BREAKING | Arde o piață din Craiova. Pompierii fac tot posibilul pentru a stinge flăcările

Foto 1/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): BREAKING | Arde o piață din Craiova. Pompierii fac tot posibilul pentru a stinge flăcările
Foto: Facebook  |  

Ene Valentina   |   Publicat: 20.01.2026 09:04   |  Actualizat: 20.01.2026 12:05

Un incendiu de proporții a izbucnit în cursul zilei de astăzi într-un spațiu comercial situat în cartierul Rovine din municipiul Craiova.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

La fața locului intervin mai multe echipaje de pompieri, după ce flăcările au fost semnalate la o construcție cu destinație comercială, existând riscul de extindere a focului.

Incendiu în Craiova

Potrivit informațiilor transmise de autorități, inițial au fost trimise trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu scopul de a localiza și lichida incendiul.

„În acest moment se intervine cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la un spaţiu comercial din cartierul Rovine”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj

Având în vedere intensitatea focului și degajările mari de fum, forțele de intervenție au fost suplimentate ulterior cu încă trei autospeciale, pentru a preveni propagarea incendiului către clădirile din apropiere.

Intervenția este în plină desfășurare, iar pompierii acționează atât pentru stingerea focarelor, cât și pentru răcirea zonelor adiacente. În cartierul Rovine se află numeroase blocuri de locuințe și spații comerciale, motiv pentru care intervenția rapidă a fost considerată esențială pentru siguranța populației.

Oficialii transmit faptul că nu au existat victime în urma incendiului. După primele verificări, flăcările ar fi pornit de la un restaurant aflat în imediata vecinătate a pieței. Din păcate, pompierii nu au mai putut face nimic pentru a salva localul, iar proprietara a avut nevoie de îngrijiri medicale în momentul în care a ajuns și a văzut că afacerea sa s-a făcut scrum.

Încă nu există detalii cu privere la cauza producerii incendiului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

”Poate l-a sunat domnul Șucu”. Replica lui Justin Ștefan pentru Victor Angelescu după ce acționarul Rapidului l-a caracterizat drept fan al FCSB

Un jucător al Barcelonei l-a informat pe Flick că pleacă la PSG, iar neamțul l-a dat afară din vestiar!

Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”

A făcut public numele bărbatului care l-a agresat sexual. Fiica agresorului, șocată: ”Este un monstru”

Negocieri importante la Dinamo! Andrei Nicolescu a dezvăluit suma: ”1.000.000 de euro”

Foto bombă! Am găsit paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii
Actualitate  |  19 Octombrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)