Președintele Nicușor Dan explică votul României pentru Mercosur: exporturi mai mari și protecție agricolă

Nicușor Dan, președintele României Galerie foto (1 fotografii): Președintele Nicușor Dan explică votul României pentru Mercosur: exporturi mai mari și protecție agricolă
Foto: Profimedia  |   Nicușor Dan, președintele României

Vlad Măntoiu   |   Publicat: 10.01.2026 11:11   |  Actualizat: 10.01.2026 16:48

Președintele Nicușor Dan a declarat că România a votat în favoarea Acordului comercial dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur numai după ce, împreună cu alte state membre, a negociat măsuri suplimentare de protecție pentru producătorii români și europeni, cu accent pe sectorul agricol.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Șeful statului afirmă că acest acord va contribui la crearea uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume și va consolida prezența economică a Uniunii Europene într-o regiune cu potențial comercial major.

”România a votat în favoarea Acordului comercial dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur, din care fac parte Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, după ce am negociat, alături de alte state europene, elemente suplimentare de protejare a producătorilor români și europeni, cu precădere în sectorul agricol”, a transmis președintele într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Exporturi mai mari și acces la piețe strategice

Potrivit lui Nicușor Dan, acordul va permite României să exporte produse care până acum erau supuse unor taxe vamale ridicate, în special din sectoare precum industria auto, echipamentele de transport, produsele mecanice și electrice, textilele și metalurgia.

”Prin acest Acord, România va avea oportunitatea de a exporta produse scutite de taxele vamale ridicate care erau aplicate până în prezent”, a subliniat șeful statului.

Președintele a adăugat că în ultimele săptămâni a fost implicat direct în consultări cu alți lideri europeni pentru a asigura un echilibru între beneficiile comerciale și protejarea intereselor fermierilor.

Garanții pentru sectoarele agricole sensibile

În ceea ce privește agricultura, Nicușor Dan a explicat că au fost obținute concesii importante față de forma inițială a acordului, inclusiv limitări clare ale importurilor la tarife preferențiale.

”Pentru sectoarele agricole sensibile, am obținut concesii importante. Există plafoane stricte pentru importurile de carne de vită și carne de pasăre, iar cantitățile care depășesc aceste limite vor fi taxate conform regimului actual”, a precizat președintele.

De asemenea, acordul introduce o clauză bilaterală de salvgardare, care permite intervenția rapidă în cazul în care importurile cresc brusc și pun în pericol producătorii autohtoni.

Șeful statului a mai insistat că produsele agroalimentare importate din statele Mercosur vor trebui să respecte aceleași standarde stricte ale Uniunii Europene, inclusiv în privința utilizării pesticidelor și a altor substanțe.

Totodată, 15 produse agricole românești cu indicație geografică vor beneficia de protecție pe piețele Mercosur, ceea ce reprezintă un avantaj competitiv pentru producătorii locali.

Fonduri suplimentare pentru fermieri

În plus față de prevederile acordului, Nicușor Dan a anunțat că, inclusiv ca urmare a solicitărilor formulate de România, Comisia Europeană va devansa o sumă adițională de până la 45 de miliarde de euro pentru Politica Agricolă Comună, din marja de flexibilitate.

”Prin scăderea taxelor vamale, România va câștiga noi piețe pentru exporturi, iar agricultura noastră este protejată. Acordul UE–Mercosur este o oportunitate pentru România”, a concluzionat președintele.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Constantin Toma, primarul Buzăului: ”PSD este într-un mare pericol. Singura ieșire este ca Grindeanu să își dea demisia”

Petrișor Peiu susține că nu a existat niciun plan comun cu PSD după moțiune. Ce spune despre un Guvern condus de Eugen Tomac

Ciprian Ciucu susține că Nicușor Dan nu trebuie să-și asume guvernarea grea cu un om de-al lui. ”De ce alege să nu expună PSD?”

Ilie Bolojan atacă dur varianta unui premier tehnocrat. PNL amenință că nu votează „surogate ale PSD”

Sondaj INSCOP: Peste două treimi dintre români vor schimbarea completă a clasei politice. Ce spun despre continuarea reformelor economice nepopulare

USR exclude un guvern cu PSD. ”Nu există niciun fel de negocieri subterane despre asta”

Simona Halep a venit cu iubitul ei la întâlnirea cu prințesa Kate. Ion Alexandru Țiriac a reacționat când a văzut imaginea

De unde ar aduce, de fapt, Pescobar fructe de mare și pești: ”Costă mai puțin și încarcă cu vola de acolo!”

”Îi spunea antrenorului: «Nu dau bani aici să îmi scoți fiul la pauză!»”. Susține că a asistat la scene neverosimile cu Diana Șucu în prim-plan

Prunea și Caparco au numit naționala de la CM 2026 care i-a dezamăgit total: ”Cel mai slab!” / ”Zero barat”

S-a aflat după 26 de ani! Motivul rupturii totale dintre Gică Hagi și Victor Pițurcă: ”A fost un exces de mândrie și de încăpățânare”

L-a făcut praf în direct: ”Cel mai slab de la Mondial! A făcut prostii cât casa”

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 iulie. După condamnare și fugă din țară, Cătălin Cherecheș este eliberat condiționat

Actualitate  |  10 Iulie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 iulie. După condamnare și fugă din țară, Cătălin Cherecheș este eliberat condiționat
Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna