Radu Banciu, despre salamul președintelui Klaus Iohannis: ''Indiferent din ce unghi am privi, adevărul e străveziu''

Dar, indiferent din ce unghi am privi, adevărul e străveziu. Puțin salam ne-a dat Herr Iohannis, foarte puțin salam am ridicat. Cifrele sunt sfâșietoare, coloanele mâzgălite cu zerouri mărunte revoltă și indignează.

Oamenii l-au votat pe Iohannis pentru salam de Sibiu. Ponta părea genul care să te invite la masă pe banii tăi, să te pună s-aduci salamul de-acasă, iar apoi să te buzunărească nițel la plecare ori la sfârșit de lună și să rămâi mereu cu câteva felii mai puțin. Săsălăul apărea de încredere, nouă ne parveneau mereu vești calde cu privire la salamul pe care-l gestiona în tihnă între ai lui, un ins blajin și gospodar, cu mânecile perfect suflecate de muncă și ștaif.

Cine-și mai amintește azi de primele îmbucături de salam de Diaspora luate cu pită caldă și sare? Rămâne mai mult gustul ultimelor zgârciuri, un gust de neterminat și, pe undeva, rușinea că am mâncat neatenți la farfurie de atâtea și atâtea ori, fără să ne săturăm vreodată.

Avem la orizont, peste câteva zile, mezelăria viitorilor ani glorioși. Fiecare dintre noi se gândește la cât de revoluționar a fost și la cât salam ar putea mânca pentru cinci sau zece ani de-acum înainte. Sunt calcule decente și firești.

Un român cu mațul plin devine un român generos. Euforic. Capabil să-și croiască drum oriunde i-ar putea fi lui mai bine. Din păcate nu depinde de el. Toată istoria postdecembristă a salamului miroase a mucegai.