Greșeala care i-ar fi fost fatală Sarei. Specialiștii explică etapa esențială pe care medicii stomatologi ar fi omis-o înainte de anestezia generală

Cabinet stomatologic Galerie foto (1 fotografii): Greșeala care i-ar fi fost fatală Sarei. Specialiștii explică etapa esențială pe care medicii stomatologi ar fi omis-o înainte de anestezia generală
Foto: Getty Images  |   Cabinet stomatologic

Ene Valentina   |   Publicat: 15.11.2025 13:40   |  Actualizat: 15.11.2025 14:40

Cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit după administrarea unei anestezii generale într-o clinică stomatologică din Sectorul 3, scoate la iveală o greșeală medicală gravă, semnalată acum de specialiști în Terapie Intensivă.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Deși ancheta este în desfășurare, primele analize și declarații ale experților indică faptul că medicii care au efectuat procedura ar fi ignorat una dintre cele mai importante etape ale actului medical: evaluarea preanestezică completă, adaptată vârstei și stării copilului.

Medicul primar ATI Elena Copaciu, una dintre vocile autoritare din domeniul anesteziei, a explicat în mod clar ce nu ar fi făcut echipa stomatologică înainte de a decide sedarea totală a fetiței. Potrivit acesteia, copiii cu vârsta între 0 și 3 ani fac parte automat din categoria pacienților cu risc anestezic ridicat. Acest lucru impune protocoale stricte, evaluări detaliate și condiții speciale în care procedura poate avea loc.

Ce etapă au omis medicii cabinetului stomatologic

Un copil de doar doi ani nu poate fi sedat fără o evaluare extensivă, realizată de un medic anestezist, care să stabilească exact riscurile și să indice locația adecvată pentru efectuarea procedurii. În cazul Sarei, această etapă esențială pare să fi fost tratată superficial.

„E vorba de examenul preanestezic de stabilire a categoriei de risc anestezico-chirurgical. Copilul 0-3 ani se încadrează într-un risc anestezic ridicat și atunci se pune problema siguranței actului anestezic: unde se derulează acesta și unde este copilul la nivelul cel mai ridicat de siguranță”, explică medicul Elena Copaciu, într-o intervenție la Digi24.

Așadar, nu doar sedarea în sine este discutabilă, ci și locul în care a fost realizată: un cabinet stomatologic privat, fără acces imediat la Terapie Intensivă și fără infrastructura necesară pentru a interveni prompt în cazul unui stop cardio-respirator.

Patologia preexistentă, ignorată sau insuficient evaluată

O a doua greșeală, poate la fel de gravă, ar fi fost ignorarea sau subestimarea problemelor medicale deja existente ale fetiței. Din datele apărute public, Sara avea o patologie cronică, inclusiv afectare hepatică, detalii confirmate atât de analizele făcute înainte de procedură, cât și de autopsia medico-legală.

„În cazul acestui copil, din informațiile publice și din autopsie, și din declarațiile anterioare ale mamei, reiese că exista o patologie. Mama indica o patologie hepatică, autopsia că e vorba de o patologie preexistentă, complexă, cronică, semnificativă, care trebuie evaluată în examenul preanestezic: stabilită categoria de risc legată și de vârstă, și de această patologie cronică complexă, preexistentă, despre care vorbește autopsia și comunicatul public după prima etapă autopsiei medico-legale.

Și, în funcție de aceasta, se stabilește gradul de risc și unde se desfășoară această procedură la nivelul cel mai înalt de siguranță”, a mai spus medicul Elena Copaciu.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 noiembrie. Negocieri SUA-Rusia-Ucraina la Abu Dhabi. Zelenski: ”Formatul trilateral a fost constructiv”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 noiembrie. Scandal de spionaj în SUA: femeia care ar fi avut o relație cu Jensen Huang, acuzată că a trimis informații Chinei

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Tudor Guțilă a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”

Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea

Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”

Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”
Actualitate  |  11 Noiembrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Actualitate  |  13 Noiembrie 2026, 21:00
2.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Actualitate  |  13 Noiembrie 2026, 14:54
3.
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball