Ministrul Mediului pregătește limitarea importului de mașini second-hand: maximum două autoturisme de persoană

Diana Buzoianu, Ministrul Mediului Galerie foto (1 fotografii): Ministrul Mediului pregătește limitarea importului de mașini second-hand: maximum două autoturisme de persoană
Foto: Facebook / Diana Buzoianu  |   Diana Buzoianu, Ministrul Mediului

Vlad Măntoiu   |   Publicat: 25.04.2026 17:15   |  Actualizat: 25.04.2026 17:19

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că ordonanța de urgență aflată în pregătire va introduce o limitare clară privind numărul de autoturisme second-hand pe care o persoană fizică le poate aduce din alte state și înmatricula în România.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Potrivit acesteia, varianta inițială prevede un prag de două autoturisme pe an, însă discuțiile sunt încă în desfășurare, existând și propuneri pentru reducerea limitei la un singur vehicul.

”Noi am propus două autoturisme, în sensul că, dacă ești samsar, chiar și cu două mașini pe an nu prea ai o activitate economică reală. În același timp, nu am vrut să limităm excesiv situațiile în care o familie ar putea avea nevoie de două mașini într-un an”, a declarat Diana Buzoianu la TVR Info.

Măsură pentru combaterea comerțului ilegal

Ministrul a subliniat că inițiativa are ca obiectiv principal descurajarea comerțului ilegal cu autoturisme, practicat de persoane fizice care importă un număr mare de mașini sub pretextul utilizării personale.

”S-a ridicat întrebarea de ce ar trebui limitat dreptul unei persoane fizice. Dar era evident că nu vorbim despre uz personal atunci când cineva aduce 50 de mașini. Acolo era clar o activitate ilegală”, a explicat Diana Buzoianu, potrivit news.ro.

Consultări cu industria auto second-hand

Ministerul Mediului poartă în prezent discuții cu operatorii din piața auto second-hand care desfășoară activități legale, pentru a evita afectarea segmentului legitim al industriei.

”Formula actuală este de două mașini, dar proiectul este încă în dezbatere publică. Vom face ajustări, inclusiv pe baza discuțiilor cu operatorii corecți din piață, care ne-au atras atenția să nu creăm o birocratizare excesivă ce ar putea afecta piața legală”, a precizat ministrul.

Posibile metode de evitare a regulilor

Întrebată despre riscul ca intermediarii să ocolească legea folosind rude sau apropiați pentru a importa mașini în numele lor, ministrul a recunoscut existența unor astfel de practici, dar a dat asigurări că autoritățile pregătesc măsuri pentru a le combate.

”Am văzut multă creativitate în zona infracțională în ultimele luni. Dar și noi avem determinarea de a opri aceste practici și de a le face costisitoare.

Pentru că, în final, dacă nu îi costă pe ei, ne costă pe noi pe toți, inclusiv în ceea ce privește aerul pe care îl respirăm”, a mai afirmat Diana Buzoianu.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Urmează 5 transferuri tari pentru FCSB. Becali anunță: ”În iarnă se vor întâmpla nenorociri”

Prunea a numit ”cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor”

Gigi Becali așteaptă cele 5 milioane de euro pentru jucătorul vândut de FCSB: ”Așa au propus ei”

Verdict surprinzător! Fostul finanțator din Liga 1 spune că doar două echipe se vor lupta la titlu: ”Nu văd pe altcineva!”

”Vă spargem mașinile, tot!”. Fotbaliștii lui FCSB, amenințați de galerie înaintea derby-ului cu Rapid

Prunea îl laudă pe jucătorul care a refuzat să mai vină la naționala României: ”Asta înseamnă să fii bărbat adevărat, bravo lui!”

Cele mai citite

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)