Calendar alegeri prezidențiale 2025. Când își alege România noul președinte

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Calendar alegeri prezidențiale 2025. Când își alege România noul președinte
Foto: Profimedia  |  

Redactia   |   Publicat: 12.02.2025 11:24

A fost stabilit calendarul oficial al alegerilor prezidențiale, după ce s-a decis ca întregul proces să se reia de la început.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Avem calendarul complet al scrutinului prezidențial. Astfel, din data de 18 februarie 2025, va începe perioada electorală. Campania va debuta pe 4 aprilie și se va încheia o lună mai târziu, pe data de 3 mai.

Care este calendarul alegerilor prezidențiale din 2025?

Astfel, primul tur va fi organizat pe data de 4 mai 2025, urmând ca cei mai bine doi clasați în urma turului de scrutin să se lupte în al doilea pentru funcția de președinte al României. Românii din țară și din diaspora vor decide cine va fi noul șef al statului în turul al doilea, care va fi organizat pe data de 18 mai.

Pe data de 20 februarie, vor fi desemnați prin tragere la sorți cei 5 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce urmează să facă parte din BEC. Pe 21 februarie se va alege președintele BEC, dar și locțiitorul acestuia, prin intermediul unui vor secret.

Până pe 15 martie 2025 cel târziu, partidele, alianțele politice sau electorale vor putea depune candidaturile, urmând ca pe 17 martie să fie înregistrate sau respinse. Cei nemulțumiți vor putea face contestații, care vor soluționate până pe 19 martie, iar soluția finală va fi publicată în Monitorul Oficial.

Pe 22 martie va fi stabilită ordinea pe buletinele de vot, iar pe 4 aprilie va începe campania electorală. Prima zi a votării peste graniță va fi 2 mai, între orele 7:00 și 21:00 (ale României), apoi se va vota în același mod până pe 4 mai inclusiv, când va începe votarea și la noi în țară. Secțiile vor fi deschise de la 7:00 și până la ora 21:00.

Pentru al doilea tur, calendarul alegerilor este următorul:

  • 9 mai - începe campania electorală pentru turul al doilea, care se va încheia pe 17 mai, ora 7:00.
  • 15 mai, între orele 7:00 - 21:00 (ora locală) - prima zi a votării în străinătate;
  • 17 mai, între orele 7:00 - 21:00 (ora locală) - a doua zi a votării în străinătate;
  • 18 mai - a treia zi de vot în diaspora. Urnele se deschid la ora 7:00 (ora locală) și se închid la ora 21:00 (ora locală sau ora locală a României)
  • 18 mai - votarea în România. Secțiile se deschid la ora 7:00 și vor fi închise de la 21:00.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 noiembrie. Negocieri SUA-Rusia-Ucraina la Abu Dhabi. Zelenski: ”Formatul trilateral a fost constructiv”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 noiembrie. Scandal de spionaj în SUA: femeia care ar fi avut o relație cu Jensen Huang, acuzată că a trimis informații Chinei

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

”Dacă eram în locul lui Ionuț Radu, nu mai veneam la națională! Ce e cu comunismul ăsta?! Greșește un meci și îl scoți? E unul dintre cei mai buni portari din LaLiga”

Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”

Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”

Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”

Selecționerul Poloniei s-a răzgândit în ultimul moment și i-a răpit șansa de a fi titular contra României

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Actualitate  |  13 Noiembrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Actualitate  |  13 Noiembrie 2026, 14:54
2.
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball