PNL a decis numele viitorului ministru al Educației, după demisia lui Daniel David. Cine este Mihai Dimian

Mihai Dimian, propus de PNL la Ministerul Educației Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): PNL a decis numele viitorului ministru al Educației, după demisia lui Daniel David. Cine este Mihai Dimian
Foto: Universitatea din Suceava  |   Mihai Dimian, propus de PNL la Ministerul Educației

Redactia   |   Publicat: 02.03.2026 19:31   |  Actualizat: 03.03.2026 12:56

PNL a decis, luni, să îl susțină pentru funcția de ministru al Educației pe Mihai Dimian, rectorul Universității din Suceava. Propunerea pentru Ministerul Educației a venit de la președintele PNL, Ilie Bolojan, și a fost votată în unanimitate în partid.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal s-a reunit luni, începând cu ora 18:00, în format online, pentru a analiza o serie de teme aflate pe agenda politică și guvernamentală a partidului. În cadrul ședinței, unul dintre punctele discutate a vizat nominalizarea candidatului pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, rămasă vacantă după demisia lui Daniel David, în ianuarie.

”La inițiativa președintelui PNL și premierului României, Ilie Bolojan, a fost propus și validat, în unanimitate, pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării domnul profesor universitar doctor Mihai Dimian, rector al Universității «Ștefan cel Mare» din Suceava”, a anunțat PNL.

Mihai Dimian a prezentat în cadrul ședinței PNL viziunea sa asupra reformării și dezvoltării Educației.

”Rectorul Mihai Dimian este susținut de Partidul Național Liberal în calitate de independent, cu misiunea de a contribui la dezvoltarea sistemului de învățământ din România în acord cu programul de guvernare, continuând în același timp eforturile de eficientizare a domeniului educației”, a precizat PNL.

Postul de ministru al Educației a rămas vacant din 14 ianuarie, după demisia lui Daniel David, interimatul fiind asigurat timp de 45 de zile de premierul Ilie Bolojan.

Cine este Mihai Dimian, propunerea PNL pentru Ministerul Educației

Mihai Dimian este profesor universitar şi conducător de doctorat la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și, din anul 2024, rectorul Universității. Este dublu licențiat, în fizică şi matematică, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A studiat şi a fost asistent de cercetare în Franța, la Universitatea din Versailles și a obținut titlul de doctor în inginerie electrică şi electronică în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Maryland din College Park. A fost cercetător la Institutul Max Planck din Germania şi profesor asistent, ulterior profesor asociat şi conducător de doctorat în inginerie electrică şi electronică la Universitatea Howard din Washington DC, SUA.

Formarea sa şi experiența acumulată în instituții de top din Europa și Statele Unite ale Americii conturează profilul unui lider universitar cu viziune globală și angajament ferm pentru consolidarea educației şi cercetării din România, potrivit PNL.

”Este un profesor foarte apreciat de studenţi, atât în Statele Unite ale Americii, cât şi în România, primind premiul de excelenţă „Profesorul Anului”, din partea Consiliului Studenților din cadrul Facultății de Inginerie, Arhitectură și Știința Calculatoarelor de la Universitatea Howard din Washington DC și distincția „Profesor Bologna” din partea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România.

Capacitățile şi rezultatele remarcabile în domeniul educaţiei şi cercetării sunt completate și de excelentele abilități de manager instituțional şi lider al comunităţii. A elaborat şi implementat numeroase proiecte de dezvoltare a infrastructurii didactice şi de cercetare, de formare a tinerilor cercetători şi atragere a profesorilor şi cercetătorilor din străinătate, iar în prezent coordonează implementarea celui mai mare program de investiţii din istoria universităţii, pentru dezvoltarea celui de al doilea campus al universităţii, din diverse surse de finanţare. A fost implicat în dezvoltarea a mai mult de 30 de programe noi de studii universitare, îmbunătățind semnificativ oferta educațională a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, fapt ce a şi condus la creşterea constantă a numărului de studenţi ai universității în ultimii ani. Numărul studenților a ajuns, în acest an universitar, la 11.500, iar aria de proveniență a acestora s-a extins la nivel internațional, mai mult de 15% dintre studenţii universităţii provenind astăzi din afara graniţelor ţării”, a precizat PNL.

Potrivit sursei citate, Mihai Dimian are o colaborare foarte bună cu învăţământul preuniversitar, fiind implicat în coordonarea şi organizarea de olimpiade naţionale şi internaţionale, concursuri şi tabere de ştiinţă şi tehnologie pentru elevi, participând la consfătuiri anuale cu directorii de unități de învățământ preuniversitar şi la cercuri pedagogice, vizitând şcoli şi licee din regiune, inclusiv pentru a implica elevii în experimente de ştiinţă.

”Nu a fost şi nu este membru al vreunui partid politic, dar este un lider al comunităţii şi a fost implicat direct şi voluntar în perioade dificile pentru comunitate, precum și în iniţiativele de dezvoltare din regiune. A coordonat sute de voluntari pentru gestionarea crizei refugiaților din Ucraina și a sprijinit direct mii de refugiaţi. A dus o politică activă de atragere şi dezvoltare a companiilor IT în zonă şi a contribuit esenţial la selectarea municipiului Suceava de către Comisia Europeană între 100 de oraşe europene pentru misiunea de oraşe inteligente şi neutre-climatic. Pentru activitatea în perioada dificilă de pandemie a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Suceava, în anul 2021”, a precizat PNL.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Constantin Toma, primarul Buzăului: ”PSD este într-un mare pericol. Singura ieșire este ca Grindeanu să își dea demisia”

Petrișor Peiu susține că nu a existat niciun plan comun cu PSD după moțiune. Ce spune despre un Guvern condus de Eugen Tomac

Ciprian Ciucu susține că Nicușor Dan nu trebuie să-și asume guvernarea grea cu un om de-al lui. ”De ce alege să nu expună PSD?”

Ilie Bolojan atacă dur varianta unui premier tehnocrat. PNL amenință că nu votează „surogate ale PSD”

Sondaj INSCOP: Peste două treimi dintre români vor schimbarea completă a clasei politice. Ce spun despre continuarea reformelor economice nepopulare

USR exclude un guvern cu PSD. ”Nu există niciun fel de negocieri subterane despre asta”

De ce ar fi fost convocat, de fapt, Andrei Șucu la naționala României: ”Are 6 meciuri în 6 luni la nivelul lui de vârstă! M-am întâlnit cu un oficial FRF, asta mi-a zis”

Acuzații grave la adresa primarului unui oraș important din România: ”E în sevraj de dimineața până seara! Când nu e cu alcoolul, e cu altele”

Fostul golgheter din SuperLiga, dezvăluire terifiantă: ”Cei care au plecat în seara aceea au fost omorâți toți”

Răzvan Lucescu ia în calcul să o antreneze pe FCSB: ”Îl respect foarte tare pe domnul Becali”

Cristi Chivu este supărat pe un antrenor român: ”Nu uită chestia asta!”

Fostul finanțator din Liga 1 îl distruge pe Pancu: ”Trădător de club, circar, bufon! Nu are nicio jenă să se mângâie singur”

Cele mai citite

Electrica investește 36,6 milioane de euro într-un nou parc fotovoltaic cu stocare. Proiectul Bihor 1 intră în construcție

Actualitate  |  02 Iunie 2026, 10:53
1.
Electrica investește 36,6 milioane de euro într-un nou parc fotovoltaic cu stocare. Proiectul Bihor 1 intră în construcție
Conferință dedicată scoliozei la Complexul Sportiv Național Arcul de Triumf. Specialiști din România și Turcia se reunesc pe 18 iunie

Actualitate  |  02 Iunie 2026, 11:00
2.
Conferință dedicată scoliozei la Complexul Sportiv Național Arcul de Triumf. Specialiști din România și Turcia se reunesc pe 18 iunie
Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna