acest stat s-o cumpere cu bani din fondul SAFE (n.red. – Security Action for Europe) și s-o revândă pe piața din Ucraina pentru că au nevoie. În primul rând, în tabloul mare, noi vorbim de niște actori statali în această afacere și nu vorbim doar de persoane precum Isăilă.

Au crezut că găsesc un punct slab din datele lor pe teritoriul României, ca membru NATO, și atunci s-au gândit că aceasta este o oportunitate de a introduce acest armament prin România, să-l revopsească pentru a dispărea cumva provenința muniției și să fie revândută. În paralel, era vorba și de o altă afacere, de a crea o fabrică de armament sau de muniție, respectiv, pe teritoriul României de către această structură”, a spus Octavian Berceanu, la Europa FM.

Denunțătorul din dosarul ”Mită la MApn” a adăugat că în operațiune ar fi fost implicați ”actori statali” din Kazahstan, care urmărească prin mita oferită să ajungă și la oameni, inclusive politicieni, ”care la un moment dat pot să ajungă în poziții care contează în statul respectiv”.

„În momentul în care o astfel de structură investește într-un politician, acel politician devine o portavoce a respectivei structure. (…) Banii care mi-au fost oferiți mie în propunerea lor au fost de 10 milioane de euro. (…) Trebuia cumva să mă asigur că, din punctul lor de vedere, afacerea va funcționa. Și va funcționa pe termen lung”, susține Octavian Berceanu.

Fostul senator Marius Ovidiu Isăilă este în arest preventiv din 7 noiembrie, după ce Tribunalul București a admis cererea DNA de arestare preventive pe o perioadă de 30 de zile, pentru cumpărare de influență.

” În datele de 09 și 15 octombrie 2025, în București, inculpatul I.M.O. ar fi promis indirect, printr-o persoană (martor în cauză), suma de 1 milion de euro pentru ministrul apărării, promisiuni care au fost reiterate în data de 24.10.2025, inculpatul având reprezentarea că ministrul apărării și-ar putea exercita influența asupra conducerii C.N. Romtehnica SA, cu acționar unic Ministerul Apărării, pentru a determina încheierea unor contracte comerciale între această societate de stat și o societate privată. Infracțiunea de cumpărare de influență a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, inculpatul executând anterior o pedeapsă cu închisoarea aplicată pentru săvârșirea altor infracțiuni de corupție”, potrivit DNA.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 3 noiembrie. Trump, test decisiv la jumătatea mandatului. Republicanii riscă să piardă controlul Congresului

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 noiembrie. PSD, reuniune la botezul lui Alfred Simonis. Grindeanu, naș, Ciolacu și Olguța Vasilescu printre invitați

Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship

”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”

Gigi Becali a plătit o avere și a adus un atacant ”cu forță, explozie, viteză și tehnică”

Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”

Florin Prunea crede că un tricolor nu mai vrea să joace pentru România: ”E un lucru pozitiv”

Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”

Cele mai citite

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball