Secretele Casei Poporului. Ce se ascunde sub glădirea gigantică

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Secretele Casei Poporului. Ce se ascunde sub glădirea gigantică
Foto: Pixabay  |  

Ştefan Cojocaru   |   Publicat: 28.01.2025 11:39

Există mai multe secrete în ceea ce privește Casa Poporului, care au fost dezvăluite după moartea lui Nicolae Ceaușescu.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Clădirea a fost construită de liderul regimului comunist, Nicolae Ceaușescu, înainte de Revoluție și are dimensiuni impresionante. Aceasta are nu mai puțin de 5000 de încăperi, iar în subteran au fost construite șapte etaje. Tot în subteran există și un buncăr antiatomic, o construcție care are pereții groși de 1,5 metri. S-ar mai afla acolo și câteva dintre tunelurile secrete ale lui Nicolae Ceaușescu.

Misterele Casei Poporului

Pe timpul vieții sale, Nicolae Ceaușescu a reușit să transforme Palatul Parlamentului din prezent într-o fortăreață secretă. Pentru că se temea de un eventual atac nuclear, acesta și-a realizat propriul buncăr, care era conectat cu tuneluri către cele mai importante instituții ale statului de atunci. Mai multe detalii a oferit Nicolae Kovacs, colonel în rezervă:

„Este vorba de aproximativ 20 de kilometri de tuneluri realizate în aşa fel încât să se poată circula prin ele cu maşini cu motor electric. Tunelurile principale leagă Palatul Cotroceni de Academia Militară, pe aceasta de Casa Poporului, iar de aici pleacă două tuneluri mari: unul spre fostul Comitet Central (actualul Minister de Interne din Piaţa Revoluţiei – n.r.) şi unul spre actualul Minister al Apărării.”, a declarat Kovacs.

„Sala principală urma să fie dotată cu o masă mare în mijloc şi pe pereţi, cu un sistem de hărţi ale României, în relief. Pentru ventilaţie s-au adus pompe suedeze, cu filtre speciale, care au fost încastrate în pereţi. Aveam vreo 12 camere mari cu filtre de rezervă, stivuite pe rafturi. Acestea au fost singurele componente străine din Casa Poporului”, a spus Kovacs, citat de evz.

Se zvonește și că sub Ministerul Apărării ar exista un buncăr care ar fi fost realizat de Hitler, în 1942. Ceaușescu a cerut demolarea lui, însă acest lucru nu a fost posibil. Tot Kovacs a oferit detalii despre asta:

„Pe locul ales pentru minister era deja un buncăr cu un planşeu din beton de 1,2 metri grosime, construit de nemţi prin 1942. De acolo, armata germană dislocată în România avea legătură telefonică directă cu Hitler. Am încercat să demolăm acea structură, dar era prea greu şi am hotărât să o înglobăm în noul imobil. Aşa a devenit construcţia lui Hitler al doilea buncăr antiatomic al lui Ceauşescu, care nu este sub Casa Poporului, cum s-a spus mereu, ci, repet, sub Ministerul Apărării”, a detaliat Nicolae Kovacs.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 noiembrie. Negocieri SUA-Rusia-Ucraina la Abu Dhabi. Zelenski: ”Formatul trilateral a fost constructiv”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 noiembrie. Scandal de spionaj în SUA: femeia care ar fi avut o relație cu Jensen Huang, acuzată că a trimis informații Chinei

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Tudor Guțilă a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”

Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea

Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”

Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”
Actualitate  |  11 Noiembrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Actualitate  |  13 Noiembrie 2026, 21:00
2.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Actualitate  |  13 Noiembrie 2026, 14:54
3.
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball