Ce spune ministrul Sănătății despre reducerea veniturilor medicalilor. Gărzile din spitale, în centrul reformei

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Ce spune ministrul Sănătății despre reducerea veniturilor medicalilor. Gărzile din spitale, în centrul reformei
Foto: Getty Images  |  

Ene Valentina   |   Publicat: 10.02.2026 17:32   |  Actualizat: 10.02.2026 17:33

Sistemul sanitar intră într-o nouă etapă de tensiune, pe fondul reformelor anunțate de autorități și al nemulțumirilor exprimate de angajați. În centrul discuțiilor se află veniturile personalului medical, modul de organizare a gărzilor și regulile speciale aplicate angajărilor din spitale.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis public că nu este de acord cu reducerea cu 10% a veniturilor angajaților din sistem. Poziția sa vine într-un moment în care relația dintre minister și sindicate este deja tensionată, iar federațiile din sănătate discută deschis posibilitatea declanșării unei greve generale.

Alexandru Rogobete se opune reducerii cu 10% a veniturilor

Mesajul ministrului este că reforma nu poate fi construită pe diminuarea veniturilor. Potrivit acestuia, sistemul medical funcționează deja sub presiune, iar orice scădere salarială ar risca să agraveze problemele existente, inclusiv lipsa de personal și suprasolicitarea cadrelor medicale. În acest context, negocierile cu sindicatele sunt prezentate ca fiind continue, dar dificile, tocmai pentru că vizează schimbarea unor mecanisme vechi.

O parte dintre nemulțumiri sunt legate de faptul că reformele propuse afectează practici considerate „normale” în ultimii ani. Ministerul susține însă că aceste practici nu mai pot fi menținute pe termen lung și că sistemul trebuie adaptat la realitățile actuale, inclusiv din punct de vedere financiar și organizațional.

„Este dreptul dânşilor să adune semnături pentru o eventuală grevă generală, nu am cum să comentez acest lucru, însă ce pot să vă spun este că dialogul cu sindicatele este unul permanent, în special pentru toate reaşezările şi reformele pe care le facem în această perioadă în sistemul de sănătate, reforme vizibile; altele, sigur că deranjează o parte dintre ele, pentru că scot oamenii din zona de confort.

Eu cred cu tărie că, dacă nu modificăm anumite aspecte şi dacă nu reaşezăm anumite lucruri, ele nu au cum să rămână sustenabile, iar sistemul nu poate funcţiona în continuare dacă nu schimbăm nimic. Suntem încă în proces de negociere. Probabil că săptămâna aceasta vom şti ce se întâmplă în sistemul de sănătate. Evident că, aşa cum am mai spus public de multe ori, mă opun tăierii cu 10% a veniturilor personalului medical din spitale şi din serviciile de Ambulanţă”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Problema gărzilor din spitale cere rezolvare

Pe fondul acestor discuții, revine în prim-plan și tema gărzilor medicale. Alexandru Rogobete a recunoscut că organizarea acestora reprezintă o sursă veche de tensiune în sistem. Modelul actual este considerat depășit, iar lipsa unei reforme consistente a dus la acumularea frustrărilor în rândul personalului.

Ministerul Sănătății lucrează în prezent la un act normativ care ar urma să schimbe modul de organizare a gărzilor. Proiectul este aproape finalizat, însă adoptarea sa depinde de aprobarea bugetului anual, care va stabili dacă noile reguli pot fi susținute financiar.

„Tensiunea este de ani de zile, pentru că de ani de zile sistemul de gărzi nu a fost regândit şi funcţionează după un mecanism care, din punctul meu de vedere, este total învechit şi nu mai răspunde nevoilor actuale. Acesta este motivul pentru care am decis să regândim modul în care sunt desfăşurate gărzile. Actul normativ a fost discutat, există o formă aproape finală. Nu va putea fi aprobat până când nu este aprobat bugetul pe anul în curs. Estimez că undeva în martie-aprilie”, a susţinut Alexandru Rogobete.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 august. Moscova acuză Chișinăul că inventează amenințarea rusă după descoperirea unei drone Geran-2

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, 5 august, de la ora 20. Călin Georgescu atacă planul aderării la euro

Electrica lansează programul ”Ținem România Aprinsă”. Bonus pentru prosumatorii care livrează energie din baterii în orele de vârf

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 august. ”Safari cu drone” împotriva civililor din Herson. Imaginile care au provocat reacția lui Zelenski

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 3 august. Ludovic Orban îl acuză pe Nicușor Dan că a adâncit criza politică

Cum l-a numit Victor Becali pe Mircea Sandu, la 16 ani de când a fost acuzat de fostul șef al FRF că a distrus fotbalul românesc: ”Mai luai o căpățână!”

Consideră că Becali trebuie să aducă alt antrenor în locul lui Baciu la FCSB: ”Nu ar trebui păstrat principal!”

”Neluțu Varga l-a sunat pe Dan Petrescu să mă scoată din echipă”. Un fost golgheter de la CFR Cluj povestește despre teroarea din Gruia

Jucătorul pentru care ”ar fi bine să plece” de la FCSB: ”O să o zic direct”

A numit cele două echipe care vor promova direct în SuperLiga: ”Dacă e vreun antrenor care să reușească, el e!”

BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate

Cele mai citite

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna