Deputat condamnat pentru că a condus băut. Judecătorii l-au obligat și la muncă în folosul comunității

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Deputat condamnat pentru că a condus băut. Judecătorii l-au obligat și la muncă în folosul comunității
Foto: Profimedia  |  

Redactia   |   Publicat: 23.04.2026 17:16   |  Actualizat: 23.04.2026 17:27

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au condamnat, joi, pe Andrei Csillag, deputat al Partidului Oamenilor Tineri (POT), la 8 luni de închisoare cu suspendare și l-au obligat să presteze muncă în folosul comunității, în dosarul în care este acuzat că a condus băut. Decizia nu este definitivă, dar deputatul spune că acceptă ”consecințele deciziei instanței”.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Deputatul Andrei Csillag (35 de ani) a fost trimis în judecată în octombrie 2025, pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Magistrații ICCJ au încheiat judecata în 12 martie 2026 și au amânat pronunțarea pentru 23 aprilie.

”Condamnă inculpatul Csillag Andrei (...) la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (...) Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate condamnatului pe un termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în decizia instanței supreme.

Judecătorii l-au obligat pe deputatul Andrei Csillag să participe la un program de reintegrare socială și să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Direcția de Asistență Comunitară din Primăria Iași sau la Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Iaşi.

Decizia poate fi contestată cu apel în 10 zile de la comunicare.

”Am ales să îmi asum greșeala și să accept consecințele deciziei”

La scurt timp după pronunțarea sentinței, deputatul Andrei Csillag a transmis pe Facebook o ”declarație publică” în care arată ce alcoolemie avea la momentul la care a fost oprit de polițiști, contrazicând afirmațiile potrivit cărora a condus ”rupt de beat”.

”În seara de 13 iulie am consumat alcool, iar ulterior am ales în mod corect să nu conduc, folosind un serviciu de transport. A doua zi, în 14 iulie, după o perioadă de odihnă care s-a dovedit a fi insuficientă, am fost oprit în trafic și testat, rezultatul indicând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Menționez că, în România, limita peste care se întocmește dosar penal este de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceste valori arată clar realitatea situației și contrazic zvonurile răutăcioase, probabil folosite ca armă politică, potrivit cărora m-aș fi urcat la volan «rupt de beat»”, a arătat deputatul Andrei Csillag.

Acesta a explicat și de ce dosarul lui s-a judecat repede și a primit sentința după șase luni de la trimiterea la instanță.

”Din acel moment, am ales să urmez fără ezitare calea corectă. Am colaborat deplin cu autoritățile și am utilizat toate mijloacele legale de apărare, la fel ca orice cetățean, mai ales având în vedere apropierea rezultatului de limita legală și contextul în care s-au petrecut lucrurile. Aceste demersuri au confirmat însă, într-un timp relativ scurt, că situația nu poate fi schimbată în mod semnificativ.

Faptul că această soluție a venit rapid, în contrast cu ceea ce vedem adesea, se datorează unei decizii ferme: am refuzat să apelez la tertipuri sau strategii menite să tergiverseze procesul, practici din păcate asociate uneori cu statutul de parlamentar”, a spus deputatul POT.

Andrei Csillag a mai spus că și-a recunoscut vinovăția și acceptă consecințele deciziei instanței.

”Am intrat în politică pentru a contribui la îndreptarea unui sistem care are nevoie de corectitudine și responsabilitate. Ar fi fost profund ipocrit ca, într-un moment personal dificil, să încerc să folosesc acel sistem în avantaj propriu. Am ales, în schimb, să mă prezint în fața instanței, să îmi asum greșeala și, acum, să accept consecințele deciziei pronunțate”, a adăugat deputatul.

Andrei Csillag a fost ales în 2024 pe lista Partidului Oamenilor Tineri Bistrița-Năsăud pentru Camera Deputaților. În mai 2025, Csillag s-a retras din POT și a fost deputat neafiliat până în aprilie 2026, când a revenit în partid.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Constantin Toma, primarul Buzăului: ”PSD este într-un mare pericol. Singura ieșire este ca Grindeanu să își dea demisia”

Petrișor Peiu susține că nu a existat niciun plan comun cu PSD după moțiune. Ce spune despre un Guvern condus de Eugen Tomac

Ciprian Ciucu susține că Nicușor Dan nu trebuie să-și asume guvernarea grea cu un om de-al lui. ”De ce alege să nu expună PSD?”

Ilie Bolojan atacă dur varianta unui premier tehnocrat. PNL amenință că nu votează „surogate ale PSD”

Sondaj INSCOP: Peste două treimi dintre români vor schimbarea completă a clasei politice. Ce spun despre continuarea reformelor economice nepopulare

USR exclude un guvern cu PSD. ”Nu există niciun fel de negocieri subterane despre asta”

”Poate l-a sunat domnul Șucu”. Replica lui Justin Ștefan pentru Victor Angelescu după ce acționarul Rapidului l-a caracterizat drept fan al FCSB

Un jucător al Barcelonei l-a informat pe Flick că pleacă la PSG, iar neamțul l-a dat afară din vestiar!

Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”

A făcut public numele bărbatului care l-a agresat sexual. Fiica agresorului, șocată: ”Este un monstru”

Negocieri importante la Dinamo! Andrei Nicolescu a dezvăluit suma: ”1.000.000 de euro”

Foto bombă! Am găsit paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

Actualitate  |  19 Octombrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)