SUA a reacționat cu privire la decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale. Ce a transmis Departamentul de Stat al SUA

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): SUA a reacționat cu privire la decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale. Ce a transmis Departamentul de Stat al SUA

Gabriela Gogu   |   Publicat: 07.12.2024 11:22   |  Actualizat: 07.12.2024 11:38

După decizia Curții Constituționale a României, de anulare a alegerilor prezidențiale, Departamentul de Stat al SUA a reacționat și și-a declarat sprijinul pentru poporul român și încredere în instituțiile și procesele democratice ale țării.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

După ce CCR s-a pronunțat cu privire la anularea alegerilor, Washingtonul a făcut apel la calm și respectarea ”ordinii constituționale a României”, subliniind necesitatea evitării ”amenințărilor cu violența și intimidării”.

Reacție de la Departamentul de Stat al SUA după decizia CCR

Departamentul de Stat spune că ”a luat act” de decizia Curții Constituționale a României. ”Statele Unite îşi reafirmă încrederea în instituțiile şi procesele democratice ale României, inclusiv în investigațiile privind influența străină”, se arată în declarație.

”Integritatea alegerilor din România este primordială pentru democrația greu câștigată de români”, punctează diplomația de la Washington.

”Statele Unite sunt alături de poporul român, care se confruntă cu o situație fără precedent privind integritatea alegerilor sale. Românii trebuie să aibă încredere că alegerile lor reflectă voința democratică a poporului român şi sunt lipsite de influențe străine răuvoitoare menite să submineze corectitudinea alegerilor lor”, subliniază Departamentul de Stat în declarația sa. ”Poporul român este cel care decide pe cine alege. Nici o altă ţară sau actor străin nu are acest drept”, mai spune Departamentul de Stat.

În finalul declarației sale, Departamentul de Stat ”face apel la toate parțile să susțină ordinea constituțională a României” şi să se angajeze într-un proces democratic ”pașnic, lipsit de amenințări cu violența şi intimidare şi care să reflecte voinţa democratică a poporului român”.

”Suntem îngrijorați de raportul CSAT”

Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri noapte, un avertisment dur legat de alegerile din România. Îngrijorările veneau pe fondul că alegerile ar putea fi câștigate de un candidat pro-rus care a anunțat că nu va respecta angajamentele NATO și că va naționaliza companiile din țară. Acesta a amintit și de raportul CSAT privind implicarea Rusiei în alegeri și avertizează că Parteneriatul Strategic cu România este în pericol.

”Am urmărit îndeaproape alegerile din România. Este alegerea poporului român, iar Statele Unite nu interferează cu acest proces.

Suntem îngrijorați de raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) privind implicarea Rusiei în activități cibernetice menite să influențeze integritatea procesului electoral din România.

Informațiile la care se face referire în raport ar trebui să fie pe deplin investigate pentru a asigura integritatea procesului electoral al României.

Statele Unite apreciază contribuția României ca un puternic aliat în NATO și partener în Uniunea Europeană.

Progresul câștigat cu greu de ancorare în comunitatea transatlantică al României nu poate fi întors de actori străini care încearcă să îndepărteze politica externă a României de alianțele sale occidentale. Orice astfel de schimbare ar avea un impact negativ serios asupra cooperării SUA cu România în domeniul securității, în timp ce o decizie de restricționare a investițiilor străine ar descuraja companiile americane să continue să investească în România.

Printr-un parteneriat de durată, am făcut progrese importante în cooperarea noastră în domeniul apărării și parteneriatului economic și am făcut pași către călătoriile fără viză. Vom continua să lucrăm împreună pentru a păstra securitatea națiunilor noastre și prosperitatea și bunăstarea cetățenilor noștri”, transmite departamentul de stat american.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 octombrie. Cristela Georgescu, la sediul DIICOT: ”Suntem o familie obișnuită și am fost supuși unor intervenții brutale”

Radu Banciu și-a spus părerea sinceră despre Donald Trump: ”A făcut lucruri bune”

Un președinte din SuperLiga ar fi urinat pe steagul României în văzul mai multor persoane: ”E grav dacă face gesturi de genul acesta!”

”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga

Se întoarce Daniel Niculae la Rapid? Legenda giuleștenilor a rupt tăcerea

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”
Actualitate  |  12 Octombrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”
Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?
Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?
Actualitate  |  12 Octombrie 2026, 10:45
2.
Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)