Șapte fugari, printre care și o femeie de pe lista most wanted, au fost aduși în țară

Fotografie cu caracter ilustrativ Galerie foto (1 fotografii): Șapte fugari, printre care și o femeie de pe lista most wanted, au fost aduși în țară
Foto: Profimedia  |   Fotografie cu caracter ilustrativ

Redactia   |   Publicat: 31.12.2025 11:38   |  Actualizat: 31.12.2025 11:39

Șapte persoane care erau date în urmărire pentru a-și executa pedepsele primite în dosarele în care au fost judecate sau pentru a fi arestate preventiv au fost aduse în țară și încarcerate. Printre acestea este și o femeie aflată pe lista most wanted a Poliției Române, condamnată la 15 ani și 8 luni pentru trafic de minori.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Iași, urmărit internațional pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de migranți, trafic de persoane, contrabandă, instigare la furt calificat și favorizarea făptuitorului, a fost adus în țară în 29 decembrie. Acesta a fost extrădat din Franța, în baza unui mandat de executare a pedepsei de 12 ani de închisoare, emis de Tribunalul Iași.

Un alt bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Ialomița, urmărit internațional pentru infracțiuni la regimul rutier și regimul fiscal, a fost adus, în 29 decembrie, din Germania. Acesta era căutat în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani, o lună și 20 de zile, emis de Judecătoria Constanța.

Tot în 29 decembrie, polițiștii au adus în țară, din Spania, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Argeș, urmărit internațional pentru infracțiuni rutiere, acesta având de executat un an de închisoare.

Femeie de pe lista most wanted, extrădată din Marea Britanie

Printre fugarii aduși în țară înainte de Anul Nou este și o femeie în vârstă de 47 de ani, din Gorj, care era dată în urmărire de Poliția Română și era pe lista most wanted. Femeia a fost extrădată în 30 decembrie, din Marea Britanie, pentru a-și executa pedeapsa de 15 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism și constituire a unui grup infracțional organizat.

Tot din Marea Britanie a fost adusă, în 30 decembrie, o femeie în vârstă de 32 de ani, din Gorj, urmărită internațional pentru trafic de minori, trafic de persoane și constituire a unui grup infracțional organizat. Pe numele acesteia, Tribunalul Gorj a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 15 ani și 8 luni.

Din Italia a fost extrădat, în 30 decembrie, un bărbat, de 29 de ani, din Olt, dat în urmărire după ce pe numele lui Tribunalul Dolj a emis un mandat de arestare preventivă pentru proxenetism.

Un alt bărbat, de 23 de ani, din Iași, urmărit internațional pentru trafic de droguri, a fost adus în țară din Spania, în baza unui mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul Iași.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 octombrie. Cristela Georgescu, la sediul DIICOT: ”Suntem o familie obișnuită și am fost supuși unor intervenții brutale”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 octombrie. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”

Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”

”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac

Adrian Mutu a izbucnit: ”Sunt plini de ei înșiși și se cred cei mai puternici!”

Dezvăluire neașteptată a fostului campion al Farului despre Ianis Zicu: ”Nu știa numele niciunui jucător! Pe străini îi încurca”

A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern
Actualitate  |  08 Octombrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune
Actualitate  |  07 Octombrie 2026, 21:00
2.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi
Actualitate  |  09 Octombrie 2026, 21:00
3.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)