A fost sau nu o mișcare inteligentă operația Elenei Udrea. Radu Banciu: ”A făcut această mișcare ca nu cumva ca judecătorul să îi mai amâne”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): A fost sau nu o mișcare inteligentă operația Elenei Udrea. Radu Banciu: ”A făcut această mișcare ca nu cumva ca judecătorul să îi mai amâne”

Gabriela Gogu   |   Publicat: 30.06.2025 23:24   |  Actualizat: 01.07.2025 09:42

Jurnalistul Radu Banciu a comentat în stilul său caracteristic recenta „intervenție medicală” suferită de Elena Udrea la un spital din Ploiești, punând sub semnul întrebării atât necesitatea actului medical, cât și motivațiile din spatele lui. Potrivit lui Banciu, operația nu a fost decât o manevră disperată, bine calculată, în speranța obținerii unei amânări în dosarul aflat pe rol.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google
  • PREA MULT BANCIU se vede în fiecare zi de luni până vineri, de la orele 20:00 pe iAMnews.ro, pe Facebook, YouTube și TikTok.

Ce crede Radu Banciu despre intervenția Elenei Udrea

La sfârșitul săptămânii trecute, Elena Udrea a fost supusă unei intervenții chirurgicale la un spital din Ploiești, descrisă oficial ca fiind una minoră și de rutină. Însă, în spațiul public, au apărut rapid suspiciuni legate de adevărata miză a acestui episod medical. Printre cei care au comentat cazul s-a numărat și jurnalistul Radu Banciu, care a sugerat că nu ar fi fost vorba de o urgență medicală autentică, ci mai degrabă de o mișcare tactică, inspirată și consiliată juridic.

Contextul este important: Elena Udrea, aflată în detenție, se confruntă cu multiple dosare, termene și decizii care pot schimba radical cursul juridic al existenței sale. Într-un astfel de peisaj, orice întârziere poate fi un câștig. O internare, o presupusă afecțiune, o mică intervenție chirurgicală – toate pot servi drept pretext pentru amânări sau reevaluări ale stării de sănătate, cu impact procedural.

”Doamna Nuți a fost operată la Ploiești în acest weekend, o operație din asta mică de rutină, nu avea nimic, dar bine imaginată, e clar că a sfătuit-o cineva, probabil avocatul, da. Pentru că...nu era operație, era disperată săraca ajunsese la capătul puterii, aproape ca El Chapo în pârnaie. Și a zis, mă, să încerc...ea nu a vrut să fie operată, dar s-a dat cu durerile abdominale de ceasul morții și medicul știi cum e, Emilia, nu există om sănătos tun, s-au dus și au tăiat-o un pic, dar ea a făcut această mișcare ca nu cumva ca judecătorul, mâine, să îi mai amâne cu nu știu câte luni și atunci a zis mai bine tăiată, așa face omul, nu are nimic, bineînțeles Elena Udrea, a fost o simplă durere”, a spus Radu Banciu, în ediția Prea Mult Banciu din 30 iunie.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 octombrie. Cristela Georgescu, la sediul DIICOT: ”Suntem o familie obișnuită și am fost supuși unor intervenții brutale”

Un președinte din SuperLiga ar fi urinat pe steagul României în văzul mai multor persoane: ”E grav dacă face gesturi de genul acesta!”

”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga

Se întoarce Daniel Niculae la Rapid? Legenda giuleștenilor a rupt tăcerea

Marius Baciu a rupt tăcerea! De ce ar fi fost demis, de fapt, de Gigi Becali de la FCSB: ”M-au dat afară...”

”Bă, ești nebun?”. Cum i se adresează MM Stoica lui Gigi Becali când îi răspunde la telefon

Suma pe care Dinamo a refuzat să o plătească pentru transferul lui Boutoutaou înainte ca acesta să semneze cu FCSB

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”
Actualitate  |  12 Octombrie 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”
Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?
Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?
Actualitate  |  12 Octombrie 2026, 10:45
2.
Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)