Cum arăta Crăciunul în închisorile comuniste. La ce chinuri erau supuși deținuții în ziua Nașterii Domnului
Galerie foto(7) Galerie foto (7 fotografii): Cum arăta Crăciunul în închisorile comuniste. La ce chinuri erau supuși deținuții în ziua Nașterii Domnului
Ene Valentina | Publicat: 21.12.2025 16:21 | Actualizat: 21.12.2025 17:00
În perioada regimului comunist, penitenciarele și lagărele de muncă din România au funcționat ca instrumente ale represiunii politice. Deținuții politici au fost supuși unui regim sever, caracterizat prin foame, frig, muncă forțată și violență. Sărbătoarea Nașterii Domnului nu era recunoscută oficial și nu beneficia de niciun regim special.
Cu toate acestea, Crăciunul apare constant în mărturiile foștilor deținuți politici, ca reper temporal și spiritual, trăit în condiții extreme.
Apropierea Crăciunului era adesea asociată cu înăsprirea regimului de detenție. Dumitru Bordeianu descrie o astfel de situație petrecută în dimineața zilei de Crăciun.
„În dimineața Crăciunului, îndată ce a sunat deșteptarea la ora șase, Zaharia a dat ordin ca, de acum înainte, în fiecare dimineață să luăm poziție fixă pe prici, iar cei care aveau nevoie să iasă la urină și scaun nu o vor mai face la tineta din cameră, ci în propria lor gamelă pentru mâncare. Am rămas îngroziți de ceea ce auzeam. A fost una dintre cele mai mari umilințe la care am fost supuși”, a declarat Dumitru Bordeianu, potrivit memoriilor sale despre detenția politică și reeducarea din închisorile comuniste.
Copii și adolescenți în detenție, Crăciunul departe de familie
În rândul celor închiși s-au aflat și minori, supuși acelorași reguli ca adulții. Flor Strejnicu, arestat la vârsta de 15 ani și încarcerat în penitenciarul de minori din Sibiu, a transmis mamei sale o scrisoare de Crăciun.
„Mamă dragă, dintre gratii, printre lacrimi și suspine, sărutând nebun zăbrelele, cred că te sărut pe tine; dar deodată fierul rece îl simt pe buze. Vai, ce grea este soarta ce desparte pe copil de mama sa. Departe de tine, Crăciunul nu mai este sărbătoare, ci doar dor și plâns”, a scris Flor Strejnicu într-o scrisoare din detenție, citată în lucrări memorialistice dedicate închisorilor de minori din perioada comunistă.
„Colindam încet, să nu ne audă gardienii. Ne tremurau lacrimile în colțul ochilor și ne visam acasă, lângă cei dragi”, a declarat Niculina Moica, potrivit volumului ”Adolescența petrecută în închisorile comuniste”.
Crăciunul ocupa un loc distinct în viața interioară a deținuților politici. Ioan Ianolide descrie Crăciunul anului 1949, trăit în plină reeducare la Pitești.
„În Ajun mă mărturisisem, la semnalul dat de țeava caloriferului dintr-o celulă unde era un preot. Acesta a făcut dezlegările pentru Sfânta Spovedanie. Fiecare se aduna în sine, în fața lui Dumnezeu, și se privea ca într-o oglindă. Uitam de foame, ger și teroare. Timpul se dilata, devenea lent, imens și calm. Sufletul acoperea lumea și evada din temniță. Bucurii mă inundau în adâncuri și cerurile se deschideau uimitor”, a declarat Ioan Ianolide în volumul ”Întoarcerea la Hristos”.
Existența acestor practici este confirmată și de documente oficiale. Un raport din 1959 al colonelului Gheorghe Crăciun, comandantul penitenciarului Aiud, consemna același lucru.
„Preoții și studenții în teologie întrețin în rău starea de spirit, întrucât în preajma sărbătorilor întreabă cine se spovedește sau cine se împărtășește”, se arată într-un document al fostei Securități.
Colindele, formă de rezistență și solidaritate
Colindele au reprezentat una dintre principalele forme de exprimare a sărbătorii. Atanasie Berzescu își amintește Crăciunul din anul 1952, petrecut la Aiud.
„Cu expresia feței din copilărie, cu inima zvâcnind în piept, cu mâinile înfipte în zăbrele și cu ochii aprinși, am început colindul «O, ce veste minunată!». Gardienii băteau disperați cu pumnii și picioarele în uși, amenințându-ne să încetăm. Populația din Aiud s-a adunat în jurul închisorii și asculta uimită colindul. Am simțit atunci că nu ne mai era frică de nimic”, a declarat Atanasie Berzescu, potrivit mărturiilor sale despre detenția de la Aiud.
În penitenciarul de femei de la Miercurea Ciuc, sora Clara descrie Crăciunul din anul 1960, moment în care un colind cântat în limba română i-a adus o pedeapsă grea.
„În seara de Crăciun am cântat cântece în limba germană, «Stille Nacht». După ce am terminat, am vrut să-i fac o bucurie unei doamne care nu știa nemțește și am cântat în românește «Noapte de vis». A doua zi am fost chemată și mi s-a citit pedeapsa: cinci zile de carceră pentru că am cântat cântece subversive interzise în seara de Crăciun”, a declarat sora Clara într-un interviu realizat de Aurora Sasu, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet.
Lagărele de muncă și Crăciunul trăit sub epuizare
În lagărele de muncă, Crăciunul nu aducea nicio schimbare a regimului. Traian Neamțu relatează Ajunul Crăciunului din 1959, petrecut la Periprava.
„În Ajunul Crăciunului eram duși la muncă în bătăi, țipete și teroare. Ne-au pus să cărăm lemne pe o distanță de cinci kilometri, flămânzi, epuizați, distrofici. Pe drum vedeam în depărtare casele din Vâlcov, cu fum ieșind din coșuri, și ne gândeam că acolo oamenii așteptau Crăciunul în familie. Atunci mă întrebam cu ce am greșit de am ajuns în starea asta”, a declarat Traian Neamțu, potrivit volumului său de memorii.
În penitenciarul Pitești, Crăciunul este asociat cu violențele extreme ale reeducării. Aurel Vișovan, supraviețuitor al Experimentului Pitești, descrie noaptea de Crăciun din 1949.
„Noaptea de Crăciun răsuna de colinde din oraș, iar noi eram înghesuiți, fără aer. Am început să ne strângem mâinile și să ne urăm în gând sărbători. Deodată a început bătaia. Lovituri peste ochi, peste cap, peste burtă. Gemete, urlete, sânge. Pentru noi, ziua de Crăciun a fost o Vinere a Calvarului”, a declarat Aurel Vișovan în volumul ”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?”.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
