Tragedia din Crans-Montana: toate cele 40 de victime ale incendiului au fost identificate. Jumătate dintre acestea erau minori

Flori și lumânări depuse în apropierea barului Constellation din Crans-Montana, Elveția Galerie foto (1 fotografii): Tragedia din Crans-Montana: toate cele 40 de victime ale incendiului au fost identificate. Jumătate dintre acestea erau minori
Foto: Profimedia  |   Flori și lumânări depuse în apropierea barului Constellation din Crans-Montana, Elveția

Vlad Măntoiu   |   Publicat: 05.01.2026 11:41   |  Actualizat: 05.01.2026 11:48

Toate cele 40 de persoane care și-au pierdut viața în incendiul izbucnit în noaptea de Anul Nou în barul Le Constellation din stațiunea elvețiană Crans-Montana au fost identificate, a anunțat duminică poliția elvețiană. Potrivit autorităților, 20 dintre victime erau minori, iar vârstele celor decedați variau între 14 și 39 de ani.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Conform comunicatului poliției, printre victime se numără 21 de cetățeni elvețieni, nouă francezi, inclusiv persoane cu dublă sau triplă cetățenie, șase italieni, precum și câte un cetățean belgian, portughez, român și turc.

Ultimele 16 persoane identificate includ ”două elvețience în vârstă de 15 ani, o elvețiancă în vârstă de 22 de ani, o persoană cu dublă cetățenie (elvețiană/franceză) în vârstă de 24 de ani, o italiancă în vârstă de 16 ani, o italiancă în vârstă de 15 ani, un italian în vârstă de 16 ani, o portugheză în vârstă de 22 de ani, o belgiană în vârstă de 17 ani, o franțuzoaică în vârstă de 33 de ani, o franțuzoaică în vârstă de 26 de ani, un francez în vârstă de 23 de ani, un francez în vârstă de 20 de ani, un francez în vârstă de 17 ani, precum și un francez în vârstă de 14 ani și o triplă cetățeană (Franța/Israel/Marea Britanie) în vârstă de 15 ani”, transmite news.ro.

”În continuarea precizărilor de presă referitoare la incendiul produs în Elveția, în stațiunea Crans-Montana, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în conformitate cu informațiile transmise de autoritățile elvețiene competente, cetățeanul român presupus inițial dispărut este decedat”, a transmis, duminică, Ministerul de Externe referitor la tânărul de 18 ani care se afla în club la momentul tragediei.

Ce spune legea despre prezența minorilor în cluburi

Faptul că adolescenți de 14 și 15 ani se aflau într-un bar care servește alcool, la ora 1:30 dimineața, la care a izbucnit incendiul, a readus în discuție respectarea legislației elvețiene.

Legea federal elvețiană permite vânzarea berii și vinului persoanelor peste 16 ani, iar a băuturilor spirtoase doar celor peste 18 ani. În cantonul Valais, minorii sub 16 ani pot intra în astfel de localuri după ora 22:00 numai dacă sunt însoțiți de un tutore legal sau de un adult autorizat.

Autoritățile elvețiene au deschis astfel o anchetă penală împotriva managerilor barului pentru omor din neglijență, vătămare corporală din neglijență și incendiu din neglijență. Unul dintre coproprietari a susținut anterior că ”totul s-a făcut conform regulilor”.

Președintele Confederației Elvețiene, Guy Parmelin, a comentat tragedia subliniind că multe dintre victime erau ”pline de planuri, speranțe și vise”, mai transmite sursa citată.

De asemenea, duminică, comunitatea locală a participat la o slujbă religioasă la Chapelle Saint-Christophe, urmată de un marș tăcut și de depuneri de flori în centrul stațiunii Crans-Montana.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 5 octombrie, de la ora 20. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

S-a deschis AquaVentura Water Park&Spa, din București, Sector 3

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 octombrie. AUR: ”Ilie Bolojan este trecut prin malaxorul justiției”. Ce legătură face partidul cu anticipatele

Business Outlook ajunge la Brașov: liderii mediului de afaceri și ai instituțiilor publice, reuniți pentru competitivitate, investiții și dezvoltare regională (P)

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 30 septembrie. Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. Doar 182 de voturi pentru, față de 233 necesare

”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”

Emil Grădinescu, sunat de Gigi Becali după meciul FCSB-ului! Ce a vrut să-i transmită afaceristul: ”A fost singura dată din viața mea când am vorbit cu el la telefon”

Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”

Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”

Refuzat pentru 100.000 de euro în SuperLiga, transferat cu 28 de milioane de euro în Premier League

Îl acuză pe Gigi Becali că a împrăștiat fake news în spațiul public: ”Doamna Buzoianu nu a făcut așa ceva!”

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare
Actualitate  |  02 Octombrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare
PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 5 octombrie, de la ora 20. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni
PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 5 octombrie, de la ora 20. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni
Actualitate  |  05 Octombrie 2026, 18:11
2.
PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 5 octombrie, de la ora 20. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei