UPDATE | Jaf la Luvru! Hoții au fugit cu bijuterii prețioase, iar muzeul a fost închis

Vlad Măntoiu | Publicat: 19.10.2025 16:00 | Actualizat: 19.10.2025 16:08
Muzeul Luvru, cel mai vizitat din lume, a fost scena unui jaf spectaculos duminică dimineață. Bijuterii istorice au fost furate, iar autorii au dispărut înainte ca autoritățile să poată interveni.
UPDATE, ora 16:00. Ministrul francez al Culturii, Rachida Dati, a acordat un interviu postului de televiziune francez TF1, în care a declarat că a fost găsită o bijuterie furată. Piesa a fost găsită în apropierea locului jafului, aparent după ce fusese lăsată să cadă. Dati spune că obiectul este “în curs de evaluare”, neexistând nicio confirmare oficială asupra a ceea ce este piesa.
Descriindu-i pe hoți, ministrul spune că aceștia “au acționat profesional, fără nicio violență și fără nicio panică”. Poliția franceză a blocat accesul la muzeul Luvru, inclusiv pe un drum principal de-a lungul malului râului din fața acestuia.
Ancheta se concentrează pe colțul de sud-est al clădirii, cu vedere la Sena, unde o scară mare, extensibilă, este vizibilă. Aceasta este montată pe un lift mecanizat, un tip de lift folosit uzual în Parisul pentru a transporta mobilă în apartamentele de la etajele superioare.
Vârful scării duce spre un balcon, care pare să fie locul în care cei trei hoți au accesat unul dintre etajele superioare ale muzeului. Oficialii locali nu au putut confirma dacă scara era deja acolo pentru lucrări de întreținere sau dacă hoții au plasat-o acolo în mod deliberat.
Ministerul francez de Interne, Laurent Nuñez, spune că în jurul orei locale 09:30, mai multe persoane au intrat în Galeria Apollo printr-o fereastră, pe care au spart-o. Odată intrați, hoții au furat bijuterii care se aflau în vitrine și apoi le-au lăsat pe motociclete.
Nuñez a declarat că jaful a durat șapte minute, iar lista exactă cu obiectele furate este încă în lucru. Dincolo de valoarea lor comercială, ministrul spune că obiectele au o valoare istorică și culturală incalculabilă, conform BBC.
Știrea inițială: Un jaf spectaculos a avut loc duminică dimineață la Muzeul Luvru din Paris, una dintre cele mai vizitate instituții culturale din lume. Potrivit BBC, mai multe bijuterii au fost furate din celebra Galerie Apollo, acolo unde se păstrează o parte din bijuteriile coroanei Franței.
Atac fulger la deschiderea muzeului
Ministrul francez al Culturii, Rachida Dati, a confirmat incidentul într-un mesaj publicat pe platforma X.
“Un jaf a avut loc în această dimineață, la deschiderea Muzeului Luvru. Nicio persoană nu a fost rănită. Sunt la fața locului alături de echipa muzeului și de poliție”, a declarat oficialul.
Incidentul a avut loc chiar în momentul deschiderii muzeului, când trei indivizi mascați ar fi folosit un lift de marfă aflat în renovare pentru a pătrunde în galerie.
Hoții au folosit drujbe și au fugit pe scutere
Conform presei franceze, infractorii au spart mai multe geamuri și au folosit drujbe pentru a forța accesul în încăperi securizate. După ce au sustras bijuteriile, au reușit să fugă pe scutere, înainte ca autoritățile să intervină.
Deocamdată, valoarea exactă a obiectelor furate nu a fost estimată, însă surse apropiate anchetei afirmă că este vorba despre piese de patrimoniu, parte a colecției regale.
Muzeul, închis “din motive excepționale”
Reprezentanții Luvrului au confirmat închiderea instituției pentru întreaga zi de duminică, “din motive excepționale”, fără a oferi alte detalii.
Poliția pariziană desfășoară o anchetă de amploare, analizând imaginile de pe camerele de supraveghere și urmărind traseul de fugă al hoților.
Luvrul, care atrage anual peste 8 milioane de vizitatori, găzduiește unele dintre cele mai valoroase opere de artă din lume, printre care și “Mona Lisa”, “Venus din Milo” sau “Victoria din Samothrace”.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.












Cele mai citite











