Radu Banciu despre pilotul care și-a pierdut viața după ce a trecut prin două accidente aviatice în aceeași zi

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Radu Banciu despre pilotul care și-a pierdut viața după ce a trecut prin două accidente aviatice în aceeași zi

Gabriela Gogu   |   Publicat: 21.07.2025 23:35   |  Actualizat: 21.07.2025 23:34

Un accident aviatic petrecut recent în Delta Dunării l-a șocat pe jurnalistul Radu Banciu. Două persoane au murit după prăbușirea unui avion ușor, iar ulterior s-a aflat că unul dintre pasageri fusese implicat într-un alt accident similar cu doar câteva ore înainte.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

PREA MULT BANCIU se vede în fiecare zi de luni până vineri, de la orele 20:00 pe iAMnews.ro, pe Facebook, YouTube și TikTok.

Radu Banciu, despre pilotul care a decedat după două accidente aviatice

Radu Banciu a comentat accidentul aviatic petrecut recent în Delta Dunării a șocat opinia publică prin circumstanțele sale dramatice și extrem de rare. Două persoane și-au pierdut viața după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni, iar ceea ce a ieșit la iveală ulterior a adâncit și mai mult caracterul tulburător al incidentului.

Unul dintre pasagerii decedați ar fi fost implicat într-un alt accident similar cu doar câteva ore înainte. Potrivit informațiilor apărute în presă, bărbatul reușise să supraviețuiască primei prăbușiri, fiind transportat de urgență la spital. Din nefericire, nu a mai supraviețuit celui de-al doilea incident, care i-a fost fatal.

”Colosal caz, absolut ireal. A fost un accident de avion în Delta Dunării zilele astea și au murit doi pasageri, astăzi am aflat că unul dintre ei scăpase dintr-un accident similar cu câteva zile în urmă, bă, deci cum e asta tată. Sau în aceeași zi, în fine, e o chestiune de timp pe acolo. A doua oară a murit ca pacient, deși căzuse cu avionul, l-au dus la spital și s-a prăpădit. Așa este”, a spus Radu Banciu, în emisiunea Prea Mult Banciu, din 21 iulie.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 noiembrie. Negocieri SUA-Rusia-Ucraina la Abu Dhabi. Zelenski: ”Formatul trilateral a fost constructiv”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 noiembrie. Scandal de spionaj în SUA: femeia care ar fi avut o relație cu Jensen Huang, acuzată că a trimis informații Chinei

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Tudor Guțilă a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”

Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea

Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”

Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”

MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”
Actualitate  |  11 Noiembrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 noiembrie. Negocieri SUA-Rusia-Ucraina la Abu Dhabi. Zelenski: ”Formatul trilateral a fost constructiv”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 noiembrie. Negocieri SUA-Rusia-Ucraina la Abu Dhabi. Zelenski: ”Formatul trilateral a fost constructiv”
Actualitate  |  10 Noiembrie 2026, 21:00
2.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 noiembrie. Negocieri SUA-Rusia-Ucraina la Abu Dhabi. Zelenski: ”Formatul trilateral a fost constructiv”
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Actualitate  |  13 Noiembrie 2026, 14:54
3.
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball