VIDEO | Prea Mult Banciu pe iAMnews.ro, 14 iulie. Radu Banciu comentează declarația de avere pe care Nicușor Dan a publicat-o

Ene Valentina | Publicat: 14.07.2025 17:18 | Actualizat: 14.07.2025 21:19
Radu Banciu revine în această seară, de la ora 20.00, pe iAMnews, cu o ediţie proaspătă a emisiunii „PREA MULT BANCIU”, după pauza de weekend. Jurnalistul cu umor tăios şi comentariu fără menajamente promite un nou tur de forţă prin actualitatea politică, în stilul care i-a fidelizat audienţa online.
- PREA MULT BANCIU se vede în fiecare zi de luni până vineri, de la orele 20:00 pe iAMnews.ro, pe Facebook, YouTube și TikTok.
Radu Banciu comentează declarația de avere publicată de Nicușor Dan
Capul de afiș al serii îl reprezintă declaraţia de avere depusă astăzi, 14 iulie, de preşedintele României, Nicuşor Dan. Documentul, publicat pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate, arată conturi însumând circa 50.000 de euro (în lei şi valută.
La capitolul pasive, situația este mai favorabilă decât în 2024. Atunci, Nicușor Dan raporta două credite bancare – 100.000 € la Garanti Bank și 180.000 lei la BCR – plus datorii către persoane fizice între 25.000 € și 100.000 €. În noua declarație apare doar creditul de 100.000 € la Garanti și două împrumuturi private de 27.000 € și 25.000 €, semn că fostul edil a reușit să achite creditul în lei și o parte considerabilă din datoriile către persoane fizice.
„Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că asumarea transparenței este necesară pentru orice funcție de demnitate publică”, se arată în mesajul publicat de Nicușor Dan.
Datele stârnesc interes deoarece liderul de la Cotroceni şi-a clădit reputaţia pe ideea de transparenţă totală şi pe critica privilegiilor politice. În conferinţa de presă de astăzi, Nicuşor Dan a promis că va publica anual actualizări, indiferent de obligaţiile legale, consolidând astfel un precedent pe care Banciu îl va analiza cu lupa ironiei sale binecunoscute.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.












Cele mai citite











