video VIDEO | Prea Mult Banciu, 15 ianuarie. Protestele suveraniste din București, comentate de Radu Banciu
Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): VIDEO | Prea Mult Banciu, 15 ianuarie. Protestele suveraniste din București, comentate de Radu Banciu
Vlad Măntoiu | Publicat: 15.01.2026 21:00 | Actualizat: 15.01.2026 21:19
Prea Mult Banciu revine joi, 15 ianuarie, de la ora 20:00, live pe iAMnews.ro, cu o ediție orientată asupra politicii interne, de această dată. Radu Banciu va analiza protestele suveraniste organizate în Capitală, desfășurate în Piața Universității, principalul fiind organizat de către George Simion și de către Claudiu Târziu.
- PREA MULT BANCIU se vede în fiecare zi de luni până vineri, de la orele 20:00 pe iAMnews.ro, pe Facebook, TikTok și YouTube.
Două proteste, două agende, același mesaj
Joi seară, Bucureștiul este scena a două proteste distincte, dar conectate printr-o retorică comună a nemulțumirii față de actuala guvernare. În Piața Universității, manifestația este inițiată de Acțiunea Conservatoare, formațiunea condusă de Claudiu Târziu, fost lider AUR, la care s-a alăturat Alianța pentru Unirea Românilor, partidul lui George Simion. Tema oficială a protestului este opoziția față de legea pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, cunoscută în spațiul public drept ”Legea Vexler”.
În paralel, în Piața Victoriei, are loc un al doilea protest, asumat legal de un membru AUR, îndreptat împotriva măsurilor fiscale ale Guvernului, transmite Digi24.
Ce reclamă suveraniștii la ”Legea Vexler”
Claudiu Târziu a anunțat încă de la sfârșitul anului 2025 că manifestația de la Universitate este o reacție la consecințele ”Legii Vexler”, despre care susține că ar ”șterge din memoria colectivă eroi, genii și sfinți ai neamului românesc”. Liderul Acțiunii Conservatoare a făcut apel la partide și organizații civice care, în opinia sa, pun ”interesul național” înaintea disciplinei de partid, reușind să coaguleze sprijinul AUR.
Președintele AUR, George Simion, a radicalizat și mai mult mesajul, transformând protestul într-o chemare directă la răsturnarea Guvernului. Pe rețelele sociale, acesta i-a îndemnat pe susținători să iasă în stradă ”pentru orice” și să acționeze, postând inclusiv mesaje mobilizatoare înainte de începerea manifestației, în care susținea că numărul participanților este deja semnificativ, în ciuda frigului.
Care este traseul protestatarilor în București
Potrivit unei informări a Inspectoratului General al Poliției Române, protestul organizat de Acțiunea Conservatoare se va desfășura pe 15 ianuarie, între orele 17:30 și 20:30. Între 17:30 și 18:30, participanții se vor aduna în Piața Universității, la statui, după care vor începe marșul.
Acesta se va realiza pe traseul: Piața Universității (statui) - Bd. Nicolae Bălcescu - Bd. Magheru - str. George Enescu - str. Nicolae Golescu - str. Episcopiei – Ateneu, unde se vor opri pentru câteva ”scurte alocuțiuni” și depuneri de coroane pe trotuar.

Între 19:40 și 20:30 participanții își vor continua deplasarea pe str. Benjamin Franklin - Bd. Magheru - Piața Romană - Bd. Lascăr Catargiu și se vor opri în Piața Victoriei.
În acest interval, ”Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului și de prevenire a accidentelor de circulație și solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staționeze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri”, se mai arată în informarea poliției.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite





