Klaus Iohannis a fost somat să predea cheile casei din Sibiu, dar și suma uriașă pe care a încasat-o nemeritat. De unde ar putea face rost de bani familia Iohannis

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Klaus Iohannis a fost somat să predea cheile casei din Sibiu, dar și suma uriașă pe care a încasat-o nemeritat. De unde ar putea face rost de bani familia Iohannis

Gabriela Gogu   |   Publicat: 28.08.2025 18:48   |  Actualizat: 28.08.2025 20:30

Deși nu mai este președintele României, acesta încă ține secret toate informațiile legate de banii pe care îi datorează statului român. Mai exact, sumele încasate pe urma închirierii abuzice a uneia dintre locuințele care au ajuns în posesia statului.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Președintele Klaus Iohannis este dator statului român, însă nu se știe dacă are bani să achite suma, în urma închiderii abuzive a unui imobil care, în realitate aparține statului român, pe jumătate, iar cealaltă jumătate, familiei de la care a fost cumpărat de către familia fostului președinte.

Potrivit unui răspuns formulat de ANAF, organul fiscal spune că a emis o notificare adresată foștilor proprietari ai imobilului din Strada Nicolae Bălcescu, nr. 29, Sibiu.

Iohannis somat să predea cheile vilei din Sibiu

Potrivit Gândul, acest imobil aparține statului român pe jumătate, iar jumătate familiei Baștea, care deținea imobilul înaintea soților Iohannis.

Ulterior, agenția fiscală din Sibiu va avea aceleași pretenții și față de Baștea, în ipoteza în care vor câștiga și se vor intabula cu cealaltă jumătate.

Agenția Fiscală din Sibiu a reușit intabularea unei jumătăți din proprietare, cea care îi aparține lui Iohannis, asta după mai multe acțiuni în instanță care au rămas definitive.

”Cu privire la recuperarea sumelor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în Sibiu, str. N. Bălcescu nr. 29, în cotă de ½, organul fiscal a emis și comunicat notificare către foștii proprietari prin care le-a solicitat acestora eliberarea imobilului sus-menționat în vederea intrării în posesie, precum și plata voluntară a sumelor aferente perioadei 1999-2015, actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale”, se arată în documentul emis de ANAF pentru sursa citată.

Venituri din chirii de peste 260.000 de euro

Agenția l-a notificat pe fostul președinte să achite datoria, pentru jumătate de imobil, și este posibil să fie inițiat un nou proces în instanță, în cazul în care va refuza să facă acest lucru până la expirarea termenului-limită stabilit de fisc.

Dacă nu achită, se vor îndrepta împotriva datornicului prin intermediul instanței. La fel se va proceda și în cazul celuilalt coproprietar, după ce vor fi parcurse toate procedurile legale, dacă și acesta va refuza să-și achite datoriile către stat.

Va avea Klaus Iohannis bani să plătească datoria?

Potrivit ultimei declarații de avere, pe care a completat-o la plecarea din funcție, familia Iohannis ar deține un cont curent în lei de 140.000 lei și ar încasa chirii în valoare de 44.895 lei, pe numele fostului președinte, respectiv 49.419 lei, pe numele soției sale, Carmen Iohannis, plus salariile celor doi.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 octombrie. Cristela Georgescu, la sediul DIICOT: ”Suntem o familie obișnuită și am fost supuși unor intervenții brutale”

Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară

Probleme la încă un club din SuperLiga: ”E imposibil să ținem așa echipa!”. Finanțatorul a anunțat că așteaptă investitori

Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”

Componentul Generației de Aur: ”Steaua va juca cu 20.000 de oameni în tribune dacă va avea drept de promovare! Dacă va ajunge în Liga 1, va fi stadionul plin”

Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”

E amăgit de ce s-a ales de un promițător fotbalist român: ”Exemplul perfect de ratare fotbalistică! Nu mai știm nimic de el”

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”
Actualitate  |  12 Octombrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”
Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?
Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?
Actualitate  |  12 Octombrie 2026, 10:45
2.
Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)