Astăzi are loc înmormântarea Papei Francisc. Cum se va desfășura ceremonia de la Vatican

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Astăzi are loc înmormântarea Papei Francisc. Cum se va desfășura ceremonia de la Vatican
Foto: Getty Images  |  

Gabriela Gogu   |   Publicat: 26.04.2025 10:30   |  Actualizat: 26.04.2025 14:24

Întreaga suflare catolică își ia astăzi adio de la Papa Francisc, care a încetat din viață, luni, în a doua zi de Paște la vârsta de 88 de ani.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Potrivit Vaticanului, în a doua zi de Paște în urma unui accident vascular cerebral care a provocat o comă și colapsul sistemului său cardiovascular, Papa Francisc a decedat. El se întorsese recent la Vatican după ce fusese internat 38 de zile pentru tratarea unei pneumonii la ambii plămâni.

Papa a trecut peste sfatul medicilor care i-au sugerat izolarea în reședința sa de la Vatican pentru recuperare. Acesta și-a reluat un program limitat după externare. Chiar cu o zi înainte de deces s-a întâlnit cu vicepreședintele americat JD Vance și a binecuvântat credincioșii adunați în Piața Sfântului Petru pentru Liturghia de Paște.

Vaticanul a anunțat că funeraliile vor avea loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru, în faţa Bazilicii Sfântul Petru unde se odihnesc majoritatea predecesorilor săi.

Însă locul său de odihnă ales este Bazilica Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare), una dintre principalele patru biserici ale creștinătății din Roma.

Trupul neînsuflețit transportat cu un papamobil adaptat

Carul mortuar care va transporta sicriul Papei Francisc de la Vatican la bazilica romană Santa Maria Maggiore va fi un papamobil adaptat pentru această ceremonie funerară și pe care acesta l-a și folosit într-o călătorie.

Un obiect din România a fost pus pe sicriul Papei Francisc

Medalia pe care Papa Francisc a primit-o în România la vizita sa aici a fost depusă în sicriul său la ceremonia de închidere a acestuia cu trupul neînsuflețit. Ceremonia a inclus un ritual al acoperirii feței Pape.

În sicriu, a fost depusă o punguţă cu monedele şi medaliile emise în timpul pontificatului său, printre care se află şi medalia călătoriei apostolice pe care papa Francisc a efectuat-o în România, informează Vatican News.

Desfășurarea funeraliilor

- 09:45 - 13:00 - Transmisiune în direct (include pregătirile)

- 11:00 - Începerea Liturghiei funerare în Piața Sfântul Petru

- 12:45 - 13:00 - Începerea procesiunii cu sicriul Papei Francisc spre Bazilica Santa Maria Maggiore

- 14:00 - Sosirea sicriului la Bazilica Santa Maria Maggiore și încheierea transmisiunii în direct

Înmormântarea propriu-zisă și evenimentele din interiorul Bazilicii vor avea loc în privat și nu vor fi transmise.

Desfășurarea ceremoniei:

Liturghia funerară în Piața Sfântul Petru (11:00 - 12:45)

Procesiunea funerară prin Roma (aproximativ 4 km)

Primirea sicriului la Bazilica Santa Maria Maggiore de către persoanele defavorizate

Înmormântarea privată în Bazilica Santa Maria Maggiore

Ce a cerut Papa Francisc

În testamentul său, Papa a cerut să fie înmormântat ”în pământ simplu, fără decorațiuni particulare” și doar cu inscripția numelui său papal în latină: Franciscus.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 noiembrie. PSD, reuniune la botezul lui Alfred Simonis. Grindeanu, naș, Ciolacu și Olguța Vasilescu printre invitați

Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship

Cupa North Bucharest Investments, la a treia ediție: 14 echipe de copii au intrat pe teren alături de Academia Mutu

PEFA, mesaj strategic la încheierea BUSINESS OUTLOOK 2026: Antreprenoriatul românesc are nevoie de stabilitate, predictibilitate, investiții și parteneriate solide pentru consolidarea competitivității economice

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”

Florin Prunea nu s-a ferit: ”M-a enervat Ilie Dumitrescu aseară, am auzit ce a spus!”

Cutremur la Rapid: ”E foarte posibil ca Daniel Pancu să fie dat afară!”

Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”

Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 noiembrie. PSD, reuniune la botezul lui Alfred Simonis. Grindeanu, naș, Ciolacu și Olguța Vasilescu printre invitați
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 noiembrie. PSD, reuniune la botezul lui Alfred Simonis. Grindeanu, naș, Ciolacu și Olguța Vasilescu printre invitați
Actualitate  |  02 Noiembrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 noiembrie. PSD, reuniune la botezul lui Alfred Simonis. Grindeanu, naș, Ciolacu și Olguța Vasilescu printre invitați
Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship
Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship
Actualitate  |  02 Noiembrie 2026, 10:52
2.
Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball