Cum a comentat Radu Banciu decizia Curții de Apel Ploiești: ”Când nu moare Papa se ocupă Curtea de Apel de la Ploiești de actualiateta mondială”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Cum a comentat Radu Banciu decizia Curții de Apel Ploiești: ”Când nu moare Papa se ocupă Curtea de Apel de la Ploiești de actualiateta mondială”

Gabriela Gogu   |   Publicat: 24.04.2025 21:11   |  Actualizat: 25.04.2025 11:37

Radu Banciu a comentat decizia Curții de Apel din Ploiești care a ales să o suspende pe cea a Curții Constituționale luată în data de 6 decembrie, care prevede anularea alegerilor prezidențiale.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google
  • PREA MULT BANCIU se vede în fiecare zi de luni până vineri, de la orele 20:00 pe iAMnews.ro, pe Facebook, YouTube și TikTok.

Radu Banciu: ”Se ocupă Curtea de Apel Ploiești de actualitatea mondială”

Radu Banciu a comentat pe marginea unei decizii controversate a Curții de Apel Ploiești, subliniind că aceasta nu are efecte imediate asupra situației politice sau juridice din România. Jurnalistul a fost ironic în legătură cu instanțele regionale, precum Curtea de Apel Ploiești că ar putea influența actualitatea mondială, arătând că, de fapt, decizia emisă în primă instanță nu este definitivă și va fi, cel mai probabil, corectată de Înalta Curte de Casație și Justiție din București. Jurnalistul a insistat că această decizie nu reprezintă un moment decisiv, ci mai degrabă o etapă în procesul legal.

”Când nu moare Papa se ocupă Curtea de Apel de la Ploiești de actualitatea mondială, ar fi fost interesant să fie așa, din păcate lucrurile nu merg atât de departe pe cât voiau unii să inspire. La Curtea de Apel Ploiești, decizia nu este definitivă cu suspendarea deciziei CCR, nu are niciun efect ce a hotărât Curtea de Apel de la Ploiești, este decizie în primă instanță, ea va fi corectată de Înalta Curte de Casație și Justiție care se află la București. Deci nu este un element deocamdată răsunător și care să modifice cu ceva situația.”, a spus Radu Banicu în ediția Prea Mult Banciu, din 24 aprilie.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”

Victor Becali l-a făcut praf pe Chiricheș: ”Om mic! Plângea cu lacrimi de crocodil la mine în birou și mi-o dădea pe mama lui la telefon”

Adrian Mititelu a intrat pe anunțul postat de Ilie Bolojan și i-a lăsat un comentariu

A numit cei 2 jucători care nu pot lipsi din naționala României: ”Lasă-i pe Man și pe Ianis, joacă-i pe ei!”

Sorin Cârțu, conflict direct cu fostul fotbalist al echipei lui Adrian Mititelu: ”I-am dat o palmă și ne-am înjurat! Jandarmii s-au băgat între noi”

Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD
Actualitate  |  15 Octombrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu
Actualitate  |  14 Octombrie 2026, 21:00
2.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea
Actualitate  |  16 Octombrie 2026, 21:00
3.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)