Calendar ortodox 11 septembrie 2024. Ce sfânt este sărbătorit astăzi și cine își serbează onomastica

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Calendar ortodox 11 septembrie 2024. Ce sfânt este sărbătorit astăzi și cine își serbează onomastica
Foto: Ziarul Lumina  |  

Gabriela Gogu   |   Publicat: 11.09.2024 09:25   |  Actualizat: 11.09.2024 09:29

În fiecare an, pe data de 11 septembrie, Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria care este considerată vindecătoare de boli ale trupului și ale sufletului.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Sfânta Teodora a fost o tânără care s-a învrednicit de binecuvântările lui Dumnezeu. Ea s-a născut într-o familie înstărită, iar Dumnezeu îi oferise un soț iubitor și credincios. Prin lucrarea diavolului, Cuvioasa Teodora a căzut în păcat cu un tânăr în lipsa soțului ei.

S-a retras la mănăstire unde a fost tunsă și îmbrăcată ca un bărbat

Pentru că avea mustrări de conștiință, la câteva zile, Teodora și-a părăsit casa și soțul și a intrat în Mănăstirea Octodeocat, acolo unde a fost tunsă și îmbrăcată în haine bărbătești. După ce a fost supusă unor grele încercări, fratele Teodor a fost îmbrăcat în haina monarhului, neștiind nimeni că este femeie.

Postul pe care l-a ținut, dar și încercările prin care a trecut i-au schimbat foarte mult trăsăturile feței, când a fost trimisă după untdelemn în Alexandrua și-a văzut soțul în pragul bisericii, iar acesta a salutat-o și a trecut mai departe. Dumnezeu i-a iertat păcatele și a învdredbicit-o pe Cuvioasa Teodora cu darul minunilor. Diavolul a continuat cu ispitele asupra fericitei Teodora.

Starețul mănăstirii a trimis-o pe Teodora să cumpere grâu, pentru că el a fost nevoit să înnopteze la Mănăstirea Enatului. Starețul a primit vizita fiicei sale, pentru că fusese înainte căsătorit. Noaptea, Cuviosul Teodor s-a trezit în chilia în care dormea cu fata starețului care îl îndemna la păcat. Refuzând, ea a găsit pe altcineva cu care a păcătuit, rămânând apoi însărcinată.

Starețul mănăstirii l-a învinovățit pentru nașterea copilului

După ce copilul s-a născut, starețul Mănăstirii Enatului a adus copilul la Mănăstirea Octodeocat, lăsându-l aici și punând fapta întâmplată pe seama fratelui Teodor. Cuviosul Teodor a fost alungat din mănăstire împreună cu copilul, deși ar fi putut să își dovedească nevinovăția.

Timp de șapte ani s-a chinuit într-o colibă din apropierea mănăstirii, după acești șapte ani a fost reprimit la mănăstire, i s-a dat o chilie în care să își crească copilul, însă la doi ani distanță a murit, iar abia atunci s-a aflat că a fost femeie.

Tot atunci, soțul Teodorei îndrumat fiind de Dumnezeu către Mănăstirea Octodeocat a aflat cele întâmplate și întristându-se a cerut voie starețului să rămână în chilia Cuvioasei Teodora și să aibă grijă mai departe de copil. Sfaturile Teodorei și ale soțului ei au rodit, copilul ajungând stareț al Mănăstirii Octodeocat.

Rugăciunea făcătoare de minuni către Sfânta Cuvioasa Teodora din Alexandria

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Teodora, duhul tău.

Cu sihăstrie ţi-ai luminat sfinţita ta podoabă şi te-ai adus ca un prinos lui Dumnezeu Celui Ce S-a Întrupat, Sfântă Teodora de Dumnezeu insuflată; şi luând de la Dânsul dar de tămăduiri, goneşti negura bolilor, fericită şi te rogi ca să ne mântuim toţi cei ce te lăudăm pe tine. Amin.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Când pică Floriile în 2026. Ce tradiții trebuie să respecte credincioșii înainte de Paște

Tradiții și obiceiuri de Moșii de iarnă. Data la care sunt prăznuiți în 2026

Mulți o simt, puțini o înțeleg. Când cade „Lunea Albastră”, ziua considerată cea mai tristă din an în 2026

Ce nu trebuie să mănânci de Revelion. Preparatele care pot atrage ghinionul în 2026

Obiceiuri și tradiții de Revelion. Ce trebuie să faci pentru a intra cu dreptul în 2026

Rebranding couture. Noua identitate Adina Buzatu poarta semnătura designerului român de succes Luca Portik

BMW Seria 7 debutează în România! Cum arată și ce dotări oferă

Fiii fostului antrenor al FCSB ar fi fost impuși în primul 11 la Rapid: ”Zero barat, a putrezit tot în jur!”

Naționala României ar putea pierde un fotbalist important în favoarea Ungariei: ”I-au dat cetățenie maghiară”

Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”

Edi Iordănescu a fost contactat să-l înlocuiască pe Walter Mazzari. Echipa a făcut investiții masive

Bombă! Ladislau Bölöni a decis să se implice la o echipă de tradiție din România: 'M-a rugat cineva. Echipă, stadion, academie'

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 17 septembrie. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier. Europarlamentarul a acceptat propunerea

Actualitate  |  17 Septembrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 17 septembrie. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier. Europarlamentarul a acceptat propunerea
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 septembrie. Kelemen Hunor propune a treia variantă pentru viitorul Guvern: ”Ar exista și a treia posibilitate”

Actualitate  |  16 Septembrie 2026, 21:00
2.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 septembrie. Kelemen Hunor propune a treia variantă pentru viitorul Guvern: ”Ar exista și a treia posibilitate”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 18 septembrie. Nicușor Dan, despre riscul ca România să ajungă la ”junk”: ”Se putea mai bine, dar se putea și mult mai rău”

Actualitate  |  18 Septembrie 2026, 21:00
3.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 18 septembrie. Nicușor Dan, despre riscul ca România să ajungă la ”junk”: ”Se putea mai bine, dar se putea și mult mai rău”
Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna