Simulare Evaluare Națională. Peste 144.000 de elevi au susținut proba la matematică, aproape 13.000 au lipsit. Ce subiecte au avut de rezolvat

Foto 1/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Simulare Evaluare Națională. Peste 144.000 de elevi au susținut proba la matematică, aproape 13.000 au lipsit. Ce subiecte au avut de rezolvat

Redactia   |   Publicat: 17.03.2026 17:01   |  Actualizat: 17.03.2026 17:31

Proba la matematică de la simularea Evaluării Naționale a fost susținută, marți, în 4.545 de unități de învățământ, adică 97,8% din total, în timp ce testarea a fost boicotată în 104 școli. De la testare au lipsit  aproape 13.000 de elevi, iar alți trei au fost eliminați pentru că au încercat să copieze.  

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Ministerul Educației a anunțat că după proba la matematică au fost încărcate peste 144.300 de lucrări din cele 4.545 de școli unde a fost susținută simularea la Evaluarea Națională.

”Simularea a fost organizată în 4.545 de unități de învățământ (97,8% din totalul unităților de învățământ cu nivel gimnazial).

Elevi prezenți (lucrări încărcate): peste 144.300. Elevi absenți din unitățile de învățământ care au organizat simularea probei: peste 12.700. Au fost eliminați din examen 3 elevi (tentativă de fraudă). Numărul elevilor de clasa a VIII-a din cele 104 unități care nu au organizat simularea: peste 5.200”, a precizat Ministerul Educației.

Simularea probelor scrise de la Evaluarea Națională continuă miercuri 18 martie cu proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Rezultatele vor fi comunicate individual, în 30 martie.

Subiectele și baremele probei de matematică

Baremul de corectare și evaluare a probei la matematică a fost publicat de Ministerul Educației la ora 15:00. Subiectele și baremele probei de matematică de la Evaluarea Națională sunt publicate AICI.

Elevii de clasa a VIII-a care s-au prezentat la proba la matematică de la simularea Evaluării Naționale au avut de rezolvat trei subiecte.

Primul subiect a avut șase exerciții, fiecare notat cu câte 5 puncte. La subiectul al doilea, care a avut tot șase exerciții, elevii puteau obține maximum 30 de punte. Și subiectul al treilea a avut exerciții la care elevii puteau obține cel mult 30 de puncte. Zece puncte au fost acordate din oficiu.

Barem de evaluare și notare la proba de matematică de la simularea Evaluării Naționale 2026

Subiectele care au picat la simularea probe de matematică de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate AICI.

Ministerul Educației a precizat că poate transmite subiecte elaborate la nivel central și poate pune la dispoziție platforma de evaluare digitalizată, pentru ca școlile care nu organizează în aceste zile simularea probelor scrise ale Evaluării Naționale să le poată susține la o dată ulterioară, în colaborare cu inspectoratele școlare, pentru elevii care doresc să participe.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 noiembrie. Negocieri SUA-Rusia-Ucraina la Abu Dhabi. Zelenski: ”Formatul trilateral a fost constructiv”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 noiembrie. Scandal de spionaj în SUA: femeia care ar fi avut o relație cu Jensen Huang, acuzată că a trimis informații Chinei

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Tudor Guțilă a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”

Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea

Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”

Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”
Actualitate  |  11 Noiembrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Actualitate  |  13 Noiembrie 2026, 21:00
2.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Actualitate  |  13 Noiembrie 2026, 14:54
3.
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball