20 de pacienţi au murit la Spitalul Sf. Pantelimon, în doar 3 zile! Cauza ar fi administrarea incorectă a unui medicament

Spitalul Sfântul Pantelimon Galerie foto (1 fotografii): 20 de pacienţi au murit la Spitalul Sf. Pantelimon, în doar 3 zile! Cauza ar fi administrarea incorectă a unui medicament
Foto: Google Street View  |   Spitalul Sfântul Pantelimon

Redactia   |   Publicat: 11.04.2024 19:30   |  Actualizat: 12.04.2024 19:00

Investigaţii la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, după ce un asistent medical, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a anunţat în scris managerul spitalului că 20 de pacienţi, internaţi la ATI, ar fi murit între zilele 4-7 aprilie.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Conform informării, cauza decesului ar fi administrarea incorectă a unui medicament, iar Parchetul a deschis dosar penal pentru omor. Din informaţiile obţinute de autorităţi, se pare că celor 20 de pacienţi internaţi la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă le-ar fi fost redusă doza de Noradrenalină.

Cantitatea de Noradrenalină ar fi fost redusă în mod deliberat

Ministerul Sănătăţii a făcut anunţul cu privire la cazul din spitalul bucureştean la scurt timp după ce a apărut o ştire în Cetăţeanul.net, în care se scria că au existat medici în spital care au vrut ca paturile din secţie să fie eliberate mai repede, aşa că ar fi redus cu bună ştiinţă cantitatea de Noradrenalină.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, ar fi fost informat de caz joi, 11 aprilie, după cum reiese din comunicatul emis de Minister: „În urma sesizărilor primite de la directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon care se refereau la împiedicarea exercitării atribuților sale în cadrul spitalului, ministrul Sănătății a decis trimiterea Corpului de Control pentru verificarea aspectelor sesizate.

Ministrul a fost informat în scris de către directorul de îngrijiri că există informații provenite de la un asistent medical (nenominalizat), că în perioada 4-7 aprilie, în cadrul secției ATI ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă a unui medicament”.

Anchetă la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti

Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii se va implica în anchetarea persoanelor implicate, alături de conducerea spitalului, care a alcătuit o comisie din medici aparţinând altor secţii pentru a putea verifica aspectele notate de asistentul a cărui identitate este ţinută în continuare secretă.

Ministerul a solicitat şi ajutor Colegiului Medicilor, iar în cazul în care se va impune, vor fi implicate şi alte organe acreditate.

Contactat de Digi 24, Alexandru Rafila nu s-a ferit să comenteze pe subiect, însă nu a putut oferi foarte multe detalii: "Nu pot fi trase concluzii pripite. Nu este vorba despre o acuzație asumată, ci este o acuzație venită la mâna a doua, nu cunoaștem cine este autorul. S-a făcut și sesizare penală si cu siguranță vom colabora cu Parchetul”, a mărturisit ministrul Sănătăţii.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 noiembrie. Negocieri SUA-Rusia-Ucraina la Abu Dhabi. Zelenski: ”Formatul trilateral a fost constructiv”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 noiembrie. Scandal de spionaj în SUA: femeia care ar fi avut o relație cu Jensen Huang, acuzată că a trimis informații Chinei

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

”Dacă eram în locul lui Ionuț Radu, nu mai veneam la națională! Ce e cu comunismul ăsta?! Greșește un meci și îl scoți? E unul dintre cei mai buni portari din LaLiga”

Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”

Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”

Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”

Selecționerul Poloniei s-a răzgândit în ultimul moment și i-a răpit șansa de a fi titular contra României

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Actualitate  |  13 Noiembrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Actualitate  |  13 Noiembrie 2026, 14:54
2.
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball