Ancheta crimei din Timiș avansează. Primele date IML despre modul în care a murit Mario Berinde

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Ancheta crimei din Timiș avansează. Primele date IML despre modul în care a murit Mario Berinde
Foto: Facebook  |  

Ene Valentina   |   Publicat: 23.01.2026 18:02   |  Actualizat: 23.01.2026 18:14

Au apărut primele rezultate ale analizelor efectuate de Institutul de Medicină Legală în dosarul crimei din județul Timiș, iar concluziile preliminare conturează mai clar ce s-a întâmplat în noaptea în care a murit elevul de 15 ani Mario Berinde. Informațiile provin din surse judiciare apropiate anchetei și sunt analizate în prezent de procurori, alături de celelalte probe strânse în dosar.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

Rezultatele IML vin în contextul în care ancheta îi vizează pe trei minori. Doi dintre ei, ambii în vârstă de 15 ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie luată joi seară. Avocații acestora au depus deja contestații împotriva măsurii arestării preventive, urmând ca instanța să se pronunțe în zilele următoare.

Care ar fi fost cauza decesului

Analizele IML indică faptul că decesul adolescentului a fost provocat de multiple lovituri de toporișcă aplicate în zona capului. Medicii legiști ar fi stabilit că aceste traumatisme au fost decisive și incompatibile cu viața. În același timp, rănile provocate de un cuțit, identificate pe corpul victimei, au fost catalogate drept superficiale și nu ar fi avut un rol determinant în producerea morții.

Cel de-al treilea copil implicat, în vârstă de 13 ani, nu poate fi tras la răspundere penală, întrucât legea prevede că minorii sub 14 ani nu răspund penal. Cu toate acestea, el rămâne în atenția autorităților. Potrivit surselor din anchetă, copilului i-au fost recoltate probe biologice atunci când a fost dus la Spitalul de Copii Louis Țurcanu, la două zile după crimă. Rezultatele analizelor ar fi indicat prezența unor substanțe interzise în organism, aspect care este analizat în cadrul anchetei, fără a avea însă consecințe penale directe asupra minorului.

În prezent, copilul de 13 ani se află sub supravegherea Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Inspectorii instituției au dispus mai multe măsuri, printre care interdicția de a lua legătura cu familiile celorlalți implicați în dosar, obligativitatea de a urma cursurile școlare în sistem online și participarea la programe de consiliere psihologică.

Între timp, familia și apropiații lui Mario Berinde se pregătesc de înmormântare. Trupul adolescentului a fost depus la capela din satul Cenei, unde cei care l-au cunoscut își pot lua rămas bun. Ceremonia de înmormântare este programată pentru sâmbătă.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Urmează 5 transferuri tari pentru FCSB. Becali anunță: ”În iarnă se vor întâmpla nenorociri”

Prunea a numit ”cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor”

Gigi Becali așteaptă cele 5 milioane de euro pentru jucătorul vândut de FCSB: ”Așa au propus ei”

Verdict surprinzător! Fostul finanțator din Liga 1 spune că doar două echipe se vor lupta la titlu: ”Nu văd pe altcineva!”

”Vă spargem mașinile, tot!”. Fotbaliștii lui FCSB, amenințați de galerie înaintea derby-ului cu Rapid

Prunea îl laudă pe jucătorul care a refuzat să mai vină la naționala României: ”Asta înseamnă să fii bărbat adevărat, bravo lui!”

Cele mai citite

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)