Ambasadorul Rusiei în Coreea de Nord a încetat “subit” din viață. Ce spune Moscova

Kim Jong-Un și Vladimir Putin Galerie foto (1 fotografii): Ambasadorul Rusiei în Coreea de Nord a încetat “subit” din viață. Ce spune Moscova
Foto: Profimedia  |   Kim Jong-Un și Vladimir Putin

Vlad Măntoiu   |   Publicat: 09.12.2025 10:32   |  Actualizat: 09.12.2025 10:37

Ministerul rus de Externe a anunțat luni moartea neașteptată a ambasadorului Aleksandr Mațegora, reprezentantul Moscovei la Phenian din 2014 și una dintre cele mai longevive figuri diplomatice ruse din Asia de Est. Oficialii de la Moscova au transmis că decesul, survenit la 6 decembrie, a intervenit “subit”, fără a preciza cauza.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

În comunicatul public, ministerul își exprimă “profundul regret” pentru dispariția diplomatului și subliniază că, încă de la începutul carierei sale, acesta a contribuit în mod constant la dezvoltarea legăturilor economice și politice dintre Coreea de Nord și URSS, iar ulterior Rusia. Potrivit instituției, Mațegora a fost un formator al generațiilor de specialiști în problematica coreeană, apreciat pentru “îndrumarea sa înțeleaptă și sensibilă”, transmite news.ro.

Originar din Odessa și vorbitor fluent de coreeană, Mațegora devenise în ultimii ani un actor-cheie în procesul accelerat de apropiere dintre Moscova și Phenian. Ministerul rus îl descrie drept “o forță motrice” în consolidarea “nivelului actual fără precedent al relațiilor bilaterale”, un nivel atins în contextul izolării internaționale a ambelor regimuri.

Reacția Phenianului: condoleanțe transmise personal de Kim Jong-Un

Agenția oficială nord-coreeană KCNA a transmis mesajul liderului Kim Jong Un, care a oferit condoleanțe Ambasadei Rusiei “în urma decesului ambasadorului”. Gestul confirmă apropierea dintre cele două state, aflate într-o fază de intensificare fără precedent a legăturilor politice, economice și militare.

Decesul apare într-o perioadă în care Rusia și Coreea de Nord au accelerat cooperarea strategică, mai ales după semnarea pactului de apărare reciprocă în 2024, în urma vizitei lui Vladimir Putin la Phenian. Documentul prevede sprijin militar direct în cazul unui atac asupra uneia dintre părți.

În acest context, Coreea de Nord a devenit un furnizor important de resurse pentru efortul de război al Rusiei, trimițând Rusiei mii de soldați, mobilizați în perioada sfârșitului anului 2024 - primăvara anului 2025, pentru a sprijini apărarea regiunii rusești Kursk, dar și arme și muniții, integrate de Moscova în operațiunile sale din Ucraina.

Coreea de Sud suspectează că, în schimb, Rusia ar furniza Coreei de Nord tehnologie militară sensibilă, potențial capabilă să accelereze programele balistice și nucleare ale regimului de la Phenian, mai transmite sursa menționată.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Condamnare pentru un român acuzat de criminalitate informatică în Statele Unite. FBI susține că atacurile au produs pierderi importante

Proiectul global lansat de Donald Trump intră în criză. Consiliul pentru Pace nu a primit miliardele promise

Jaful care a zguduit Muzeul Luvru ajunge pe marile ecrane. Povestea furtului de 88 de milioane de euro devine film și serial

Vladimir Putin vine cu noi beneficii pentru rușii care merg la război în Ucraina. Kremlinul promite ștergerea unor datorii uriașe

Alertă sanitară în Italia după internarea a doi voluntari reveniți din Africa. Medicii verifică posibilitatea unei infecții cu Ebola

Un miliardar din lumea criptomonedelor ar putea ajunge pe Marte. SpaceX continuă dezvoltarea programului Starship

Urmează 5 transferuri tari pentru FCSB. Becali anunță: ”În iarnă se vor întâmpla nenorociri”

Prunea a numit ”cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor”

Gigi Becali așteaptă cele 5 milioane de euro pentru jucătorul vândut de FCSB: ”Așa au propus ei”

Verdict surprinzător! Fostul finanțator din Liga 1 spune că doar două echipe se vor lupta la titlu: ”Nu văd pe altcineva!”

”Vă spargem mașinile, tot!”. Fotbaliștii lui FCSB, amenințați de galerie înaintea derby-ului cu Rapid

Prunea îl laudă pe jucătorul care a refuzat să mai vină la naționala României: ”Asta înseamnă să fii bărbat adevărat, bravo lui!”

Cele mai citite

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)