exclusiv Rodica Stănoiu a câștigat chiar în ziua în care a murit un proces cu Senatul

Fotografie cu caracter ilustrativ Galerie foto (1 fotografii): Rodica Stănoiu a câștigat chiar în ziua în care a murit un proces cu Senatul
Foto: Profimedia  |   Fotografie cu caracter ilustrativ

Redactia   |   Publicat: 15.12.2025 21:06   |  Actualizat: 15.12.2025 21:15

Fosta ministră al Justiției Rodica Stănoiu, senator timp de trei mandate, a câștigat în ziua în care a decedat un proces cu Senatul, cu care se judeca de mai bine de doi ani. Decizia judecătorilor obligă Senatul să îi plătească o sumă de bani, chiar dacă aceasta nu va mai fi în viață la data plății.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Dosarul civil, care a avut ca obiect anularea unor acte emise în 2023 de Secretariatul General al Senatului, a fost înregistrat în 4 august 2023 la Tribunalul Ilfov. Reclamanți în dosar sunt, pe lângă Rodica Stănoiu, fostul senator Teodor Meleșcanu și fostul deputat Lucian Ion Matei.

Primul termen de judecată a avut loc abia după un an și șapte luni, în 27 februarie 2025. Instanța a finalizat atunci judecata, dar a amânat pronunțarea până în 13 martie 2025.

Judecătorii le-au dat atunci dreptate celor trei foști parlamentari și au dispus anularea unor ordine emise de secretariatele generale ale Senatului și Camerei Deputaților privind cererile lor pentru acordarea indemnizațiilor pentru limită de vârstă.

”Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi ( Rodica Stănoiu, Teodor Meleșcanu și Lucian Ion Matei – n.r.) astfel cum a fost precizată. Dispune anularea Ordinelor nr. 883/30.06.2023 şi nr. 799/30.06.2023 emise de Secretariatul General al Senatului, respectiv nr. 1355/07.07.2023 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor - Parlamentul României.

Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor indemnizaţia pentru limită de vârstă cuvenită, începând cu data de 01.07.2023 - până la data de 11.12.2023, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi dobânda legală aferentă, de la data de 01.07.2023, până la data plăţii efective. Respinge cererea reclamanţilor privind reluarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 12.12.2023, ca rămasă fără obiect”, se arată în decizia din 13 martie a Tribunalului Ilfov.

Ce drepturi i-a acordat instanța Rodicăi Stănoiu chiar în ziua decesului

Decizia, nefiind definitivă, a fost contestată de Senat și Camera Deputaților, la Curtea de Apel București.

Judecarea apelului, înregistrat în 13 mai, a avut primul termen stabilit în 10 septembrie. Atunci, judecata nu a putut avea loc, din cauza deciziei Curții de Apel București de suspendare a soluționării cauzelor, ca formă de protest după anunțarea modificărilor aduse legii privind pensiile magistraților.

Dosarul a fost soluționat în 3 decembrie 2025, ziua în care fostul senator Rodica Stănoiu a decedat.

”Admite apelurile. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Respinge ca rămas fără obiect petitul privind obligarea pârâţilor Parlamentul României Camera Deputaţilor şi Parlamentul României Senatul României la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, cuvenită pentru perioada 01.07.2023-11.12.2023. Obligă pârâtul Parlamentul României Camera Deputaţilor la plata dobânzii legale aferente indemnizaţiei pentru limită de vârstă achitate, începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective. Menţine în rest sentinţa apelată”, potrivit deciziei definitive a Curții de Apel București.

Cine beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă

Potrivit normelor de aplicare a prevederilor din Statutul deputaţilor şi al senatorilor, indemnizaţia pentru limită de vârstă se acordă, la cerere, parlamentarilor care, începând din 1990, au deţinut calitatea de senator sau deputat, la încetarea mandatului, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară a unui deputat sau senator în activitate, rotunjindu-se din leu în leu în favoarea beneficiarului.

Calculul numărului lunilor de mandat se face prin însumarea numărului de luni aferente a maximum 3 mandate de parlamentar. În situaţia în care o persoană a exercitat mai mult de 3 mandate, aceasta poate opta pentru indicarea mandatelor care să fie luate în calcul.

În situaţia în care o persoană a exercitat cel puţin un mandat complet, iar celelalte mandate sunt incomplete, la calculul indemnizaţiei se iau în calcul şi lunile aferente mandatelor incomplete, în limita a 3 mandate de 48 de luni.

Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu, conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.

Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizaţia brută lunară a unui deputat sau senator aflat în exercitarea mandatului, cu aceeaşi dată.

Rodica Stănoiu a decedat la 86 de ani

Rodica Stănoiu, fosta ministră a Justiției în Guvernul Năstase (2000-2004), a decedat în 3 decembrie 2025, la vârsta de 86 de ani. Aceasta a avut trei mandate de senator, din 1996.

În 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin decizie definitivă că Rodica Stănoiu a colaborat cu Securitatea. Potrivit CNSAS, Rodica Stănoiu ar fi dat note informative, sub numele conspirativ „Sanda”, în perioada 1983-1987.

După decesul Rodicăi Stănoiu, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au deschis un dosar de moarte suspectă.

Înmormântarea Rodicăi Stănoiu a avut loc în 5 decembrie, în cimitirul Izvorul Nou din București. La zece zile după înmormântare, procurorii au cerut să fie deshumat trupul Rodică Stănoiu, pentru a stabili exact în ce circumstanțe a decedat fostul ministru al Justiției.

Decizia a fost luată după ce procurorii au primit informații că Rodica Stănoiu ar fi ajuns la spital cu urme de lovituri pe corp, dar ar fi fost externată pe semnătura partenerului de viață al acesteia, mai tânăr cu 50 de ani decât ea.

Procurorii fac acum anchetă in rem pentru o posibilă ucidere din culpă și așteaptă de la medicii legiști concluziile necropsiei după deshumare. Aceștia au cerut de la Spitalul de Psihiatrie ”Alexandru Obregia” și Spitalul de Urgență Floreasca documente medicale în cazul Rodicăi Stănoiu.

Anchetatorii vor să afle dacă loviturile de pe corp ar fi fost produse accidental sau intenționat, dar și dacă aceasta avea în corp alte substanțe decât cele prescrise de medici prin tratamente.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Constantin Toma, primarul Buzăului: ”PSD este într-un mare pericol. Singura ieșire este ca Grindeanu să își dea demisia”

Petrișor Peiu susține că nu a existat niciun plan comun cu PSD după moțiune. Ce spune despre un Guvern condus de Eugen Tomac

Ciprian Ciucu susține că Nicușor Dan nu trebuie să-și asume guvernarea grea cu un om de-al lui. ”De ce alege să nu expună PSD?”

Ilie Bolojan atacă dur varianta unui premier tehnocrat. PNL amenință că nu votează „surogate ale PSD”

Sondaj INSCOP: Peste două treimi dintre români vor schimbarea completă a clasei politice. Ce spun despre continuarea reformelor economice nepopulare

USR exclude un guvern cu PSD. ”Nu există niciun fel de negocieri subterane despre asta”

NBC ar fi oferit 6.000.000 de dolari pentru jumătate de oră de interviu cu o legendă a sportului românesc

Victor Becali, convins! Cine a fost ”cel mai mare antrenor român” din istorie: ”E o diferență între el și cel mai bun”

Dorin Goian a numit fotbalistul care ar fi ”un mare câștig” pentru FCSB: ”Are nevoie de cineva de calibrul și valoarea lui”

Viteza pe care o avea microbuzul în care se aflau cei de la Dinamo 2, în momentul tragicului accident

Zlatan Ibrahimovic, distrus în direct: ”Nu are pic de inteligență, e un băgător de seamă! Stă și crapă semințe undeva pe San Siro, nu va fi vreodată cineva în afara gazonului”

1.200.000 de euro pentru Edi Iordănescu. Fostul selecționer a luat decizia

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 30 iulie. Parchetul General o acuză pe Diana Buzoianu de dezinformare

Actualitate  |  30 Iulie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 30 iulie. Parchetul General o acuză pe Diana Buzoianu de dezinformare
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 31 iulie. Ursula von der Leyen cere returnări rapide după intrarea a 60.000 de migranți în Ceuta

Actualitate  |  31 Iulie 2026, 21:00
2.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 31 iulie. Ursula von der Leyen cere returnări rapide după intrarea a 60.000 de migranți în Ceuta
Alexandru Chiriță: „Nu avem nevoie de încă o soluție. Avem nevoie de patru ore”; Electrica lansează programul „Ținem România Aprinsă”, oferind gratuit energie companiilor care își mută consumul în orele cu producție solară ridicată

Actualitate  |  31 Iulie 2026, 14:28
3.
Alexandru Chiriță: „Nu avem nevoie de încă o soluție. Avem nevoie de patru ore”; Electrica lansează programul „Ținem România Aprinsă”, oferind gratuit energie companiilor care își mută consumul în orele cu producție solară ridicată
Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna