Băsescu contestă anularea alegerilor din 2024: ”Nu există o dovadă convingătoare că rușii au fraudat scrutinul”

Traian Băsescu, fostul președinte al României Galerie foto (1 fotografii): Băsescu contestă anularea alegerilor din 2024: ”Nu există o dovadă convingătoare că rușii au fraudat scrutinul”
Foto: GettyImages  |   Traian Băsescu, fostul președinte al României

Vlad Măntoiu   |   Publicat: 11.01.2026 10:56   |  Actualizat: 11.01.2026 11:02

Traian Băsescu, fost președinte al României, afirmă că autoritățile statului nu au prezentat până în acest moment dovezi convingătoare care să justifice anularea alegerilor prezidențiale din 2024 pe baza unei presupuse ingerințe rusești. În opinia sa, argumentele vehiculate public sunt insuficiente pentru o decizie de o asemenea gravitate.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

”Eu zic că nu există o dovadă convingătoare despre fraudarea alegerilor cu sprijinul rușilor. În primul rând, dacă se băgau rușii, reușea”, a declarat Traian Băsescu, sâmbătă seară, în cadrul unei emisiuni la România TV.

”O poveste dâmbovițeană”, nu un plan de la Moscova

Fostul șef al statului susține că, deși Rusia profită constant de vulnerabilitățile interne ale României pentru a răspândi dezinformare, nu există elemente serioase care să indice o operațiune electorală coordonată direct de la Moscova.

”Personal, nu cred că a fost programată la Moscova și executată de Potra și Călin Georgescu. Nu avem un element serios care să ne arate că rușii au vrut să schimbe soarta alegerilor”, a spus Băsescu, potrivit news.ro.

În acest context, el l-a descris pe Călin Georgescu drept ”un șarlatan”, precizând însă că acest calificativ nu echivalează cu dovada unei fraude electorale.

Traian Băsescu a subliniat că nu este convins că Georgescu ar fi câștigat turul al doilea al alegerilor, dacă acesta s-ar fi desfășurat, mai ales într-o confruntare directă cu Elena Lasconi.

”Călin Georgescu este un pro-rus, dar asta-i cu totul altceva”, a adăugat fostul președinte, separând orientarea ideologică de acuzațiile de fraudă electorală.

Anularea alegerilor, ”mai gravă decât mineriada”

Băsescu atrage atenția că, deși în istoria recentă a României au existat tentative de influențare sau falsificare a alegerilor, anularea completă a unui scrutin reprezintă un precedent fără echivalent.

”Nu-i prima dată când încearcă falsificarea rezultatului unor alegeri. E prima dată când le anulează, asta e foarte grav”, afirmă fostul șef al statului.

El consideră că impactul deciziei depășește chiar și evenimentele dramatice ale anilor ’90.

”Este mult mai grav decât mineriada. Anularea alegerilor e un lucru extrem de grav şi trebuie probat fără dubii”, a mai declarat Traian Băsescu.

Potrivit fostului președinte, lipsa unor explicații clare și a unor probe incontestabile riscă să afecteze stabilitatea politică și încrederea publică în instituțiile statului.

”Statul ăsta nu va putea să se reașeze până când nu se lămurește problema anulării alegerilor. Tot timpul va fi această întrebare: De ce e Nicușor? De ce a ajuns președinte?”, a mai spus Traian Băsescu.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Constantin Toma, primarul Buzăului: ”PSD este într-un mare pericol. Singura ieșire este ca Grindeanu să își dea demisia”

Petrișor Peiu susține că nu a existat niciun plan comun cu PSD după moțiune. Ce spune despre un Guvern condus de Eugen Tomac

Ciprian Ciucu susține că Nicușor Dan nu trebuie să-și asume guvernarea grea cu un om de-al lui. ”De ce alege să nu expună PSD?”

Ilie Bolojan atacă dur varianta unui premier tehnocrat. PNL amenință că nu votează „surogate ale PSD”

Sondaj INSCOP: Peste două treimi dintre români vor schimbarea completă a clasei politice. Ce spun despre continuarea reformelor economice nepopulare

USR exclude un guvern cu PSD. ”Nu există niciun fel de negocieri subterane despre asta”

A greșit Gigi Becali? A tras un semnal de alarmă după transferul lui Bîrligea în Serie A: ”Nu e ușor să facă asta”

I-au găsit înlocuitor lui Oprița după ce acesta s-a răzgândit. Săpunaru a fost ofertat și el

Fostul conducător din SuperLiga, verdict dur despre Gică Hagi: ”Nu are nimic de calitate”

Ionuț Chirilă a lăsat-o cu buza umflată pe fosta sportivă de la CS Rapid: ”Nu ți-e rușine, mă?”

Ronald Gavril a fost înșelat! Cum a reacționat iubitul Anamariei Prodan

A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”

Cele mai citite

VIDEO | Radu Banciu s-a întors din vacanță! „Prea Mult Banciu” revine LIVE pe iAMnews.ro

Actualitate  |  24 August 2026, 21:00
1.
VIDEO | Radu Banciu s-a întors din vacanță! „Prea Mult Banciu” revine LIVE pe iAMnews.ro
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 26 august. Dezvăluiri Recorder despre șeful SPP: Lucian Pahonțu a participat la dispozitivul de la Intercontinental în noaptea de 21 decembrie

Actualitate  |  26 August 2026, 21:00
2.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 26 august. Dezvăluiri Recorder despre șeful SPP: Lucian Pahonțu a participat la dispozitivul de la Intercontinental în noaptea de 21 decembrie
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 august. Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, suspectă într-un dosar DNA

Actualitate  |  25 August 2026, 21:00
3.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 august. Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, suspectă într-un dosar DNA
Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna