Ilie Bolojan atacă PSD în Parlament în timpul moțiunii de cenzură: ”Mie mi-ar fi rușine să votez așa ceva”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Ilie Bolojan atacă PSD în Parlament în timpul moțiunii de cenzură: ”Mie mi-ar fi rușine să votez așa ceva”
Foto: Captură video/Facebook  |  

Ene Valentina   |   Publicat: 05.05.2026 12:09   |  Actualizat: 05.05.2026 12:12

Premierul Ilie Bolojan a susținut marți, în Parlament, un discurs dur în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, lansând acuzații directe la adresa PSD și contestând legitimitatea demersului politic inițiat împotriva Guvernului. Intervenția sa a fost una dintre cele mai tensionate din cadrul ședinței în care se decide viitorul Executivului.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

În fața parlamentarilor, Bolojan a criticat în termeni fermi conținutul moțiunii și, mai ales, implicarea social-democraților în susținerea acesteia, în condițiile în care aceștia au făcut parte din guvernare până recent.

„Am ascultat această moțiune, care face vorbire despre societăți comerciale, despre cum s-a guvernat și despre o metaforă care deranjează. Are o fractură logică, mai ales din partea celor de la PSD care a contrasemnat-o și au citit-o. Dacă e adevărată moțiunea, unde ați fost până acum? N-ați fost în Guvern? Mie mi-ar fi rușine să votez așa ceva”, și-a început discursul Ilie Bolojan.

Critici la adresa modului în care a fost gestionată guvernarea

Premierul a pus accent pe contextul economic în care a preluat funcția, susținând că actualele probleme nu sunt rezultatul mandatului său, ci consecința unor decizii anterioare.

„Acum 10 luni am acceptat această funcție și am venit să fac ce trebuie, ce e necesar, România venea din 2024 cu cel mai mare deficit din UE, 9,3% din PIB, nu eu l-am produs, l-am găsit și nu-l puteam acunde. Am ajuns în situaţia asta pentru că guvernele anterioare au amânat reformele şi au ignorat realităţile până nu a mai fost posibil să fie ocolite. Agenţiile de rating, pieţele financiare şi partenerii europeni ne-au mai păsuit până la alegerile prezidenţiale, dar indulgenţa lor nu s-a întins”, a continuat acesta.

În discursul său, Bolojan a sugerat că unii dintre semnatarii moțiunii cunosc foarte bine situația reală din economie, dar aleg să o ignore în acest moment politic.

„Unii dintre cei care semnează astăzi această moţiune ştiau exact ce au lăsat în urmă. Ştiau cifrele, dar PSD nu şi-a asumat postul de premier, preferând ca altul să-şi asume costurile. Au calculat, în stilul caracteristic, că vor ocupa doar funcţiile şi vor profita de avantajele guvernării, aşa cum fuseseră obişnuiţi, venind în tura a doua. Eu mi-am asumat funcția de premier, fiind conștient că vine la pachet cu o presiune uriașă și nu voi fi apreciat de cetățeni”, se mai arată în discurs.

Apărarea activității guvernului

Premierul a făcut și un bilanț al perioadei de guvernare, subliniind că, în opinia sa, au fost luate decizii necesare, chiar dacă acestea nu au fost populare.

„În cele 10 luni am făcut câteva lucruri și pentru asta, indiferent că sunt în bancă sau în sală, trebuie să le mulțumesc celor cu care am colaborat”, a declarat premierul.

Bolojan a respins categoric acuzațiile din moțiune, pe care le-a caracterizat în termeni extrem de duri: „Această moțiune este mincinoasă, cinică și artificială.”

Argumente împotriva schimbării guvernului

Șeful Executivului a explicat și de ce consideră că momentul ales pentru depunerea moțiunii este nepotrivit, făcând referire la contextul intern și internațional.

„De ce e mincinoasă? Pentru că se bazează pe date care nu sunt reale şi pare că este scrisă de oameni care n-au fost în guvernare zi de zi şi n-au participat la toate deciziile. Este cinică, pentru că nu ţine cont de contextul în care ne găsim. Orice ţară, într-o sumedenie de crize externe, interne, ar încerca să-şi consolideze guvernările. Orice schimbare de guvern ar trebui să vină cu o strategie, cine vine după”, a explicat șeful Executivului.

Un alt punct sensibil abordat de premier a fost relația cu PSD în perioada în care cele două partide au guvernat împreună. Bolojan a acuzat faptul că social-democrații ar fi adoptat o poziție ambiguă, criticând guvernul din interior.

„În primele luni, PSD a ales să joacă rolul opoziției din interiorul guvernului. E foarte neplăcut să participi dimineața la o ședință de guvern, să plece apoi pe surse ce nu s-a discutat. Sperând că în fața măsurilor care n-au fost ușoare, unii vor rămâne cu decontul și alții vor scăpa cu nota de plată. Electoratul a fost pierdut în 2024 și 2025, când nu l-am respectat, când guvernele de atunci, din care am făcut parte și noi, au venit cu promisiuni care n-au fost respectate”, se arată în discursul din plen.

Discursul premierului vine într-un moment decisiv, în care Parlamentul urmează să voteze moțiunea de cenzură. Rezultatul va stabili dacă Guvernul Bolojan își continuă mandatul sau dacă România intră într-o nouă etapă politică.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Constantin Toma, primarul Buzăului: ”PSD este într-un mare pericol. Singura ieșire este ca Grindeanu să își dea demisia”

Petrișor Peiu susține că nu a existat niciun plan comun cu PSD după moțiune. Ce spune despre un Guvern condus de Eugen Tomac

Ciprian Ciucu susține că Nicușor Dan nu trebuie să-și asume guvernarea grea cu un om de-al lui. ”De ce alege să nu expună PSD?”

Ilie Bolojan atacă dur varianta unui premier tehnocrat. PNL amenință că nu votează „surogate ale PSD”

Sondaj INSCOP: Peste două treimi dintre români vor schimbarea completă a clasei politice. Ce spun despre continuarea reformelor economice nepopulare

USR exclude un guvern cu PSD. ”Nu există niciun fel de negocieri subterane despre asta”

”Am fost pur și simplu un idiot!”. Legenda României regretă decizia luată în privința naționalei: ”Eram foarte impulsiv, foarte orgolios, am greșit”

”L-ați învinovățit pe Prunea după meciul cu Suedia?”. Hagi a dat cărțile pe față, la 32 de ani de la eliminarea dureroasă a României de la Mondial

CUTREMUR! Au recunoscut în direct că li s-au oferit bani pentru a o încurca pe FCSB! Cunoscutul antrenor român, implicat: ”Nu mai vorbi prostii la telefon, ne arestează ăștia, ești tâmpit?!”

Adi Popa și-a anunțat plecarea de la Steaua! Vrea să semneze cu altă echipă din România: ”Voi continua acolo probabil”

Boateng ar putea fi înlocuit la Dinamo de ”achiziția excelentă” realizată de club: ”Singurul care poate face asta! Vine dintr-o altă lume”

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 17 iunie. Radu Banciu comentează războiul din PNL și planul lui Bolojan împotriva lui Veștea

Actualitate  |  17 Iunie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 17 iunie. Radu Banciu comentează războiul din PNL și planul lui Bolojan împotriva lui Veștea
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 18 iunie. Veștea intră în luptă cu Bolojan pentru conducerea PNL

Actualitate  |  18 Iunie 2026, 21:00
2.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 18 iunie. Veștea intră în luptă cu Bolojan pentru conducerea PNL
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 iunie. De ce a mers Nicușor Dan pe mâna lui Adrian Veștea?

Actualitate  |  19 Iunie 2026, 21:00
3.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 iunie. De ce a mers Nicușor Dan pe mâna lui Adrian Veștea?
Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna